Spirituals / Negro spirituals (1740-1927)
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1391
Etichete: Call And Response, Field Songs, Follow The Drinking Gourd, Jubilee Songs As Sung By The Jubilee Singers Of Fisk University, Line Singing, Negro Spirituals, Protest Socio-politic, Slave Songs Of The United States, Song Of The Free, Spirituals, Swing Low Sweet Chariot, Wade In The Water

Spirituals sau Negro spirituals este Muzica religioasă a sclavilor africani (aduși în Statele Unite între 1650 și 1860). Muzica spirituală ca termen, este împrumutat din Biblie (Efeseni 5:19).
---
Sclavii africani aduși în SUA sunt creștinați cu forța. Acestora li se interzice să mai vorbească în limbil și dialectele de acasă. Pe lângă dezvoltarea unor genuri muzicale ritmate, pentru ca timpul să treacă mai repede la lucru pe câmp (Field Songs), se formează deasemenea coruri la biserică, iar Negro Spirituals este folosit ca termen în scris pentru prima dată în 1860.
---
---
Negrii au fost obligați să respecte așezarea în strane (băncile din biserica catolică), care le constrânge libertatea de mișcare și dorința unora de a sări și de a dansa în cerc (practici considerate păgâne). Folosirea instrumentelor muzicale la slujbele negrilor este deasemenea interzisă.
---
Structura pieselor include line singing (rostirea unui vers la un timp de câte o persoană, ceea ce duce la cântatul pe voci, cu armonii) și call and response (strigătul și răspunsul, un mod obișnuit de a cânta în triburile africane).
---
---
Existau compozitori dintre sclavi care combinau versuri din Biblie cu versuri din piese mai vechi pentru a crea o muzică originală. Melodiile noi, versurile adaptate și stilul original de interpretare duce la dezvoltarea unui nou gen muzical, specific populației de culoare din SUA.
---
Se consideră că unele piese erau promovate pentru a-i învăța pe sclavi ce au de făcut în cazul în care fug de la stăpâni: Wade In The Water învăța pe sclavi să caute un râu, astfel încât câinii să le piardă urma; Swing Low Sweet Chariot și Song of the Free vorbesc despre o rută secretă de scăpare; Follow the Drinking Gourd era o hartă verbală, traseul de parcurs spre Canada fiind descris aici în detaliu.
---
---
Genul muzical reprezintă combinația dintre muzica și religia africană cu muzica și religia de origine europeană în SUA (adică, populația de culoare și sclavii africani aflați în America latină și convertiți la Creștinism nu se manifestă la fel, nu dezvoltă și nu folosește acest gen de muzică religioasă). Negro Spirituals este specifică așadar Americii de nord, iar mesajul din multe piese devine un protest socio-politic mascat în timpul slujbelor.
---
---
După războiul civil, de-a lungul anilor, s-au compilat câteva cărți cu partituri ale acestor piese. Amintim aici de Slave Songs of the United States (1867) și Jubilee Songs as Sung by the Jubilee Singers of Fisk University (1872).
---
---
După războiul civil (1865) și dobândirea libertății de către întreaga populație de culoare (1927), Negro Spirituals reprezintă mai multe subgenuri de muzică religioasă din bisericile creștine din SUA. Genul va evolua mai departe în Blues, Gospel, Jazz și muzica de protest hipiotă din anii 1960.
---
Autor: RiCo
---
Avuția fiecărui sclav a fost vocea și cântatul. Lipsa tobelor a fost înlocuită cu bătaia palmelor. În decursul unui secol, muzica de lucru s-a transformat în Blues > Jazz > Rock'n'Roll > Hip Hop
---
Articole relative:
Publicat in: 04.02.2015, Ora: 06:28AM
Publicat in: 31.03.2014, Ora: 06:58AM
Publicat in: 14.03.2014, Ora: 15:16PM
Publicat in: 17.02.2014, Ora: 06:34AM
Publicat in: 31.01.2014, Ora: 16:11PM
Publicat in: 31.08.2015, Ora: 06:00AM
Publicat in: 27.06.2014, Ora: 06:34AM
Publicat in: 24.02.2014, Ora: 06:03AM
Niciun comentariu!