Play for May
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 13
Vizualizari: 1750
Etichete: Dimineața, Patriotism Local, Play For Free, Play For May
PLAY for MAY
Duminică 6 mai
---
Festival
!!
---
Sunet și Lumini
!
---
Relative
!!!
---
Zadar
!!!.
---
Aceasta a fost cea de a treia seară a festivalului. Am participat la multe seri de închidere la zeci de festivaluri de-a lungul anilor, dar ce am văzut aici a fost efectiv deplorabil. Am simÈ›it că organizatorii au dorit doar să adauge o zi cu dorinÈ›a unor încasări suplimentare la bilete sau la bar. Atmosfera era de seară cu program sărăcăcios pe o scenă neîncăpătoare pentru formaÈ›ii LIVE. Scena a fost improvizată într-un spaÈ›iu mai strâmt dintre zidurile cetății (am aflat ulterior că în primele două seri treaba s-a organizat în altă parte a cetății, pe o scenă mai mare, care se strânsese înainte de cea de a treia seară). La sunet nu È™tiu cine a stat, că mixerul a stat nepăzit cea mai bună parte a serii. Am aflat însă în această seară că la Alba Iulia există un singur sunetist (Levente Szacs cred că îl cheamă). Astfel de monopoluri la nivel de oraÈ™e sau judeÈ›e nu sunt un avantaj pentru organizatorii noÈ™tri (care de multe ori văd treaba aceasta ca fiind un avantaj, că nu mai au bătaie de cap să piardă timpul să aleagă firma cu care să lucreze - È™i oricum ar fi ales cea mai ieftină ofertă, înloc de cea mai bună ofertă de calitate), exemplul din această seară fiind a unui simplu mic afacerist care a adus niÈ™te scule, le-a lăsat acolo la voia întâmplării câteva ore, È™i le-a strâns să plece acasă în aceeaÈ™i seară, fiind astfel justificat să primească un onorariu pentru EFORTUL SÄ‚U!
Èšin să spun că în mod NORMAL, un sunetist dedicat ar fi stat la butoane TOATÄ‚ SEARA, s-ar fi agitat, măcar de ruÈ™ine față de public È™i artiÈ™ti (deÈ™i normal ar fi fost față de organizatori) să încerce să scoată un sunet cât mai bun pentru artiÈ™tii aflaÈ›i pe scenă. La RYMA Alba Iulia se pare însă că organizatorii sau nu È™tiau cum ar fi trebuit să sune formaÈ›iile din această seară, sau pur È™i simplu nu le păsa de evenimentele din seara 3 … având în vedere programul subÈ›ire promovat.
---
Nu poÈ›i critica pe sunetist, dacă nu cunoÈ™ti cum ar trebui să sune un concert cu artiÈ™ti care cântă LIVE sau dacă nu ai treabă cu MAI MULTE FIRME DE SONORIZARE. În final, ce se întâmplă dacă te cerÈ›i cu SINGURUL sunetist din oraÈ™? …trebuie ca artist să mergi să cânÈ›i în alt oraÈ™, iar ca organizator, eÈ™ti nevoit să lucrezi cu sunetiÈ™ti de la distanță …ceea ce înseamnă un buget umflat cu transportul sculelor, diurna suplimentară pentru echipa de străini venită la tine în localitate, cazări suplimentare … poate chiar un comportament mai atent față de oamenii străini … deci, numai belele È™i stres suplimentar. Dacă nu te pricepi în domeniu È™i nu vrei să faci un efort să fii profesionist ca organizator de evenimente, este mult mai comod, rentabil È™i pragmatic să lucrezi cu persoane pe care le cunoÈ™ti înloc să vrei să lucrezi cu persoane care fac meserie din treaba asta.
Astfel, nu dau vina pe sunetistul slab pregătit, încrezut (cineva s-a dus la el să-i spună la un moment dat că nu se aude clapa foarte bine pe scenă, la care sunetistul efectiv nici măcar nu a schiÈ›at intenÈ›ia de a se pune la butoane să încerce să-È™i îmbunătățească imaginea față de public, de artist, sau de organizator).
---
PLAY for FREE
La astfel de evenimente nu vă sfătuim să mergeÈ›i, nici ca spectator, nici ca artist, iar din păcate situaÈ›ia nu se va schimba până organizatorii nu îÈ™i vor da seama că există o problemă în acest sens. Organizatorii preferă în astfel de situaÈ›ii să dea vina pe artiÈ™ti probabil că au sunat mai slab față de artiÈ™tii din primele două zile (oare de ce?… că nu au venit cu propriile scule, cu proprii sunetiÈ™ti, cu propriul mixer) sau că nu au experiență (aici nu se È›ine cont de CV-ul artiÈ™tilor în parte care formează grupul, ci doar de anul de înfiinÈ›are a proiectelor).
---
În România anului 2012, artistul este în continuare pus în situaÈ›ia de a fi desconsiderat pentru efortul È™i munca sa, iar asta se întâmplă pentru că: 1. artiÈ™tii nu sunt invitaÈ›i în funcÈ›ie de potenÈ›ial, activitate sau talent dovedit în program de către impresari cunoscători sau persoane pricepute care urmăresc activitatea scenei muzicale autohtone; 2. există o crasă lipsă de respect în continuare pentru meseria de artist, muzician sau cântăreÈ›, acesta neavând suficiente pârghii pe plan local nici măcar în localitățile mai mari din România să formeze comunități artistice locale valoroase… motivul principal fiind că există prea puÈ›ini artiÈ™ti, muzicieni sau cântăreÈ›i dedicaÈ›i acestei meserii, cu dorinÈ›a de a fii profesioniÈ™ti - în alte domenii pe lângă cover-banduri angajate pe termen lung la cluburi locale sau muzicieni mercenari adunaÈ›i în grupuri de nuntaÈ™i.
---
Deoarece numărul celor implicaÈ›i în domeniul muzical este mic, È™i deoarece grupul celor activi în domeniu nu este unit pentru a-È™i îmbunătăți condiÈ›iile de lucru (în România anului 2012 nu există niciun fel de sindicat al artiÈ™tilor la care să adere TOÈšI artiÈ™tii muzicali, cei mai mulÈ›i dintre aceÈ™tia fiind plafonaÈ›i, ajungând probabil la o cotă maximă pe domeniul muzical în care se află, iar din acest punct pentru marea majoritate contează doar rechemarea proiectului pe aceeaÈ™i sumă de bani an de an de an).
---
Astfel, ai găști de artiÈ™ti locali de muzică populară/tradiÈ›ională È™i găști de artiÈ™ti de muzică comercială (DJ house, grupuri pop-dance È™i rap care fac PLAYBACK parÈ›ial sau total) care nu comentează nimic organizatorilor locali (sistemul funcÈ›ionează în favoarea lor, în sensul că nu se muÈ™că mâna care te hrăneÈ™te) în timp ce puÈ›inele formaÈ›ii care nu se încadrează în primele două categorii de artiÈ™ti menÈ›ionaÈ›i, care sunt acceptaÈ›i în program fără onorarii, se plâng È™i comentează (pe bună dreptate, pentru că EI sunt cei care DESCHID sau ÎNCHID programul unui festival CU BUGET È™i sponsori politici sau privaÈ›i, în condiÈ›ii nepotrivite - cum ar fi exemplul de la Play for May, cu scene improvizate È™i sunet nesatisfăcător în cea de a treia zi de program - pentru că acest grup restrâns È™i marginalizat de artiÈ™ti VREA să promoveze o muzică originală, È™i să îÈ™i facă treaba mai bine decât în condiÈ›iile date).
Astfel, artiÈ™tii defavorizaÈ›i de sistem comentează unor organizatori cărora de fapt nu le pasă de acest grup de artiÈ™ti, folosit pe post de UMPLERE de goluri în program - È™i nu există progres sau evoluÈ›ie în domeniul muzical autohton privind grupurile LIVE de muzică originală, pentru că nu se iau măsuri pe termen lung pentru ca TOÈšI cei implicaÈ›i în program să fie mulÈ›umiÈ›i È™i promovaÈ›i în egală măsură.
---
Unii vor spune că sunt pe lângă subiect aici, că nu am fost la festival în primele două seri È™i drept urmare nu sunt justificat să pot trage o concluzie asupra întregului eveniment.
NIMIC MAI FALS.
---
Pe afișul evenimentului scrie: Play for May; 4-6.MAI.2012.
4 - 6 MAI ! Nu scrie 4 È™i 5 mai, cu o seară suplimentară în care aducem două formaÈ›ii rock binecunoscute pe plan local la Cluj-Napoca È™i Alba Iulia (atenÈ›ie amatorilor genului! sunetul È™i scena se mută într-un spaÈ›iu mai restrâns în seara ataÈ™ată evenimentului principal din primele două seri).
---
Ca spectator sau participant la un Festival promovat pe o perioadă de mai multe zile, ORICARE din zilele Festivalului face parte din PROGRAMUL OFICIAL al Festivalului È™i este la fel de importantă È™i la fel de reprezentativă pentru Festival. Astfel, în ciuda faptului că am fost doar în cea de a treia zi, modul de organizare È™i programul promovat în această seară de către organizatori reprezintă Festivalul în aceeaÈ™i măsură precum È™i prima sau a doua zi (È™tiu că la această ediÈ›ie au fost ROA sau Șuie Paparude în program, dar eu am ales să vin în seara cu Relative È™i Zadar).
---
PATRIOTISMUL LOCAL
La noi nu există patriotism local.
Nu s-a adunat un public deosebit de mare È™i curios să vadă formaÈ›ia locală, Zadar, aflată în primul an de activitate.
---
PROGRAMUL
Eu știam că programul din seara de duminică este dedicat genului ROCK și este alcătuit din recitaluri cu două formații: Relative (Cluj-Napoca) și Zadar (Alba Iulia).
---
Mare a fost astfel surpriza să văd urcând pe scenă un chitarist solo la ora la care ar fi trebuit să înceapă concertele. Atmosfera a fost sărăcăcioasă pentru un festival care se doreÈ™te a fi cu È™taif. Mă simÈ›eam ca la scena mare de la Zilele OraÈ™ului Cluj când pila nu È™tiu cui din Primărie ocupă scena pentru a interpreta hiturile altora ca la un foc de tabără - înloc să intre formaÈ›iile la o oră potrivită pentru un public care a doua zi mergea la slujbă sau la È™coală.
---
NU am habar cum îi cheamă pe chitariÈ™ti (niciunul dintre ei nu s-a prezentat la microfon, dând impresia unui eveniment în familie) … È™i la o adică … È™i dacă i-aÈ™ cunoaÈ™te după nume … nu m-ar ajuta cu nimic … nu cred că vreunul este lansat pe plan solo cu albume de muzică originală de vânzare pe net … deci, acest interval de timp prin care s-a amânat de fapt programul celor două formaÈ›ii rock a fost timp irosit pentru cei din public care nu erau rude È™i prieteni cu respectivii muzicieni talentaÈ›i, care au cântat preluări ale unor hituri rock din anii 90.
---
M-a mirat foarte mult faptul că Luci (Looch chitaristul) de la Relative, artist INVITAT în program, s-a agitat È™i a făcut treaba organizatorilor de a aduna un set de lumini È™i a făcut treaba (în alte părÈ›i obiÈ™nuită a) sunetistului de a poziÈ›iona becurile pe scenă.
Cred că doar la noi poți vedea așa ceva.
---
Despre Relative È™i Zadar nu am habar ce să scriu, că ambele au sunat ca dintr-un butoi fără fund. Relative are un repertoriu destul de liniar, care seamănă mult cu o colaborare între Rage Against the Machine È™i Red Hot Chili Peppers care s-ar traduce mai bine Rage Against the Peppers decât Red Hot Machine (mie îmi plăcea formula mai extinsă, cu carismatiul MC Posset la voce, care între timp s-a reprofilat pe genuri muzicale mai dubioase). Am fost surprins să văd doar 4 oameni pe scenă la o trupă care de la înfiinÈ›are È™i până recent a funcÈ›ionat constant în 6 oameni. Relative promovează în continuare doar piese în limba engleză la care nu se înÈ›eleg integral versurile în concert.
---
Zadar mi-a făcut impresia unei trupe căreia-i lipseÈ™te rodajul pieselor, o trupă de rock românesc cu balade extraordinare cu versuri deÈ™tepte (în limba română!) È™i un posibil hit mai dinamic (DimineaÈ›a). Solistul, Vali, cânta de parcă nu ar fi avut colegi de trupă. Nu am observat niciun fel de comunicare vizuală între solist È™i restul muzicienilor. Deasemenea, È™i basistul trupei părea prezent doar fizic pe scenă.
M-a impresionat faptul că formaÈ›ia locală urcă pe scenă cu o vestimentaÈ›ie specială de spectacol … Nu au existat însă dialoguri între instrumentiÈ™ti în timpul pieselor, iar singurele momente de solouri au venit la final, când s-au prezentat fiecare pe rând. Solistul ar trebui deasemenea să evolueze È™i să fie mai carismatic pe viitor.
Zadar pare a fi pe drumul cel bun, dar încă nu È™i-a găsit amprenta muzicală prin care să se poată impună la un nivel mai extins.
---
MOMENTUL PENIBIL
La miezul nopții au venit organele poliției să spargă cheful.
Muzica era prea tare … iar Zadar mai avea de cântat vreo 7 piese din programul pregătit ca È™i cap de afiÈ™…
Acesta ar fi fost momentul potrivit pentru introducerea chitariÈ™tilor de foc de tabără în program … dar la noi se dovedeÈ™te mereu că totul este gândit pe dos.
Sunt sigur că nimeni nu È™i-a cerut scuze artiÈ™tilor pentru proasta ordonare a programului artistic. La noi nu se învață din greÈ™eli pentru că toÈ›i se consideră perfecÈ›i È™i atotÈ™tiutori.
---
La noi se respectă mai mult BANUL decât OMUL.
---
Autor: RiCo
Articole relative:
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 06:04AM
Publicat in: 09.07.2012, Ora: 06:25AM
Publicat in: 10.05.2012, Ora: 15:37PM










COMENTARII:
21.05.2012, 00:54AM, scris de Spectator adormit
Spectatorule, articolul pe care l-ai citit aici nu este trecut in categoria: Cronica sau Reportaj, ci e la Părerea Mea. Mai dă câteva click-uri pe sait-ul ăsta să te lămurești despre ce e vorba, apoi comentează.
20.05.2012, 23:41PM, scris de RiCo de la CZB
spectator, i do not talk to the deaf and i do not write for the blind. if you cannot tell that this is a review, you must be dumb.
20.05.2012, 21:12PM, scris de spectator
ok...am fost vineri si duminica in calitate de spectator. in unele locuri tin sa mentionez ca ai dreptate iar in unele nu. nu vreau sa comentez despre asta. mi se pare ciudat sa vrei sa faci o recenzie a unui festival si sa mergi in ultima seara cateva ore, avand in vedere ca s-a tinut pe 3 zile mari si late de dimineata pana noaptea tarziu. ok...trecem si peste asta, vreau sa te intreb.... unde e recenzia? pentru ca ce ai scris tu aici nu se poate numi recenzie nici in cel mai general sens. nu o spun eu o spune DEXul. RECÉNZIE s. f. scurtă prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrări literare sau științifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de artă plastică etc. (< germ. Rezension, it. recensione) sursa: dexonline punct ro slash definitie slash recenzie astept raspunsul tau
20.05.2012, 20:25PM, scris de disco
oricum ..da.... probabil nu este un festival cu muzica rock ! si duminica seara la ora 23 (cum spunea cineva mai jos) ...e cam nasol in aer liber ..lumea pleaca la joburi, scoli , etc...in fine ...eu sper ca anul viitor sa fie organizat pe 2 zile : vineri si sambata , vineri muzica :hip-hop/rap si sambata rock .
20.05.2012, 14:21PM, scris de matzu
:)) =)) ...iubesc romania ...toata lumea incearca sa se scoata :)) chemi doua trupe bune si nu le dai sunet pe care sa cante ...spectacol! :)) din pacate sint suta la suta convins ca nu o sa fie ultima oara cand se intampla asa ceva, pt ca nu e nici prima oara. lasa ca promovam toate rahaturile, si cand unii care chiar stiu ce au de facut, incearca sa cante, nu au pe ce ...si nu au pt cine. bravo! in ceea ce-l priveste pe sunetist.... :)) lol :)) i-am mai zis odata unuia ca nu se aud chitarile si e un mijmas total, si la fel ca si sunetistul nepereche din alba, mi.a zis ...mah! tu stii ce e ala un eq? daca nu stii ...nu mai vb :)). sper ca trupa zadar sa inceapa sa scrie versuri in eng si sa iasa din rom. ar fi mult mult mai apreciati in strainate. pana atunci promovam tot ce are cur si tzatze :)) salutari din diaspora
19.05.2012, 12:38PM, scris de Neplatitor, Student la Cluj
Duminica seara la 23.30 nu mai ai ce oameni sa strangi sa vina la un concert. Duminica seara toata lumea pleaca pe la facultati, se aduna pe acasa, se pregateste de o noua saptamana. In orice bar mergi din Alba Iulia, este aproape gol. Deci...
19.05.2012, 06:03AM, scris de Sto (da, da, ala de la Pillfed) :))
Din pacate nu dispun de un manager de P.R., asa ca in cele ce urmeaza ma voi exprima cat de laic este posibil: Marfa pozele. Se vede ca au fost facute cu un aparat profesional. ;) Mentiune ca m-am prezentat singur, pe cuvant; sunt martori toti cei ce au fost acolo (care au fost si atenti, bineinteles). De asemenea, am aparut si pe i-net, si pe afise, si pe "fluturasii" informativi pt. concert. Cat despre Pillfed (care acum este in hiat, apropo) vreau sa fie clar odata pentru totdeauna si pentru toata lumea ca se scrie CU DOI "L". Pi LL fed. Revenind la oile noastre, va credem ca sunt "chitarist de foc de tabara", si eu am aceiasi parere despre mine - insa alti prieteni/prietene/cunoscatori m-au impins sa intreprind acest proiect acustic. Pentru cei ce nu vor sa va creada pe cuvant ca sunt chitarist de foc de tabara, pot sa traga singuri concluziile ascultant muzica de aici: www.myspace.com/stosacoustic P.S. Da, da, mi-am facut reclama gratuit. ^_^ Spor la treaba.
18.05.2012, 16:35PM, scris de Platitor
"Blame it on rock" :)) ... de la un organizator (= e clar ca ti-a durut in "...." de seara a 2 a).wtf? Se vede in cele doua comentarii clar. Iar cel mai penibil ii ca te mai si aperi online. Io zic sa te lasi de organizari si cel mai bine de comentarii!
18.05.2012, 10:47AM, scris de Cristina Candea, organizator RYMA
In concluzie, imi pare rau ca seara de duminica a fost dezamagitoare, si daca e sa vorbim despre bani asa cum o faci tu apoteotic la finalul articolului, pentru noi organizatorii a fost dezastroasa, datorita rockerilor putini pe care i-au strans aceste trupe destul de cunoscute asa cum spui si tu . A lipsit o "locomotiva" care sa atraga publicul ca in celelalte seri, dar ma aspteptam ca Zadar sa fie aceea, fiind o formatie buna din punctul meu de vedere si apreciata la nivel local. NU suntem raspunzatori pentru lipsa de patriotism local! Vina pe care ne-o asumam este aceea ca am alocat un buget prea mare primelor doua seri si ne-au ramas prea putini bani pentru ultima seara. La fel si cu energia, am consumat foarte multa in primele 2 zile si duminica eram epuizati, de aceea am parut poate mai putin interesati. Data viitoare o sa acordam un buget mai mare rock-ului, e tot ce pot sa promit celor pe care i-am dezamagit duminica. Mai vreau sa iti reamintesc ca in urma cu mai bine de 2 luni ti-am facut propunerea sa organizezi si gestionezi tu seara de rock de la Play for May si ai refuzat, la fel cum ai refuzat sa vii cu trupa ta (Rehab Nation) in seara de 6 mai , si apoi te-ai razgandit cand era prea tarziu. Cred ca esti subiectiv in critici din aceasta cauza si imi pare foarte rau ca nu ai fost la PFM intr-una din serile anterioare sa vezi cat de bine a sunat totul, 2 scene functionale si sute de spectatori, pe care i-am castigat ca si clienti pe viitor. Ti-ai ales seara gresita pentru a scrie o recenzie de festival asa ca...blame it on rock de data asta!
18.05.2012, 10:13AM, scris de Cristina Candea, organizator RYMA
Nu am vazut un articol mai prost , venit de la un "critic" de muzica, sa vorbesti 3 pagini despre organizatori si sunet si cate o fraza despre trupe. Oricum, este un punct de vedere exterior care surprinde numai aspectele negative ale serii de duminica. Pe scurt, Richard: seara de rock s-a tinut la Scena 2 (care e acolo de 3 ani de zile, nu e nicidecum improvizata), scena ideala pentru cei mai putin de 100 de spectatori pe care i-au strans cele doua trupe, fapt care il preconizasem cand am organizat festivalul. Baietii de la trupa RELATIVE au fost foarte multumiti si s-au bucurat chiar ca au cantat acolo, curtea fiind perfecta ca si acustica - iar cei sub 100 de oameni ar fi aratat deplorabil in curtea de 3000 mp de la scena mare. Marea problema a serii a fost intr-adevar Levi, sunetistul, care este, asa cum ai spus , singurul din oras dar pe care nu ne-am zgarcit sa il platim pentru acea seara tocmai pentru ca am vrut ca totul sa sune foarte bine. Din pacate a dat-o in bara, cel putin asa sustii tu si Zadar, eu una nu am mai putut sa stau la concert. De la ora 12 la amiaz trupele au fost acolo si au facut sunetul si nu am auzit nici o plangere atunci si dupa concert baietii de la Relative ne-au multumit pentru invitatie si chiar au laudat sunetul. Cat despre chitaristul STO care era si pe afis, membru al trupei Pilfed, la fel, a primit aprecieri si crede-ma ca nu e pila nimanui, e doar un talent local pe care am considerat noi ca merita sa il promovam, la fel ca si pe Zadar. Da, ai dreptate , organizatorii nu stiau cum ar fi trebui sa sune trupele din acea seara dar pentru asta aveam sunetist platit- in cele doua seri anterioare in care au fost sute despectatori totul a sunat impecabil si nu a fost nevoie de un sunetist!
17.05.2012, 23:37PM, scris de NAY for PLAY
Intr-adevar, "chitaristul solo" facea parte din program. Chitaristul solo dinaintea "chitaristului solo" NU facea parte din program. Ce m-a enervat cel mai mult e ca organizatorului, "Tibi", nici ca-i pasa de ceea ce se intampla in acea seara de DUMINICA, 6 mai. Mai mult, l-am auzit intr-o conversatie spunand ca il "doare undeva" de seara aia... Din cate stiu de la prieteni, voluntari sau nu in desfasurarea festivalului, trupele din seara de duminica au fost platite, dar la un pret de nimic pentru un festival ce isi da atata importanta. In concluzie, pe cat de mult mi-a placut in primele doua seri (am platit bilet in fiecare seara), am ramas PROFUND dezamagit, nu de sunetist, ci de ORGANIZARE!!! Mai mult, am descoperit un om si doua trupe noi, de care auzisem, dar nu ascultasem, Sto (ceva chitarist de metale), ZadaR (despre care habar nu aveam ca sunt din Alba) si Relative din Cluj. Abia astept un nou concert AL ORICUI dintre cele 3 formatii, dar NU in RYMA. Pe mine si pe cel putin 6 dintre prietenii cu care am fost la concert NE-AU PIERDUT DE CLIENTI.
17.05.2012, 14:34PM, scris de Albaiulian
"Chitaristul solo" de " la ora la care ar fi trebuit să înceapă concertele" era prevazut in program. Dar banuiesc ca nu se obosesc toti sa se uite pe afis sau pe internet :)
14.05.2012, 16:07PM, scris de disco
suuuper ! place place place