Mircea Florian. Partea 1

Primul interviu CZB cu tatăl muzicii electronice din România

PARTEA 1

--- 

Artist experimental, considerat tatăl muzicii electronice din România,  Musician and multimedia artist Mircea Florian (născut în 5 decembrie 1949 la Satu Mare) ÅŸi-a început cariera muzicală în anii 60, pornind de la muzica folk ÅŸi experimentând cu sunetele cu primele calculatoare de la noi din Å£ară.

În luna octombrie 2009, pentru prima dată după 1990, Mircea Florian ne-a vizitat oraÅŸul ... chiar de două ori. Am povestit cu el după concertul de la Irish & Music Pub, în 9.OCT.2009.

CZB: Aveţi o părere legată de situaţia de la Chişinău după alegerile măsluite din primăvară?

Mircea Florian: Nu ÅŸtiu ce s-a întâmplat acolo, nu am fost de faţă... Mie îmi este foarte greu să iau poziÅ£ie faţă de ceva ce este atât de complicat. Am fost la ChiÅŸinău, într-adevăr cunosc destul de bine oraÅŸul, cumva ÅŸi lumea artistică... Am încercat să pătrund pânza de mister care-l acoperă. Se pare că Moldova este încă monitorizată ÅŸi dirijată atent de către Moscova, în orice caz de foÅŸtii comuniÅŸti. Probleme de acolo sunt mult diferite de cele din România. E greu să găseÅŸti un numitor comun. Ei au probleme mult mai bazale, fiindcă prima lor problemă este că nu sunt încă cu adevărat desprinÅŸi de sfera „sovietică” chiar dacă nu se mai cheamă aÅŸa. Legat de tradiÅ£iile culturale comune; iarăşi este dificil de luat poziÅ£ie, fiindcă istoria ÅŸi-a spus cuvântul. Creuzetele umane au funcÅ£ionat. Este o populaÅ£ie foarte serios amestecată, foarte serios încruciÅŸată. Când mai trăia, Dorin Liviu Zaharia cânta uneori o piesa proprie care se chema Minciurin - ne amuzam, pentru că era vorba inclusiv de amestecul între populaÅ£ii ÅŸi divagam despre altoirea populaÅ£iilor. Îmi este greu să vorbesc, fiind în ne-ÅŸtiinÅ£a faptelor ÅŸi a situaÅ£iilor absolut concrete de acolo. Poate este vorba doar de niÅŸte senzaÅ£ii ale mele vis-a-vis de un fenomen foarte complex. Ar fi însă jalnic, ar fi foarte păcat ca această situaÅ£ie să „cârmească” ÅŸi să ducă la ceea ce se poate întâmpla foarte uÅŸor - ÅŸi am văzut că li s-a întâmplat celor din Iugoslavia – ÅŸi anume la dezbinare. Îmi este teamă de astfel de lucruri; îmi dau seama cât de uÅŸor este să inflamezi minÅ£ile oamenilor ÅŸi ce catastrofe pot să aducă cu ele astfel de „inflamaÅ£ii”, cât de greu este să oblojeÅŸti apoi răni adânci, unele nevindecabile.

Am fost în arealul fostei Iugoslavii, pe care eu o numesc Iugoslavia în continuare (mi se părea o construcÅ£ie foarte interesantă ÅŸi perfect viabilă: dacă nu se găseau niÅŸte nebuni din afara ÅŸi din înăuntrul acestei construcÅ£ii care să vrea să o prade, să o distrugă dezbinând-o, putea să funcÅ£ioneze ÅŸi astăzi). Nu am să uit niciodată că era modelul nostru, al tuturor care eram sub dictatură. Nu am să uit, deoarece cu toate că Å£inea de lagărul socialist, Iugoslavia era o Å£ară liberală, incomparabil mai liberă decât oricare din ţările lagărului - Å£inând o linie mediană, sub mâna forte al unui personaj destul de discutabil, Tito. Dar reuÅŸise să facă ceva foarte important: ne dăduse speranÅ£e.

...

CZB: Din ce am citit pe net, nu am înÅ£eles dacă aÅ£i fost artist desăvârÅŸit sau dacă aÅ£i făcut muzică ca hobby, pe lângă faptul că aÅ£i fost angajat ca inginer.

Mircea Florian: Am studiat muzica de foarte mic, de pe la 5 ani, am lucrat destul de mult, ÅŸi cu profesori. Este vorba de o educaÅ£ie foarte bogată, dar nu instituÅ£ionalizată. MulÅ£umesc părinÅ£ilor mei, mamei mele în mod special, care reuÅŸise să găsească o formulă care existase încă dinainte, acea cu profesori particulari. Se putea ajunge astfel la performanÅ£e „hiperprofesionale”, fără să trebuiască să se treacă prin ÅŸcoli ÅŸi facultăţi. Dealtfel, erau oameni foarte valoroÅŸi, precum doamna Szilaghi, care îmi fusese mie profesoară, a plecat în America ÅŸi a ajuns până la urmă profesoară la un Conservator. Întâmplarea, situaÅ£ia ÅŸi viaÅ£a de atunci o împiedicaseră să devină ceea ce de fapt ea trebuia să fie. În România a fost profesoară privată de pian într-un oraÅŸ mic în Ardeal. Dar era o femeie extraordinară ÅŸi un profesionist foarte serios. Nu numai cu ea, dar ÅŸi cu alÅ£ii am studiat armonia, contrapunctul, toate acestea; după care - fiindcă mă interesa enorm - într-adevăr, în paralel, cu computere ÅŸi fel de fel de alte preocupări pe care le-am avut, nu am renunÅ£at la educaÅ£ia muzicală ÅŸi la pregătirea artistică. S-a întâmplat că am făcut muzică pentru teatru, muzică pentru film, care a fost apreciată. La un moment dat am fost invitat cu o bursă de studii muzicale la Salzburg. Apoi lucrurile s-au legat în aÅŸa fel încât am fost invitat la Darmstadt în Germania, unde am lucrat cu Clarence Barlow, Brian Ferneyhough ÅŸi Stockhausen. Încă trăia, alături de mulÅ£i alÅ£i oameni extraordinar de importanÅ£i în zona asta a muzicii experimentale.

...

CZB: La Wuppertal au fost activi ÅŸi cei de la DAF.

Mircea Florian: La un moment dat, au trecut ÅŸi prin Wuppertal, dar ei veneau de fapt din Dusseldorf; erau o trupă new wave (deutsche neue welle) ÅŸi persiflau un acronim din fostul DDR ÅŸi nu au fost bazaÅ£i la Wuppertal. NemÅ£ii au făcut o sumedenie de lucruri remarcabile ÅŸi în zona muzicii electronice. Kraftwerk sau Tangerine Dream activau din Germania. Kraftwerk s-a lansat chiar din oraÅŸul unde stau eu, din Dussefdorf. În 1997, l-am invitat pe Eberhard Kranemann, unul dintre membri fondatori ai proiectului Kraftwerk în România. El a fost student al lui Joseph Beuys, celebrul artist vizual profesor la Academia de Arte din Dusseldorf care a fost ÅŸi un model extraordinar pentru performance-urile trupei. L-am invitat în România în cadrul unui proiect mult mai mare la care am lucrat multă vreme, ”Întâlniri culturale româno-germane”. Mai multe informaÅ£ii se găsesc (în limba germană) pe site-urile FundaÅ£iei din Germania. O paranteză: conduc două instituÅ£ii care încearcă promovarea culturală ÅŸi integrarea culturală europeană. O asociaÅ£ie este în Germania, iar pandantul, sora ei, se află în România ÅŸi se cheamă FundaÅ£ia Mircea Florian, în organizarea cărora se petrec numeroase evenimente.

Ca să mă întorc totuÅŸi la întrebarea de mai înainte, cea cu educaÅ£ia mea muzicală ÅŸi artistică: toate ÅŸcolile ÅŸi studiile pe care le-am făcut s-au împletit, prin natura vieÅ£ii mele, cu activităţile profesionale, cu producÅ£ia ÅŸi prezentarea publică a muzicilor ÅŸi lucrărilor mele. Făcând muzică de multe feluri - orchestrală, electronică, experimentală, improvizatorică, etc. - am venit în contact cu foarte mulÅ£i compozitori foarte serioÅŸi care mi-au dat multe: eu am luat ÅŸi le sunt dator. Dintre ei unii, din păcate, nu mai sunt - cum ar fi Åžtefan Niculescu cu care am lucrat, Aurel Stroe care m-a îndrumat, Corneliu Cezar care m-a ajutat mult în a îmi lumina perspectiva -  dar repet, niciodată într-o formă instituÅ£ionalizată. Paradoxal, scriu lucrări despre muzici, dar nu am dus la capăt linii de studii, ba chiar am sărit peste etape, deoarece de pildă ÅŸcoala de la Darmstadt era dedicată exclusiv studiilor post-universitare, iar eu sărisem peste etapa universitară...

...

despre Echipamentele ÅŸi Instrumentele electronice înainte de 89

CZB: Cum v-a venit ideea să experimentaţi cu aparate care fac zgomot?

Mircea Florian: Pasiunea mea pentru muzică era pornită foarte devreme. Preocupările mele legate de tehnologii, iarăşi, erau destul de avansate de pe la vârsta de 14-15 ani. Åžtiam cu ce se mănâncă circuitele electronice ÅŸi tentaÅ£ia de a construi ceva care să sune era foarte mare. A fost pur ÅŸi simplu o confluenţă, o intersecÅ£ie de interese, cum ar veni. Åži, ceea ce am mai spus ÅŸi în alte interviuri, din perspectiva zilei de astăzi, erau niÅŸte lucrări extrem de primitive. La început, circuitele ÅŸi instrumentele pe care le construiam nu le făceam de unul singur. Eram un soi de ucenic. Ulterior am construit pe cont propriu un fel de sinthesizer cu un singur timbru. Era un emiţător, pe principiul heterodinei, care genera o singură culoare de sunet. Calitatea vibraÅ£iilor nu era controlabilă. Instrumentul nu avea nici măcar o claviatură. Cu toate astea puteai cânta un ca la un cvasi-„Onde Martenot” sau „Theremin”. Sunetele erau glisante, în funcÅ£ie de cum roteai potenÅ£iometrul (în acest timp imită sunetele frecveÅ£elor ... AAAAAAaaaaaaaAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaAA). Dacă dădeai butonul la dreapta, frecvenÅ£ele urcau, la stângă, ele coborau. Ulterior i-am pus o tastatură ÅŸi făcea cred că o cvintă ... cel mult o octavă. Nu mai Å£in minte. Din păcate, nu s-a mai păstrat nimic. Erau scheme care erau publicate în România în colecÅ£ia revistei Mâini Îndemânatice, mai făceam rost ÅŸi de Tehnium; în plus circulau ÅŸi mai puteam găsi reviste de popularizarea electronicii din Ungaria, din Uniunea Sovietică chiar. La vremea aceea totuÅŸi România, Cortina de fier, nu era chiar impenetrabilă ÅŸi fel de fel de oameni îmi mai aduceau reviste de specialitate, chiar din America. Spun asta ÅŸi fiindcă sunt întrebat adesea: se asculta Pink Floyd? Nu că se asculta, se asculta pe brânci Pink Floyd. Puteai să pui mâna, dacă chiar te interesa, pe absolut orice, foarte multe venite pe calea Iugoslaviei!

CZB: ... şi prin portul de la Constanţa.

Mircea Florian: Åži prin portul de la ConstanÅ£a, dar eu ÅŸtiu de foarte foarte multe lucruri care veneau exact prin TimiÅŸoara. Åžtiu asta de pe vremea când am stat la Satu Mare, oraÅŸul unde am copilărit ÅŸi unde am terminat liceul la 17 ani.

CZB: Îugoslavia avea fabrică de viniluri ÅŸi avea licenÅ£e oficiale de la casele de discuri din Londra pentru multiplicarea albumelor.

Mircea Florian: Nu cunosc toate detaliile, dar ÅŸtiu că la noi dacă te interesa ceva, puteai să fii la curent, e drept, cu costuri uriaÅŸe. Vinilurile costau foarte mult, dar puteai avea acces la ele. Pe aceleaÅŸi filiere se rătăceau reviste ÅŸi cărÅ£i. AÅŸa am început să fac câteva din schemele mele electronic-muzicale. Ca să fiu sincer, la un moment dat lucrurile au devenit mai complicate ÅŸi lipsa de piese era deja agravantă. Dacă încercai să construieÅŸti ceva puÅ£in mai complicat, dacă încercai să faci ceva polifonic, era încurcată de tot treaba, nu mai găseai de fel componentele care îÅ£i trebuiau. După aceea, odată pornit interesul, m-am uitat după synthesizere adevărate, mi-am cumpărat cu mari eforturi financiare, prin niÅŸte prieteni care au venit din Germania câteva synthesizere, pe care mi-am dat toÅ£i banii pe care-i aveam... ce să mai discutăm... Le modificam, îmi băgam imediat nasul în ele, le ajustam, le mai combinam în fel ÅŸi fel. Aveam, bineînÅ£eles, deja chiar oameni din echipă care se pricepeau foarte bine la lucrurile acestea - Valentin Andronescu era unul dintre colaboratorii mei apropiaÅ£i - ÅŸi experimentam. Eram o echipă de cercetare ÅŸi de experimentare. ObÅ£ineam maximum din ce ne oferea tehnologia acelor ani ÅŸi am realizat lucruri foarte interesante ÅŸi sunete nemaiîntâlnite, potrivite intenÅ£iilor mele.

...

CZB: Cum vă explicaÅ£i că tinerii din ziua de azi, deÅŸi au acces la o grămadă de informaÅ£ie, la un click distanţă, prin MySpace, YouTube ... sunt mai prost informaÅ£i decât tineretul din Comunism, care practic nu avea acces direct la nici un fel de informaÅ£ie.

Mircea Florian: Tocmai asta este. Cu cât ai informaÅ£ii mai la îndemână, cu atât pornirea naturală, de a aprofunda lucrurile, este mai mică. Mereu îÅ£i dă senzaÅ£ia, ca poÅ£i face asta mai târziu... este sindromul tipic al omului care locuieÅŸte într-un oraÅŸ cu foarte multe muzee, să zicem cum este Parisul, ÅŸi nu se duce să viziteze acele muzee în ideea că, la urma urmei, poate face oricând asta, toate acele muzee îi sunt la dispoziÅ£ie ÅŸi mâine ÅŸi poimâine ÅŸi peste o lună sau peste un an. Vizitatorii de afară vin special ca să vadă toate muzeele acelea. La fel se întâmplă ÅŸi la BucureÅŸti. Muzeul de artă, de pildă, nu este vizitat de bucureÅŸteni. Cei mai mulÅ£i vizitatori sunt veniÅ£i dinafară, din alte ţări eventual, dar nu bucureÅŸteni. E un  sindrom tipic.” Îl am, îmi stă la dispoziÅ£ie. Stau comod cu el, îl văd mâine, poimâine, răspoimâine...” ÅŸi atunci, cumva, totul se amână ÅŸi se întinde la nesfârÅŸit - de fapt vizita sau contactul cu informaÅ£ia nu se mai întâmplă niciodată.

...

CZB: Vroiam să vă întreb dacă empatizaÅ£i cu definiÅ£ia lui John Cage pentru muzică, părerea lui fiind că muzica adevărată este de fapt formată din zgomotele din mediul înconjurător, nealterate de sentimente umane.

Mircea Florian: Nu. Sigur că în lunga lui carieră muzicală ÅŸi legat de toate etapele creaÅ£iei sale, el a emis mai multe definiÅ£ii extreme. Eu nu cred asta. Eu cred că într-adevăr ceea ce ne trebuie se extrage din toate sunetele pe care le auzim. Pentru a extrage ceva folositor omului, este nevoie de sufletul omului. Deci, este nevoie într-adevăr de OM în toată combinaÅ£ia asta. Muzica nu poate să fie ceva în afara noastră. Este ceva foarte simplu de înÅ£eles. Dacă am dispare ca specie, sunetele naturale ar rămâne aproape aceleaÅŸi (ar lipsi sunetele care le facem chiar noi). Să zicem că nu mai existăm ca specie ... e posibil! Cade un asteroid, se face o ceaţă permanentă ÅŸi suntem extincÅ£i, ieÅŸim din joc. Chiar se discută despre această posibilitate. Ce s-ar întâmpla atunci? Ar dispare sunetele noastre, doar că ele nu sunt atât de majoritare (sunetele majoritare ale lumii în care trăim sunt totuÅŸi sunetele care nu sunt ale omului). Aceste sunete ar exista în continuare ... ar mai fi ele muzică? Ar mai putea numi cineva chestia aceea muzică?

CZB: Nu. Pentru că nu ar mai fi cine să aprecieze.

Mircea Florian: Da, asta în primul rând. În al doilea rând, prin definiÅ£ia muzicii, aÅŸa cum este acceptată de noi (pentru că NOI o apreciem, NOI am definit-o), muzica este de fapt compusă din sunete organizate. Că este vorba de sunetele naturii, sunetele noastre sau a instrumentelor fabricate de om, sunt sunete organizate. Dacă sunetele nu sunt organizate în nici un fel, ele nu se mai încadrează în această definiÅ£ie.

Sigur, John Cage încearcă să forÅ£eze graniÅ£ele definiÅ£iei, aÅŸa cum a făcut-o de nenumărate ori. Eu cred însă că organizarea aceasta intrevine abia în momentul în care un spirit, un suflet, o simÅ£ire artistică ÅŸi poate chiar o raÅ£iune artistică organizează materialul, altfel nici nu este capabil să comunice, iar asta este cea mai importantă funcÅ£ie a oricărei arte, comunicarea...

...

CZB: Pe Hans Knall l-aÅ£i cunoscut ÅŸi ce părere aveÅ£i de el ca artist? El a înfiinÅ£at Mass Media la Alba Iulia.

Mircea Florian: (pauză lungă) Nu am colaborat. Ne-am văzut de curând însă nu am ascultat prea multe din ce face. La întrebarea asta nu pot să răspund. Nu îmi place să elucubrez pe o chestie ce nu o cunosc cu adevărat. Poate va veni o vreme când voi afla mai multe despre muzica lui, e posibil să lucrăm ceva împreună, să vedem, să auzim ...

...

CZB: Gigi Molnar. Aţi fost prieteni din copilărie?

Mircea Florian: Nu. Dar ne cunoaÅŸtem bine ÅŸi suntem prieteni acum. El este totuÅŸi o altă generaÅ£ie. Ne despart, cred, zece ani ca vârstă, dar ne cunoaÅŸtem. Îl apreciez mult. Am lucrat împreună. L-am invitat în cadrul unui festival pe care l-am organizat la Satu Mare, care se ocupa de sărbători arhaice de iarnă: cele mai speciale ÅŸi ieÅŸite din enclave. Am chemat atunci prima dată un ansamblu din Timocul sârbesc, din Ungaria din zona Gyula, din Ucraina de la ApÅŸa, am inclus în acel concept inclusiv enclave maghiare din secuime, Å£igani, tătari, am chemat un muzician din Grecia care a cântat câteva piese extraordinare, printre care ÅŸi muzici tradiÅ£ionale ale Megleno-românilor din Pind. La sud de Dunăre este o lume atât de bogată, frumoasă ÅŸi misterioasă pentru cel care se preocupă de cultură românescă, în sensul bun ÅŸi larg ÅŸi darnic al cuvântului. Acolo încă mai găseÅŸti lucruri nemaipomenite, Å£inute ascunse în enclave. Anul acesta, în încercarea ÅŸi în căutarea mea de a contacta comunitatea de Istro-români, care este în CroaÅ£ia, o comunitate pe cale de dispariÅ£ie, am ajuns la Dubrovnic, unde am aflat că patronul oraÅŸului se numeÅŸte, surpriză, Sf. Vlah. Toată regiunea respectivă este împănată, e drept, în proporÅ£ie din ce în ce mai redusă, de populaÅ£ii extraordinar de interesante. Istro-românii cu care m-am văzut la Jeiane, mi-au vorbit într-o limbă ce semăna cu româna noastră, dar împănată cu felurite cuvinte anagramate (spre exemplu, la acum i se zice amuc). Åžocul era foarte puternic, dar pricepeai. Era fenomenal.

www.fundatiaflorian.com

...

PuteÅ£i citi partea a doua a interviului peste o săptămână, luni 21.01

...

În 24.OCT.2009, Mircea Florian a participat în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia deschiderii oficiale a spaÅ£iului de artă contemporană a Clujului, Fabrica de Pensule (Str. Henri Barbusse 59 - 61).

www.fabricadepensule.ro

--- 

Autor: RiCo

Postat iniÈ›ial în 14.I.2010

Foto principal: Camil Dumitrescu. Beatfactor

--- 

Partea 2. Mircea Florian

http://czb.ro/articol/5421/

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: