Mircea Florian
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1299
Etichete: Mircea Florian, Revolutia 1989, Spitalul De Copii Grigorescu

Mircea Florian
despre momentul Revoluţiei
…
Eram în ElveÅ£ia în acel decembrie… Nu a fost plăcut – desigur, m-am bucurat în primul moment, apoi m-am întristat, pentru că a avut scenariul acela atât de ieÅŸit din comun (celelalte ţări din Europa de est au avut RevoluÅ£ii mai umane, de catifea…).
…
Spectacolul, înscenarea, forma aceea de teatru exagerat care s-a jucat nu m-a încântat nici pe mine ÅŸi nici lumea cu care aveam eu contact acolo.
-
Sigur, speranÅ£ele mele durau de mai multă vreme ÅŸi mă pregăteam să acÅ£ionez imediat, ceea ce am ÅŸi făcut de fapt. Am stat acolo până la începutul anului 1990, iar apoi am făcut ceva ce credeam că trebuie să fac atunci pentru România, ÅŸi anume, am început să încropesc ajutoare pentru România, asta însă într-un incognito aproape desăvârÅŸit, fiindcă am venit în România, începând de prin 1991, până prin 1996, cu coloane de tiruri aducând aparatură ÅŸi ajutoare spitalelor, câtorva azile de bătrâni, unor instituÅ£ii medicale pentru copii – am adus tot ce era nevoie, ÅŸi era nevoie de enorm de multe lucruri. Era o iniÅ£iativă privată, dusă în cârcă de un nucleu, dintre care majoritatea era de origine germană. Unul dintre ei, Arno Gerlach, un om absolut remarcabil, spre exemplu, nu avea nici o legatură directă cu România, avea insă drag de Å£ara aceasta. În perioada respectivă am adus aparatură ÅŸi ajutoare în valoare de multe milioane de mărci vest germane. La vremea aceea Spitalul de Copii Grigorescu din BucureÅŸti, de exemplu, avea o dotare anemică. Noi am fost cei care am pornit modernizarea spitalului, mergând Å£intit acolo. Acum pot povesti foarte deschis despre asta, după atâÅ£ia ani, dar atunci am făcut asta incognito. Credeam foarte tare în ceea ce făceam. Conduceam ca în filmele sovietice de război. Drumul dura 28 de ore. Traversarea Europei în coloană se făcea lent, nu ne era permisă o viteză peste 80 km la oră. Conduceam în neÅŸtire, făcând cu schimbul, pentru că eram în misiune! Era foarte greu, mai ales că ajungeam în România, unde drumurile erau cum erau. Apoi, încărcam ÅŸi descărcam aceste volume uriaÅŸe de ajutoare… ÅŸi făceam asta de două ori pe an, de PaÅŸti ÅŸi de Crăciun.
Ca să mă întorc totuÅŸi la întrebare: emoÅ£iile au fost puternice, aÅŸteptările mele au fost mari. Ele sunt ÅŸi acuma la fel de mari. O parte din lucrurile ce le aÅŸteptam s-au împlinit; mare parte nu s-a împlinit. Acum îmi dau seama că, la urma urmei, cam asta este natura lucrurilor. Nu puteau să se împlinească toate, ÅŸi apoi, brusc, chiar în aceÅŸti ani, să apară o societate perfectă. O societate perfectă nu există nicăieri, nici în Germania unde trăiesc ÅŸi nici altundeva în lume. Există doar societăţi perfectibile. Gradul de perfectibilitate este desigur diferit. Aici este loc de mult mai bine.
Cu toate problemele uriaÅŸe de care ne lovim, mai ales aici, în România, se pare că totul e ok. Lucrurile urcă; au o pantă extrem de mică acuma, dar ascendentă. Nu vorbesc de economie, ci de adaptarea oamenilor, cu un soi de viaţă cu care nu au fost obiÅŸnuiÅ£i preÅ£ de 44 de ani.
Articole relative:
Publicat in: 06.12.2017, Ora: 17:43PM
Publicat in: 01.12.2017, Ora: 14:17PM
Publicat in: 27.12.2016, Ora: 06:29AM
Publicat in: 23.12.2016, Ora: 06:09AM
Publicat in: 19.12.2016, Ora: 06:35AM
Publicat in: 24.07.2017, Ora: 07:20AM
Publicat in: 01.05.2016, Ora: 04:50AM
Publicat in: 18.03.2016, Ora: 11:22AM
Publicat in: 21.01.2016, Ora: 08:20AM
Publicat in: 06.08.2015, Ora: 06:26AM










Niciun comentariu!