LIMBA ROMÂNĂ VS. LIMBA ENGLEZĂ ÎN MUZICA AUTOHTONĂ. PARTEA 1

La începutul anului 2010, am aflat de un proiect de lege pentru susÅ£inerea culturii române. Proiectul prevede promovarea ÅŸi sprijinirea muzicii autohtone în sensul impunerii unei cote (un anumit număr) de piese de limbă română pe oră în programul posturilor de radio… ÅŸi a unui anumit număr de piese (mai mic) pe oră ale formaÅ£iilor autohtone, cu piese care pot fi în limbi străine.

—

Din câte am înÅ£eles, cota (procentul) pieselor străine pe radio ar fi mult mai limitat.

Legea ar stimula astfel creativitatea artiÅŸtilor români în limba maternă.

—

Lacunele acestui Proiect de Lege (care din câte È™tiu, până în prezent, nu a fost ratificat) dovedesc că a fost prost gândit È™i formulat, poate chiar de către o persoană care nu activează în domeniu, ÅŸi am înÅ£eles că acest Proiect poate fi interpretat greÅŸit referitor la recitalurile formaÅ£iilor străine invitate pe scenele ţării noastre, care ar fi deasemenea obligate să aibă un anumit procent din piesele din Playlist cântate în limba română…

—

Am căutat Proiectul de Lege pe net … ÅŸi nu l-am găsit. 

Nu a fost făcut public şi nu a fost urcat pe vreun site oficial pe net.

Pe websaitul oficial a Uniunii Compozitorilor ÅŸi Muzicologilor din România (UCMR) s-a anunÅ£at timp de câteva luni că Proiectul de Hotărâre va ajunge în Parlamentul României, deÅŸi nici aici nu este salvat ca document sau în format pdf.

—

În România avem ÅŸase tipuri de artiÅŸti de muzică vocal-instrumentală.

1. ArtiÅŸtii de muzică populară, folk ÅŸi muzică uÅŸoară autohtonă, care cântă numai în limba română.
2. ArtiÅŸtii de manele, care cântă numai în limba română.
3. ArtiÅŸtii de muzică pop, dance ÅŸi pop-rock autohtonă, care se lansează de obicei cu albume cu piese compuse în limba română, iar după ce ajung să vândă cifre impresionante de albume sau dacă sunt gândite ca proiecte sezoniere cu ritmuri moderne dansabile, lansează ÅŸi piese de limbă engleză (ÅŸi extrem de rar piese de limbă italiană, spaniolă, piese cu fraze în limba elenă, etc). Acest grup de formaÅ£ii este semnat la casele de discuri majore din BucureÅŸti, este difuzat la radio ÅŸi este stigmatizat de către artiÅŸtii din Categoria 4 ca fiind Comercial.
4. ArtiÅŸtii de muzică electronică, pop-rock, rock, punk ÅŸi metal autohtonă, care cântă preponderent în limba engleză. AceÅŸti artiÅŸti se consideră a fi de nişă sau se auto-stigmatizează Underground, iar când îi auzi rostind acest cuvânt, este exprimat cu o mândrie aparte, ca ÅŸi cum ei ar face parte dintr-un club exclusivist.
5. ArtiÅŸtii autohtoni de muzică rap îi consider un grup aparte. GeneraÅ£ia veche a genului a avut parte de ciolan în industrie acum 10 ani; în prezent, publicul larg ÅŸtie doar de ParaziÅ£ii, BUG Mafia ÅŸi Puya. În rap-ul românesc, se cântă preponderent în limba română ÅŸi se promovează o muzică de nişă, care ÅŸi-a avut apogeul în 1999-2000, când aproape toÅ£i care aveau ceva de spus erau semnaÅ£i la case de discuri majore din BucureÅŸti. Majoritatea merg cu negativul pe scenă (muzica este pre-înregistrată ÅŸi cântă de pe DAT sau CD); cei care se consideră mai ÅŸmecheri s-au asociat cu câte un DJ care face sampling-uri ÅŸi scratchuri de pe viniluri, cu anumite ritmuri programate. Între timp, nu cred că a rămas vreun artist de rap semnat la o casă majoră de discuri din BucureÅŸti (ParaziÅ£ii colaborează pe anumite planuri cu Roton). AceÅŸti artiÅŸti nu beneficiază de niciun fel de reÅ£ea de cluburi specifică muzicii, iar toÅ£i artiÅŸtii cunoscuÅ£i de gen ÅŸi care sunt de succes s-au lansat la BucureÅŸti. ParaziÈ›ii par că au întrecut cota celor de la BUG Mafia, prin prezenÈ›a vie în mass media centrală din ultimii ani, fiind prezenÈ›i constant la traseele anuale Ursus Evolution, iar în 2012, Cheloo fiind invitat în juriul de la X Factor. Din altă perspectivă, artiÈ™tii de rap È™i-au compromis astfel imaginea de băieÈ›i de cartier, underground, pentru a avea venituri suplimentare constante, pe lângă cântările de discotecă din È›ară.
6. ArtiÅŸtii de muzică jazz ÅŸi blues au un număr limitat de concerte în timpul anului, sau mai mult în circuit închis în aceleaÅŸi săli sau cluburi din oraÅŸele de unde provin. AceÅŸtia cântă aproape exclusiv în limba engleză.

—

Există desigur mici excepÅ£ii de la regulă, cum ar fi Å¢apinarii, care sunt semnaÅ£i la o casă de discuri independentă, care le-a asigurat o oarecare prezenţă constantă în media, în special la începutul anilor 2000. Å¢apinarii promovează muzica folk alternativă ÅŸi cântă preponderent, dar nu exclusiv, în limba română.

—

În România cei mai de succes artiÅŸti susÅ£in mai multe concerte în cadrul unor evenimente private, au apariÅ£ii în public doar cu ocazia unor serbări (câmpeneÅŸti sau de oraÅŸe), apar la televiziune ÅŸi-i poÅ£i vedea în cluburi doar dacă este vorba de vreun concurs de Miss sau Bal de boboci.

—

În această conjunctură, nu mai vorbim despre artiÅŸtii de pop-rock din generaÅ£ia veche (formaÅ£ii precum Phoenix, Iris, Holograf … ÅŸi DirecÅ£ia 5), care fac mai mult prestări de servicii decât artă ca să poată trăi din muzică. ToÅ£i compun muzică aproape exclusiv în limba română, Å£intit pentru publicul autohton.

—

Nu vorbim aici despre artiÅŸtii de muzică folk, populară, uÅŸoară sau manele, care cântă exclusiv în limba română Å£intit pentru publicul autohton, majoritatea celor cunoscuÅ£i fiind dintr-o generaÅ£ie mai veche.

—

Nu ne referim aici la formaÅ£iile ÅŸi artiÅŸtii de muzică Jazz ÅŸi Blues (cum ar fi AG Weinberger), care ÅŸi-au ales o nişă muzicală în care se pare că artiÅŸtii nu agrează versurile în limba română de nicio culoare.

—

Ne limităm strict la formaÅ£iile contemporane tinere care fac parte din scena muzicală autotonă după 1997, când un grup restrâns de pasionaÅ£i de muzică, format din tineri întreprinzători care ÅŸi-au înfiinÅ£at firme private pentru producÅ£ie ÅŸi promovare muzicală, a pus bazele Industriei muzicale pe plan local, cu impact naÅ£ional, la BucureÅŸti.

—

Până în 1 ianuarie 2007, România a avut în continuare un statut izolat faţă de Europa. Până în acest punct, muzica lansată de casele de discuri din BucureÅŸti era Å£intită aproape exclusiv spre piaÅ£a autohtonă, mici excepÅ£ii făcând o mână de artiÅŸti, precum este cazul contratenorului Mihai Traistariu, care a reuÅŸit să iasă în Europa datorită talentului vocal deosebit cu muzică de o anumită factură pentru ţările din zona Mediteranei.

Între 2002 – 2006, accesul la internet a devenit mult mai facil, fiind introdus prin reÅ£elele de cablu, iniÅ£ial în căminele de la oraÅŸ. Lumea avea acum acces liber la muzică ÅŸi filme în format .mp3 ÅŸi .avi. Cifrele de vânzare ale albumelor originale au scăzut simÅ£itor în anii în care omul de rând ÅŸi-a aruncat casetofonul la coÅŸ, ÅŸi-a cumpărat inscriptor de CD-uri la calculatorul de acasă, ulterior, trecând pe laptop ÅŸi instalarea unei reÅ£ele wireless în apartament.

Casele de discuri, care se dezvoltaseră foarte bine la începutul mileniului după primul val de muzică dance ÅŸi rap autohton, apoi prin comercializarea manelelor … a intrat într-un mare impas, deoarece cifrele de afaceri au scăzut drastic.

Drept urmare, nu se mai semnează artiÅŸti tineri, necunoscuÅ£i. Nu se mai caută să se facă experimente costisitoare de a promova genuri muzicale nedescoperite încă de publicul larg. Industria (într-un sens larg al cuvântului) s-a limitat la muzica cu ritmuri ÅŸi versuri facile, de impact imediat la populaÅ£ie. S-au semnat artiste (deloc talentate – ÅŸi cu nimic mai deosebite de alte cântăreÅ£e de mâna a doua), care aveau sprijin financiar de la un soÅ£ sau amant bogat. S-au semnat maneliÅŸti cu bani de acasă care puneau matriÅ£a de CD de debut pe biroul producătorului, împreună cu două videoclipuri de calitate, gata filmate, fără pretenÅ£ii de venituri din comercializarea muzicii. Fiind sprijiniÅ£i de maÅŸinăria de promovare din spatele acestor case de discuri, artiÅŸtii îÅŸi Å£inteau strict veniturile din concerte, petreceri private, serbări câmpeneÅŸti ÅŸi de oraÅŸ, având acces la bugete fabuloase, într-o Românie care se afla într-o constantă creÅŸtere economică până în 2007.

—

După ce s-au deschis graniÅ£ele către Europa în mod oficial, muzica comercială de succes din Å£ară a început să fie adaptată pentru export. Mai întâi s-au făcut câteva experimente, cum ar fi pentru duetul despărÅ£it de la Andre … Bălan a lansat ceva în limba engleză, Antonescu a făcut un duet cu un italian …

Apoi, s-au făcut mici incursiuni încununate de succes (cu Akcent) în Polonia.

Într-un timp relativ scurt, au ajuns ÅŸi producătorii muzicali independenÅ£i care lucrează pe lângă casele de discuri majore (Marius Moga, Play & Win) să compună albume integral în limba engleză cu care au spart piaÅ£a în Balcani, Malta È™i Cipru (Mihai Traistariu), Rusia (Morandi) ÅŸi Europa de vest (Inna), România devenind din ce în ce mai apreciată pentru muzica ritmată de club ÅŸi de vară pe care o lansează pe plan european, chiar dacă este îmbibată cu elemente ÅŸi cârlige clasice din hiturile dance ale anilor 90 în continuare. 

--- 

Din păcate, în acest moment, România nu este capabilă să compună o muzică nouă, autentică, originală, de impact internaÅ£ional.

--- 

Nu ÅŸtiu dacă vom fi capabili să lansăm un gen muzical autentic în lume, sau să devenim cunoscuÅ£i pentru o scenă activă ÅŸi proliferativă de trupe dintr-o anumită localitate, precum a fost Seattle pentru Grunge, Bristol pentru Trip Hop, Detroit pentru Techno, Chicago pentru House, Nashville pentru Country, New Orleans pentru Jazz, etc. etc.

--- 

Autor: RiCo

--- 

CLICK AICI PENTRU PARTEA 2

http://czb.ro/articol/3921/

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: