2016.AUG.5-7. Caransebes. Gugulan Rock Festival
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1187
Etichete: Apocalips, E-an-na, Gothic, Gugulan Rock, Gugulan Rock Festival, Hungry For Heaven, Negura Bunget, Northern Revival, Orphaned Land

Asociatia Gugulan Rock, in colaborare cu Primaria Municipiului Caransebes si Casa de Cultura “George Suru”, organizeaza in perioada 5-7 august 2016 a treia editie a festivalului de muzica in aer liber Gugulan Rock. Aceasta se va desfasura, la fel ca in anii trecuti, pe platoul Cepelca din cartierul Teius al municipiului Caransebes, care ofera o panorama deosebita asupra orasului si a zonei inconjuratoare, Tinutul Gugulanilor.
Cap de afis al festivalului este cea mai cunoscuta formatie metal din Israel si din Orientul Mijlociu, Orphaned Land, cu un sound unic, care imbina sonoritatile progresive cu influente folk si orientale, si care va ajunge pe scena festivalului Gugulan Rock direct de la Wacken Open Air (Germania), pentru singurul lor concert anuntat in vara aceasta in Romania. Alaturi de ei se vor afla si Negura Bunget, una dintre cele mai importante titulaturi autohtone de metal extrem, cu peste 20 de ani de activitate si sapte albume la activ. Au mai confirmat prezenta, pana in acest moment, inca unsprezece formatii din Romania si din strainatate: Gothic (Petrosani), Hungry for Heaven (Cluj Napoca), Defiant (Croatia), Northern Revival (Serbia), E-an-na si Aeon Sun (Sibiu), Apocalips, Dara, Gorun si Within the Nova (Timisoara) si Seven Hills (Iasi). Alte doua formatii urmeaza sa fie confirmate pana la jumatatea lunii iunie, pentru a completa afisul celor trei zile de festival.
Locul desfasurarii festivalului ofera iubitorilor de drumetii acces, in imediata apropiere, la mai multe trasee marcate din zona muntilor Semenic si Tarcu sau, celor pasionati de istorie, posibilitatea vizitarii ruinelor asezarii romane de la Tibiscum. Cei care prefera sa isi aseze cortul in spatiul de campare oferit gratuit in perimetrul festivalului vor avea la dispozitie o zona amenajata pentru servirea mesei, bauturi reci, dusuri si toalete. Platoul Cepelca, pe care se va desfasura festivalul, se afla la 25 de minute de mers pe jos de centrul Caransebesului, dar vor exista si microbuze, care vor face legatura intre centru si cartierul Teius. In oras se vor amplasa indicatoare directionale, iar accesul cu masina se va putea face pana in imediata apropiere a locatiei festivalului. Municipiul Caransebes este situat la doar 40 km de Lugoj si Resita, la 100 km de Timisoara si Hunedoara, 150 km de Arad, aproximativ 200 km distanta de Craiova sau Sibiu si la 250 km distanta de Cluj Napoca.
Articole relative:
Publicat in: 22.09.2021, Ora: 13:44PM
Publicat in: 26.07.2021, Ora: 17:10PM
Publicat in: 22.07.2021, Ora: 14:03PM
Publicat in: 22.07.2021, Ora: 13:52PM
Publicat in: 04.07.2021, Ora: 16:28PM
Publicat in: 01.09.2021, Ora: 14:41PM
Publicat in: 14.11.2019, Ora: 06:31AM
Publicat in: 03.11.2019, Ora: 06:08AM
Publicat in: 23.10.2019, Ora: 20:05PM
Publicat in: 05.10.2019, Ora: 06:05AM
Niciun comentariu!