• czb.ro
Zoom. Interviuri. Interviu RO

Mircea Florian. Partea 1

Publicat in: 28.08.2013, 06:57AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1230
Etichete: Fundaţia Mircea Florian, John Cage, Kraftwerk, Mâini Îndemânatice, Mircea Florian, Tehnium
Mircea Florian. Partea 1

Primul interviu CZB cu tatăl muzicii electronice din România

PARTEA 1

--- 

Artist experimental, considerat tatăl muzicii electronice din România,  Musician and multimedia artist Mircea Florian (născut în 5 decembrie 1949 la Satu Mare) şi-a început cariera muzicală în anii 60, pornind de la muzica folk şi experimentând cu sunetele cu primele calculatoare de la noi din ţară.

În luna octombrie 2009, pentru prima dată după 1990, Mircea Florian ne-a vizitat oraşul ... chiar de două ori. Am povestit cu el după concertul de la Irish & Music Pub, în 9.OCT.2009.

CZB: Aveţi o părere legată de situaţia de la Chişinău după alegerile măsluite din primăvară?

Mircea Florian: Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu am fost de faţă... Mie îmi este foarte greu să iau poziţie faţă de ceva ce este atât de complicat. Am fost la Chişinău, într-adevăr cunosc destul de bine oraşul, cumva şi lumea artistică... Am încercat să pătrund pânza de mister care-l acoperă. Se pare că Moldova este încă monitorizată şi dirijată atent de către Moscova, în orice caz de foştii comunişti. Probleme de acolo sunt mult diferite de cele din România. E greu să găseşti un numitor comun. Ei au probleme mult mai bazale, fiindcă prima lor problemă este că nu sunt încă cu adevărat desprinşi de sfera „sovietică” chiar dacă nu se mai cheamă aşa. Legat de tradiţiile culturale comune; iarăşi este dificil de luat poziţie, fiindcă istoria şi-a spus cuvântul. Creuzetele umane au funcţionat. Este o populaţie foarte serios amestecată, foarte serios încrucişată. Când mai trăia, Dorin Liviu Zaharia cânta uneori o piesa proprie care se chema Minciurin - ne amuzam, pentru că era vorba inclusiv de amestecul între populaţii şi divagam despre altoirea populaţiilor. Îmi este greu să vorbesc, fiind în ne-ştiinţa faptelor şi a situaţiilor absolut concrete de acolo. Poate este vorba doar de nişte senzaţii ale mele vis-a-vis de un fenomen foarte complex. Ar fi însă jalnic, ar fi foarte păcat ca această situaţie să „cârmească” şi să ducă la ceea ce se poate întâmpla foarte uşor - şi am văzut că li s-a întâmplat celor din Iugoslavia – şi anume la dezbinare. Îmi este teamă de astfel de lucruri; îmi dau seama cât de uşor este să inflamezi minţile oamenilor şi ce catastrofe pot să aducă cu ele astfel de „inflamaţii”, cât de greu este să oblojeşti apoi răni adânci, unele nevindecabile.

Am fost în arealul fostei Iugoslavii, pe care eu o numesc Iugoslavia în continuare (mi se părea o construcţie foarte interesantă şi perfect viabilă: dacă nu se găseau nişte nebuni din afara şi din înăuntrul acestei construcţii care să vrea să o prade, să o distrugă dezbinând-o, putea să funcţioneze şi astăzi). Nu am să uit niciodată că era modelul nostru, al tuturor care eram sub dictatură. Nu am să uit, deoarece cu toate că ţinea de lagărul socialist, Iugoslavia era o ţară liberală, incomparabil mai liberă decât oricare din ţările lagărului - ţinând o linie mediană, sub mâna forte al unui personaj destul de discutabil, Tito. Dar reuşise să facă ceva foarte important: ne dăduse speranţe.

trans.gif

...

CZB: Din ce am citit pe net, nu am înţeles dacă aţi fost artist desăvârşit sau dacă aţi făcut muzică ca hobby, pe lângă faptul că aţi fost angajat ca inginer.

Mircea Florian: Am studiat muzica de foarte mic, de pe la 5 ani, am lucrat destul de mult, şi cu profesori. Este vorba de o educaţie foarte bogată, dar nu instituţionalizată. Mulţumesc părinţilor mei, mamei mele în mod special, care reuşise să găsească o formulă care existase încă dinainte, acea cu profesori particulari. Se putea ajunge astfel la performanţe „hiperprofesionale”, fără să trebuiască să se treacă prin şcoli şi facultăţi. Dealtfel, erau oameni foarte valoroşi, precum doamna Szilaghi, care îmi fusese mie profesoară, a plecat în America şi a ajuns până la urmă profesoară la un Conservator. Întâmplarea, situaţia şi viaţa de atunci o împiedicaseră să devină ceea ce de fapt ea trebuia să fie. În România a fost profesoară privată de pian într-un oraş mic în Ardeal. Dar era o femeie extraordinară şi un profesionist foarte serios. Nu numai cu ea, dar şi cu alţii am studiat armonia, contrapunctul, toate acestea; după care - fiindcă mă interesa enorm - într-adevăr, în paralel, cu computere şi fel de fel de alte preocupări pe care le-am avut, nu am renunţat la educaţia muzicală şi la pregătirea artistică. S-a întâmplat că am făcut muzică pentru teatru, muzică pentru film, care a fost apreciată. La un moment dat am fost invitat cu o bursă de studii muzicale la Salzburg. Apoi lucrurile s-au legat în aşa fel încât am fost invitat la Darmstadt în Germania, unde am lucrat cu Clarence Barlow, Brian Ferneyhough şi Stockhausen. Încă trăia, alături de mulţi alţi oameni extraordinar de importanţi în zona asta a muzicii experimentale.

...

CZB: La Wuppertal au fost activi şi cei de la DAF.

Mircea Florian: La un moment dat, au trecut şi prin Wuppertal, dar ei veneau de fapt din Dusseldorf; erau o trupă new wave (deutsche neue welle) şi persiflau un acronim din fostul DDR şi nu au fost bazaţi la Wuppertal. Nemţii au făcut o sumedenie de lucruri remarcabile şi în zona muzicii electronice. Kraftwerk sau Tangerine Dream activau din Germania. Kraftwerk s-a lansat chiar din oraşul unde stau eu, din Dussefdorf. În 1997, l-am invitat pe Eberhard Kranemann, unul dintre membri fondatori ai proiectului Kraftwerk în România. El a fost student al lui Joseph Beuys, celebrul artist vizual profesor la Academia de Arte din Dusseldorf care a fost şi un model extraordinar pentru performance-urile trupei. L-am invitat în România în cadrul unui proiect mult mai mare la care am lucrat multă vreme, ”Întâlniri culturale româno-germane”. Mai multe informaţii se găsesc (în limba germană) pe site-urile Fundaţiei din Germania. O paranteză: conduc două instituţii care încearcă promovarea culturală şi integrarea culturală europeană. O asociaţie este în Germania, iar pandantul, sora ei, se află în România şi se cheamă Fundaţia Mircea Florian, în organizarea cărora se petrec numeroase evenimente.

Ca să mă întorc totuşi la întrebarea de mai înainte, cea cu educaţia mea muzicală şi artistică: toate şcolile şi studiile pe care le-am făcut s-au împletit, prin natura vieţii mele, cu activităţile profesionale, cu producţia şi prezentarea publică a muzicilor şi lucrărilor mele. Făcând muzică de multe feluri - orchestrală, electronică, experimentală, improvizatorică, etc. - am venit în contact cu foarte mulţi compozitori foarte serioşi care mi-au dat multe: eu am luat şi le sunt dator. Dintre ei unii, din păcate, nu mai sunt - cum ar fi Ştefan Niculescu cu care am lucrat, Aurel Stroe care m-a îndrumat, Corneliu Cezar care m-a ajutat mult în a îmi lumina perspectiva -  dar repet, niciodată într-o formă instituţionalizată. Paradoxal, scriu lucrări despre muzici, dar nu am dus la capăt linii de studii, ba chiar am sărit peste etape, deoarece de pildă şcoala de la Darmstadt era dedicată exclusiv studiilor post-universitare, iar eu sărisem peste etapa universitară...

...

despre Echipamentele şi Instrumentele electronice înainte de 89

CZB: Cum v-a venit ideea să experimentaţi cu aparate care fac zgomot?

Mircea Florian: Pasiunea mea pentru muzică era pornită foarte devreme. Preocupările mele legate de tehnologii, iarăşi, erau destul de avansate de pe la vârsta de 14-15 ani. Ştiam cu ce se mănâncă circuitele electronice şi tentaţia de a construi ceva care să sune era foarte mare. A fost pur şi simplu o confluenţă, o intersecţie de interese, cum ar veni. Şi, ceea ce am mai spus şi în alte interviuri, din perspectiva zilei de astăzi, erau nişte lucrări extrem de primitive. La început, circuitele şi instrumentele pe care le construiam nu le făceam de unul singur. Eram un soi de ucenic. Ulterior am construit pe cont propriu un fel de sinthesizer cu un singur timbru. Era un emiţător, pe principiul heterodinei, care genera o singură culoare de sunet. Calitatea vibraţiilor nu era controlabilă. Instrumentul nu avea nici măcar o claviatură. Cu toate astea puteai cânta un ca la un cvasi-„Onde Martenot” sau „Theremin”. Sunetele erau glisante, în funcţie de cum roteai potenţiometrul (în acest timp imită sunetele frecveţelor ... AAAAAAaaaaaaaAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaAA). Dacă dădeai butonul la dreapta, frecvenţele urcau, la stângă, ele coborau. Ulterior i-am pus o tastatură şi făcea cred că o cvintă ... cel mult o octavă. Nu mai ţin minte. Din păcate, nu s-a mai păstrat nimic. Erau scheme care erau publicate în România în colecţia revistei Mâini Îndemânatice, mai făceam rost şi de Tehnium; în plus circulau şi mai puteam găsi reviste de popularizarea electronicii din Ungaria, din Uniunea Sovietică chiar. La vremea aceea totuşi România, Cortina de fier, nu era chiar impenetrabilă şi fel de fel de oameni îmi mai aduceau reviste de specialitate, chiar din America. Spun asta şi fiindcă sunt întrebat adesea: se asculta Pink Floyd? Nu că se asculta, se asculta pe brânci Pink Floyd. Puteai să pui mâna, dacă chiar te interesa, pe absolut orice, foarte multe venite pe calea Iugoslaviei!

CZB: ... şi prin portul de la Constanţa.

Mircea Florian: Şi prin portul de la Constanţa, dar eu ştiu de foarte foarte multe lucruri care veneau exact prin Timişoara. Ştiu asta de pe vremea când am stat la Satu Mare, oraşul unde am copilărit şi unde am terminat liceul la 17 ani.

CZB: Îugoslavia avea fabrică de viniluri şi avea licenţe oficiale de la casele de discuri din Londra pentru multiplicarea albumelor.

Mircea Florian: Nu cunosc toate detaliile, dar ştiu că la noi dacă te interesa ceva, puteai să fii la curent, e drept, cu costuri uriaşe. Vinilurile costau foarte mult, dar puteai avea acces la ele. Pe aceleaşi filiere se rătăceau reviste şi cărţi. Aşa am început să fac câteva din schemele mele electronic-muzicale. Ca să fiu sincer, la un moment dat lucrurile au devenit mai complicate şi lipsa de piese era deja agravantă. Dacă încercai să construieşti ceva puţin mai complicat, dacă încercai să faci ceva polifonic, era încurcată de tot treaba, nu mai găseai de fel componentele care îţi trebuiau. După aceea, odată pornit interesul, m-am uitat după synthesizere adevărate, mi-am cumpărat cu mari eforturi financiare, prin nişte prieteni care au venit din Germania câteva synthesizere, pe care mi-am dat toţi banii pe care-i aveam... ce să mai discutăm... Le modificam, îmi băgam imediat nasul în ele, le ajustam, le mai combinam în fel şi fel. Aveam, bineînţeles, deja chiar oameni din echipă care se pricepeau foarte bine la lucrurile acestea - Valentin Andronescu era unul dintre colaboratorii mei apropiaţi - şi experimentam. Eram o echipă de cercetare şi de experimentare. Obţineam maximum din ce ne oferea tehnologia acelor ani şi am realizat lucruri foarte interesante şi sunete nemaiîntâlnite, potrivite intenţiilor mele.

...

CZB: Cum vă explicaţi că tinerii din ziua de azi, deşi au acces la o grămadă de informaţie, la un click distanţă, prin MySpace, YouTube ... sunt mai prost informaţi decât tineretul din Comunism, care practic nu avea acces direct la nici un fel de informaţie.

Mircea Florian: Tocmai asta este. Cu cât ai informaţii mai la îndemână, cu atât pornirea naturală, de a aprofunda lucrurile, este mai mică. Mereu îţi dă senzaţia, ca poţi face asta mai târziu... este sindromul tipic al omului care locuieşte într-un oraş cu foarte multe muzee, să zicem cum este Parisul, şi nu se duce să viziteze acele muzee în ideea că, la urma urmei, poate face oricând asta, toate acele muzee îi sunt la dispoziţie şi mâine şi poimâine şi peste o lună sau peste un an. Vizitatorii de afară vin special ca să vadă toate muzeele acelea. La fel se întâmplă şi la Bucureşti. Muzeul de artă, de pildă, nu este vizitat de bucureşteni. Cei mai mulţi vizitatori sunt veniţi dinafară, din alte ţări eventual, dar nu bucureşteni. E un  sindrom tipic.” Îl am, îmi stă la dispoziţie. Stau comod cu el, îl văd mâine, poimâine, răspoimâine...” şi atunci, cumva, totul se amână şi se întinde la nesfârşit - de fapt vizita sau contactul cu informaţia nu se mai întâmplă niciodată.

...

CZB: Vroiam să vă întreb dacă empatizaţi cu definiţia lui John Cage pentru muzică, părerea lui fiind că muzica adevărată este de fapt formată din zgomotele din mediul înconjurător, nealterate de sentimente umane.

Mircea Florian: Nu. Sigur că în lunga lui carieră muzicală şi legat de toate etapele creaţiei sale, el a emis mai multe definiţii extreme. Eu nu cred asta. Eu cred că într-adevăr ceea ce ne trebuie se extrage din toate sunetele pe care le auzim. Pentru a extrage ceva folositor omului, este nevoie de sufletul omului. Deci, este nevoie într-adevăr de OM în toată combinaţia asta. Muzica nu poate să fie ceva în afara noastră. Este ceva foarte simplu de înţeles. Dacă am dispare ca specie, sunetele naturale ar rămâne aproape aceleaşi (ar lipsi sunetele care le facem chiar noi). Să zicem că nu mai existăm ca specie ... e posibil! Cade un asteroid, se face o ceaţă permanentă şi suntem extincţi, ieşim din joc. Chiar se discută despre această posibilitate. Ce s-ar întâmpla atunci? Ar dispare sunetele noastre, doar că ele nu sunt atât de majoritare (sunetele majoritare ale lumii în care trăim sunt totuşi sunetele care nu sunt ale omului). Aceste sunete ar exista în continuare ... ar mai fi ele muzică? Ar mai putea numi cineva chestia aceea muzică?

CZB: Nu. Pentru că nu ar mai fi cine să aprecieze.

Mircea Florian: Da, asta în primul rând. În al doilea rând, prin definiţia muzicii, aşa cum este acceptată de noi (pentru că NOI o apreciem, NOI am definit-o), muzica este de fapt compusă din sunete organizate. Că este vorba de sunetele naturii, sunetele noastre sau a instrumentelor fabricate de om, sunt sunete organizate. Dacă sunetele nu sunt organizate în nici un fel, ele nu se mai încadrează în această definiţie.

Sigur, John Cage încearcă să forţeze graniţele definiţiei, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori. Eu cred însă că organizarea aceasta intrevine abia în momentul în care un spirit, un suflet, o simţire artistică şi poate chiar o raţiune artistică organizează materialul, altfel nici nu este capabil să comunice, iar asta este cea mai importantă funcţie a oricărei arte, comunicarea...

...

CZB: Pe Hans Knall l-aţi cunoscut şi ce părere aveţi de el ca artist? El a înfiinţat Mass Media la Alba Iulia.

Mircea Florian: (pauză lungă) Nu am colaborat. Ne-am văzut de curând însă nu am ascultat prea multe din ce face. La întrebarea asta nu pot să răspund. Nu îmi place să elucubrez pe o chestie ce nu o cunosc cu adevărat. Poate va veni o vreme când voi afla mai multe despre muzica lui, e posibil să lucrăm ceva împreună, să vedem, să auzim ...

...

CZB: Gigi Molnar. Aţi fost prieteni din copilărie?

Mircea Florian: Nu. Dar ne cunoaştem bine şi suntem prieteni acum. El este totuşi o altă generaţie. Ne despart, cred, zece ani ca vârstă, dar ne cunoaştem. Îl apreciez mult. Am lucrat împreună. L-am invitat în cadrul unui festival pe care l-am organizat la Satu Mare, care se ocupa de sărbători arhaice de iarnă: cele mai speciale şi ieşite din enclave. Am chemat atunci prima dată un ansamblu din Timocul sârbesc, din Ungaria din zona Gyula, din Ucraina de la Apşa, am inclus în acel concept inclusiv enclave maghiare din secuime, ţigani, tătari, am chemat un muzician din Grecia care a cântat câteva piese extraordinare, printre care şi muzici tradiţionale ale Megleno-românilor din Pind. La sud de Dunăre este o lume atât de bogată, frumoasă şi misterioasă pentru cel care se preocupă de cultură românescă, în sensul bun şi larg şi darnic al cuvântului. Acolo încă mai găseşti lucruri nemaipomenite, ţinute ascunse în enclave. Anul acesta, în încercarea şi în căutarea mea de a contacta comunitatea de Istro-români, care este în Croaţia, o comunitate pe cale de dispariţie, am ajuns la Dubrovnic, unde am aflat că patronul oraşului se numeşte, surpriză, Sf. Vlah. Toată regiunea respectivă este împănată, e drept, în proporţie din ce în ce mai redusă, de populaţii extraordinar de interesante. Istro-românii cu care m-am văzut la Jeiane, mi-au vorbit într-o limbă ce semăna cu româna noastră, dar împănată cu felurite cuvinte anagramate (spre exemplu, la acum i se zice amuc). Şocul era foarte puternic, dar pricepeai. Era fenomenal.

www.fundatiaflorian.com

...

Puteţi citi partea a doua a interviului peste o săptămână, luni 21.01

...

În 24.OCT.2009, Mircea Florian a participat în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia deschiderii oficiale a spaţiului de artă contemporană a Clujului, Fabrica de Pensule (Str. Henri Barbusse 59 - 61).

www.fabricadepensule.ro

--- 

Autor: RiCo

Postat inițial în 14.I.2010

Foto principal: Camil DumitrescuBeatfactor

--- 

Partea 2. Mircea Florian

http://czb.ro/articol/5421/


Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Les Nuages. Bianca Comșa despre colaborarea cu Luna Amară
Les Nuages. Bianca Comșa despre colab...
Publicat in: 10.01.2018, Ora: 11:38AM
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records...
Publicat in: 21.08.2017, Ora: 06:16AM
Katatonia (metal progresiv, Suedia)
Katatonia (metal progresiv, Suedia)...
Publicat in: 16.01.2017, Ora: 06:08AM
Renate Roca (PR manager, Electric Castle Festival 2017)
Renate Roca (PR manager, Electric Cast...
Publicat in: 09.01.2017, Ora: 06:10AM
Edmond Lenarth (Booking Manager, Electric Castle Festival)
Edmond Lenarth (Booking Manager, Elect...
Publicat in: 02.01.2017, Ora: 06:25AM
TULNICUL - A treia Ediție a Școlii de vară / AtelieruluI, în Țara Moților
TULNICUL - A treia Ediție a Școlii d...
Publicat in: 24.07.2017, Ora: 07:20AM
2016.MAI.5. B. Noul Cinematograf al Regizorului Român. Mircea Florian, DJ Vasile
2016.MAI.5. B. Noul Cinematograf al Re...
Publicat in: 01.05.2016, Ora: 04:50AM
#4 Mircea Florian (aka DadaFlux). Learning and Unlearning – Serie de ateliere la Plan B
#4 Mircea Florian (aka DadaFlux). Lear...
Publicat in: 18.03.2016, Ora: 11:22AM
2016.IAN.23. B. Radio România Cultural. Mircea Florian
2016.IAN.23. B. Radio România Cultura...
Publicat in: 21.01.2016, Ora: 08:20AM
Tulnicul. Atelier la Satu-Mare 7-9.AUG.2015
Tulnicul. Atelier la Satu-Mare 7-9.AUG...
Publicat in: 06.08.2015, Ora: 06:26AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2019 • Revista De Muzica Online