Mircea Florian. Partea 2

Primul interviu CZB cu tatăl muzicii electronice din România

PARTEA 2

...

CZB: Dumneavoastră aÅ£i lucrat ÅŸi aÅ£i făcut muzică la BucureÅŸti. Legat de industria muzicală, consideraÅ£i că distanÅ£a dintre Capitală ÅŸi Satu Mare a crescut în aceÅŸti 20 de ani după RevoluÅ£ie?

Mircea Florian: Din păcate, distanÅ£a a crescut. BucureÅŸtiul a devenit fioros de puternic. Mai puternic decât trebuie; mai puternic decât îi trebuie chiar lui, din prostia celor care au investit foarte mult doar acolo ÅŸi din prostia celor care au centralizat totul doar acolo. Din păcate adevărul este că distanÅ£a a crescut.

...

CZB: Care este părere Dvs. Despre casele de discuri din România, modul în care pun problema ... lipsa de iniÅ£iativă de a investi în proiecte pe termen lung? E normal ce se întâmplă în sistemul capitalist adaptat la situaÅ£ia de la noi?

Mircea Florian: Nu găsesc normal. Din păcate, nu poate fi vorba de o industrie. Este o făcătură care aduce unora ÅŸi altora niÅŸte venituri consistente, dar nu este gândită ca o industrie. Sunt niÅŸte domni sau doamne care au niÅŸte mici businessuri rapide, cu o treabă foarte locală, pentru o piaţă locală. Nu există nici un fel de viziune asupra acestei pieÅ£e ÅŸi a necesităţilor oamenilor. Bine, trebuie să menÅ£ionez ÅŸi faptul că ei se confruntă cu celebra problemă a nerespectării Legii Dreptului de Autor, dar asta este o problemă ÅŸi o poveste mult mai complicată, care necesită o discuÅ£ie largă, care acum nu pot să o detaliez, dar Ioana Moldoveanu a lansat de curând o acÅ£iune legată de „Creative Commons (CC)”, prin care autorii pot să cedeze anumite drepturi. Prin asta nu mai trebuie orice miÅŸcare artstică să fie taxată. Există artiÅŸti care renunţă la drepturile lor. Eu însumi renunÅ£ la anumite drepturi în dorinÅ£a de a face mai apropiate ÅŸi mai accesibile anumite lucruri. Aici este de fapt problema, de a găsi echilibrul dintre nevoia existenÅ£ială a nenumăraÅ£ilor artiÅŸti, care într-un fel îÅŸi investesc viaÅ£a în arta lor – viaÅ£a lor alcătuită din preocuparile legate de actul de creaÅ£ie ÅŸi împletită în acelaÅŸi timp cu preocupările legate de achitarea facturilor. Sunt de acord, cel puÅ£in în teorie, că publicul ar avea dreptul de acces la opera artistului. La urma urmei, prin aportul publicului artiÅŸtii ies din anonimat. Nici un artist nu ar putea să creeze dacă nu ar fi vizibil în lumea în care trăieÅŸte. În momentul în care creează artistul este de fapt emanaÅ£ia lumii în care trăieÅŸte. El este dator lumii respective care l-a scos din magma incipientă. Dator fiind, ar trebui să zică: măi, băieÅ£i, datorită vouă am făcut chestia asta, vă dau ceva, dar evident, aÅŸ vrea ÅŸi eu să trăiesc dacă se poate. Să găsim o balanţă. Asta este într-adevăr greu de găsit. Eu pentru asta dau chiar anumite drepturi la liber. Încerc să găsesc o balanţă între datoria mea de onoare faţă de societate, care m-a născut, m-a crescut ÅŸi m-a ridicat, dar totodată există ÅŸi nevoia mea de a trăi decent.

...

CZB: Mai vroiam să vă întreb, când aÅ£i înregistrat albumul de debut la Electrecord în 1986, cum aÅ£i ajuns să înregistraÅ£i? Ei v-au căutat sau a fost prin pile?

Mircea Florian: No. La vremea aceea ... cu pile? Nici nu ÅŸtiu. Adevărul este că nu era chiar atât de infestată instituÅ£ia. Probleme existau doar la conÅ£inuturi... Ei aveau antenele lor; aflau ce are succes la public ÅŸi ce este de interes pe piaţă. Erau redactorii mai tineri, directorii de departamente erau persoane care trebuiau să cunoască ce este activ pe piaţă ÅŸi dacă erau formaÅ£ii sau interpreÅ£i care spuneau ceva ÅŸi se simÅ£ea că ar putea să fie de interes, se ajungea la: Alo, suntem Electrecord. Dorim să înregistrăm ceva; veniÅ£i să discutăm? AÅŸa au început toate trupele; ÅŸi aÅŸa a fost ÅŸi cu mine. La un moment dat, dacă începeai să apari în public - ceea ce am făcut imediat după primul festival al clubului A de la Sala Palatului - cineva de la Electrecord, mi se pare că a fost chiar în juriu (nu mai ÅŸtiu cine), m-a sunat. Cumva aflau ÅŸi vedea dacă un artist rezona bine cu publicul. Atunci în sală erau 3.000 de oameni, deci un mare potenÅ£ial de public ascultător de înregistrări. AÅŸa am făcut un disc, împreună cu Marcela Saftiuc (o clujeancă prin adopÅ£ie), o minunată interpretă de folk, care încă mai activează. Este păcat să nu o invitaÅ£i mai des la evenimente din Cluj. Era clujeanca naÅ£ională (nici nu ÅŸtiu cum să-i spun) ... ea reprezenta Clujul în Å£ară ÅŸi cântă formidabil. Am făcut un disc în doi (bine, la vremea aia toate combinaÅ£iile erau posibile); o faţă avea ea, o faţă aveam eu. Odată începută activitatea mea ca artist, pe scenă, treburile s-au înlănÅ£uit, iar după un an ÅŸi ceva Electrecord m-a contactat să vadă ce am putea face în continuare. A trebuit să corectez câteva lucruri; versurile nu erau deloc simple, iar muzica suna oricum altfel decât majoritatea covârÅŸitoare a producÅ£iilor lor. AÅŸa se face că al doilea album a apărut cu o oarecare întârziere ... aÅŸa mergea treaba...

...

CENZURA ÎN COMUNISM

Cea mai gravă situaÅ£ie era când îÅŸi băgau coada cenzorii, inclusiv unii de la Electrecord, care considerau că decât să „îÅŸi bată cuie în tălpi”, cum se spune, mai bine scoatem noi versul cutare sau cuvântul cu subînÅ£eles dubios. Dacă cei de la Electrecord ziceau că materialul merge, veneau alÅ£ii de mai sus, de la Consiliul Culturii, care puteau să scoată piese cu totul. Asta mi s-a întâmplat de nenumărate ori, adică vreau să precizez că nu a fost disc de pe care să nu fie scoasă o piesă. Nu am avut nici un material de studio care să nu fi fost afectat de cenzură. Dar, se putea trăi în această situaÅ£ie, pentru că între timp deveniseră specialiÅŸti în metoda pisicii arzânde, cum se zice. Povestea e haioasă, e legată de un banc: la o comisie, un artist extrem de inovator îÅŸi prezintă lucrările ÅŸi intenÅ£ionat, cunoscând reacÅ£iile comisiilor, pe fiecare lucrare pictează câte o pisică în flăcări în colÅ£ul din dreapta, jos. Comisia vine, se uită la tablouri ÅŸi zice: ...mda, tovarăşe, vedem în aceste lucrări mereu câte o pisică aprinsă, nu-i înÅ£elegem sensul, e foarte abstractă. Artistul zicea: aveÅ£i dreptate, am să o scot. Scotea pisicile, le acoperea cu negru. Åži aÅŸa trecea expoziÅ£ia. Asta era o stratagemă simplă pentru a deturna atenÅ£ia Cenzorului de la lucrile importante către detalii care, de fapt, erau neesenÅ£iale. Totodată se dădea satisfacÅ£ie Cenzorilor ÅŸi motiv ca să îÅŸi exercite ÅŸi ei minunata lor meserie de forfecari, de tăietori cu cuÅ£itul...

...

CZB: Am auzit o poveste cum pe vremea Electrecord-ului, basul ÅŸi cu toba mare se auzeau mai înfundate pe discuri pentru că se economisea la diamante. Ca să imprimi sunetul pe placă, se fac impresiuni cu ajutorul unui diamant. Impresiunile mai adânci dau baÅŸii. Ca să nu se consume atât de repede diamantul, puneau baÅŸii la un nivel minim pe albumele rock.

Mircea Florian: Nu cred că poate să fie adevărată aÅŸa ceva. Cred mai degrabă că este o anecdotă sau o fantezie. Poate se făcea economie, dar nu aveau ei treabă să se bage chiar ÅŸi în parametri de sunet. Sigur, ca întotdeauna, ăia mai mici încercau să fie pe plac, eventual să vină în întâmpinarea dorinÅ£elor acelui „mare conducător” ÅŸi s-ar putea să fi făcut aÅŸa, dar mă pune pe gânduri ÅŸi din altă cauză această afirmaÅ£ie, fiindcă dacă ar fi fost aÅŸa, nu ar fi putut apărea discurile cu Phoenix, care au niÅŸte baÅŸi excepÅ£ionali, pe Cantafabule, spre exemplu, sau chiar discuri ale mele, care am vrut să aibă baÅŸi ÅŸi au baÅŸi. Inginerul de atunci era Freddy Negrescu, un profesionist extraordinar, cu care am lucrat foarte bine. Am zis unde vreau să fie baÅŸii accentuaÅ£i, iar Freddy Negrescu, care lucra de pe un mixer Studer elveÅ£ian foarte bun (acelaÅŸi tip de mixer cu opt canale pe care se lucra la noi în anii 70 era acelaÅŸi tip de mixer pe care Beatles trăseseră discurile lor celebre din anii 60) făcea să sune baÅŸii. Cu acest mixer Studer cu opt canale, dacă vroiai să ai baÅŸi, puteai să ai baÅŸi. De aceea nu îmi vine să cred această poveste.

...

CZB: AÅ£i cântat acum prima dată la Cluj?

Mircea Florian: Nu, am mai fost de nenumărate ori aici. Am fost ÅŸi la Casa de Cultură a StudenÅ£ilor, dar este drept că asta se întâmpla înainte de răzmeriţă. După răzmeriţă, de 20 de ani, eu nu am mai cântat aici. E firesc că nu m-ai prins, dar nu uita că am o altă vârstă ÅŸi o activitate care se întinde pe multe decenii, pe foarte mulÅ£i ani. Undeva prin anii 70 cred că am fost de vreo zece ori aici.

...

CZB: Care a fost componenţa de aur pentru proiectul Dumneavoastră?

Mircea Florian: Nu a existat o componenţă de aur. ToÅ£i muzicienii care au trecut prin „Ceata melopoică” numără 20 de persoane care au făcut ÅŸi sunetul ÅŸi spiritul acelei trupe. Acum mă refer la partea folk-experimentală, nu la cea rock-electronică. În etapa rock-electronică, echipa a fost mai mică ÅŸi mai clară. Este cea care apare ÅŸi pe disc, cumva

• Valentin Andronescu (keyboards)
• Dan Cimpoieru (chitară)
• Dixie Krauser (chitară bas)
• HoraÅ£iu Rad (chitară bas)
• Doru Istudor (tobe)

La folk experimental lista este mult mai mare, unde s-au amestecat chiar muzicieni din zona jazzului sau a muzicii clasice. Lumea era foarte diferită, iar rezultatele au fost foarte bune. Asta urmăream.

...

CZB: S-au împlinit 40 de ani de la Woodstock. CredeÅ£i că în secolul 21 există ÅŸansa unui eveniment asemănător în România?

Mircea Florian: S-ar mai putea face, însă nu ÅŸtiu dacă ar mai avea sensul de atunci. Atunci erau programate puncte ale eliberării minÅ£ilor, ale eliberării corpurilor. Era manifestul miÅŸcării hippie, care a mobilizat lumea aceea. Astăzi, această chestie nu ar mai funcÅ£iona. Dacă cineva s-ar găsi să aibe o idee la fel de revoluÅ£ionară, aÅŸ intra oricând în joacă într-un astfel de proiect. Trebuie găsite însă alte motivaÅ£ii pentru un astfel de proiect ÅŸi, mai presus de orice, ar fi grozav dacă aceste motivaÅ£ii ar avea o bază spirituală, nu doar o latură pur comercială. Litoralul spre exemplu este plin iar Å£ara geme de festivaluri care mai de care mai comerciale. În primul rând nu au treabă cu vreun concept. Tote sunt gândite strict la cum să facă unul-altul să intre ÅŸi să iasă niÅŸte bani din treaba asta. Foarte puÅ£ini stau ÅŸi judecă artiÅŸtii prin activitatea lor completă, important e doar că le place – plezirism pur – un artist tânăr sau un artist mai în vârstă ÅŸi îi invită ÅŸi gata. Cam asta e. Da, aÅŸtept un proiect care să implice gânditori de direcÅ£ii sau să se nască în acord cu o miÅŸcare socială-culturală-spirituală, cum a fost de pildă Woodstock-ul, care nu s-a născut strict dintr-o nevoie pur comercială. Åži acolo a existat o latură comercială, fără discuÅ£ie. De asta nu putem scăpa câtă vreme sistemele lumii funcÅ£ionează ca atare, dar acel festival nu ar fi existat dacă nu exista, cum spuneam, conceptul ÅŸi gândirea ÅŸi miÅŸcarea hippie, ori această chestie lipseÅŸte astăzi. AÅŸadar, numai în condiÅ£iile în care ar exista un pandant asemănător, s-ar putea face un festival de acest gen aici.

www.fundatiaflorian.com

--- 

Autor: RiCo

Postat iniÈ›ial în 18.I.2010

Foto principal: Camil Dumitrescu. Beatfactor

--- 

Partea 1. Mircea Florian

http://czb.ro/articol/5420/

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: