Tolea Postovei. Top T Buzău. Organizator
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 1
Vizualizari: 4842
Etichete: Celelate Cuvinte, Emil Biebel, Festival 2010, Ovidiu Stinga, Richard Constantinidis, Sorin Chifiriuc, Taine, Trooper

CZB este pentru prima dată partener media la un Festival cu impact naÅ£ional – ÅŸi nu oricare. Este vorba de Festivalul Top T Buzău. Din păcate, anul acesta nu avem posibilitatea ÅŸi echipa necesară să ne deplasăm pentru interviuri, fotografii ÅŸi cronici făcute la faÅ£a locului.
Vineri începe nebunia de două zile la cel mai vechi festival de muzică Rock din Å£ară, ajuns la cea de a 26-a ediÅ£ie. De încălzire, am povestit cu cel mai tânăr organizator, din echipa de muÅŸchetari buzoieni, despre istoria festivalului ÅŸi impresii personale acumulate de-a lungul anilor.
…
Ne cerem scuze. Din lipsa de timp, nu am pus diacriticele in text.
…
CZB: Din ce an esti implicat in organizare la Top T?
Tolea Postovei (Buzău Top T): In 1991 incepusem la Casa Tineretului seri de auditii muzicale si usor usor am devenit de-al casei, astfel ca in 1993 m-am alaturat oarecum neoficial staff-ului organizatoric ba chiar am participat si la jurizare.In plus firma pe care o conduceam a acordat premiul pentru cea mai interesanta aparitie scenica formatiei BMG din Baia Mare.
In 1994 pot spune ca am intrat adinc in top t : am participat la selectia trupelor, in calitate de jurnalist m-am ocupat de promotie la posturile locale de radio si tv si eram peste tot unde era nevoie. Cea mai mare parte a timpului petrecut la top t ’94 a fost insa in calitate de jurnalist ocazie cu care am luat foarte multe interviuri si am filmat aproape tot festivalul. Tin minte ca unul dintre operatori nu agreea sonoritatile dure, de aceea in serile metalice filma cu dopuri in urechi.
1995 a fost anul in care s-a format echipa organizatorica de 4 alaturandu-ma cu drepturi depline lui Cornel, Florin si Adi ViÅŸteanu. A fost primul an in care pe ecusonul meu scria ORGANIZATOR si atunci festivalul s-a mutat in aer liber; am avut sunetul cel mai bun din istoria lui, am avut oamnei de seama pe langa noi in frunte cu Florian Pittis, (FSU) Florin Silviu Ursulescu, Doru Ionescu, Sorin Chifiriuc, Gabi Gombos, Nelu Stratone, Adi Mihailov, Nelu Brindusan etc. In ultima seara, impreuna cu Motzu Pittis am creat si brand-ul BLUZAU .
…
CZB: Cum ai descrie in etape valurile muzicale ale trupelor participante de-a lungul anilor…
Tolea Postovei (Buzău Top T): In general structura tabloului top t a reflectat ceea ce se intimpla la scara nationala –
pentru noi tot timpul a contat valoarea artistica.
Au fost ani cu folk pentru ca la inceput a fost sectiune de folk , apoi au fost predominant new wave si heavy metal pentru ca asta se cinta mai mult, a venit apoi invazia hard core si a metalelor extreme, cind o seara din trei era cu sonoritati ultra metalice.
Dupa 1995 partea de blues am reorientat-o catre BLUZAU. Ulterior au aparut mai multe trupe de alternative sau fusion si metalistii ne-au blamat, dar selectia era corecta – vorbim aici de trupele pe care le aveam in ‘concurs’. Nu trebuie uitat ca primeam in anii ’90 peste 100 de materiale si acestea erau ascultate timp de 2-3 zile de noi impreuna cu Gabi Gombos, FSU, Nelu Stratone, Doru Ionescu si altii – erau anii casetelor audio, abia aparusera CD-urile .Si din 100 de trupe, alegeam 25-30, la care adaugam vreo 10 trupe in recital, alese pe diverse criterii: valoare, activitate, solicitarile publicului din ROCKOTECA care reprezenta partea principala a spectatorilor top t.
Avem inca in arhiva sute de CD-uri de la trupe disparute, uitate, necunoscute, unele cu o existenta efemera; din pacate multe casete pe care le avem nu mai pot fi ascultate… dar avem material video din ’95 pina astazi indeajuns sa scriem o istorie.
…
CZB: Exista formatii romanesti care s-au lansat datorita festivalului Top T?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Top T a fost o rampa de lansare pentru multe trupe.Apogeul a fost in anii ’90 cind juriul cuprindea nume celebre, cind premiile erau ore de studio sau editarea unui album si motivatia era puternica. In acesti ani au fost trupe care s-au facut cunoscute datorita festivalului top t .Aici au obtinut primele premii QUO VADIS, IMPLANT PENTRU REFUZ, FORCEPS, CANGREN, GOD, PSYCHOSYMPHONY, INTERITUS DEI, HATHOR, KRATOS, DEFECT, ACVILA, DIRTY SHIRT,CRONOS, poate si altele.
Inaintea lor aici au debutat nume ca TECTONIC, IMPACT si SURVOLAJ, acestia din urma destramandu-se tot la Buzau in ’94, pentru a reveni tot la Buzau 14 ani mai tirziu. De top t cred ca au numai amintiri placute FLOARE ALBASTRA, TAINE, KUMM,CARGO, CELELALTE CUVINTE, SARMALELE RECI, COMANDORUL HOISAN, LUNA AMARA, TROOPER, GRIMUS – nume care au devenit prieteni foarte apropiati ai nostri si ai publicului -si ca urmare au fost prezenti de multe ori pe scena top t.
Daca revenim la top t 2010, inregistram prima participare la un festival a celor de la TRAVKA dupa reunire, la 8 ani de la prima lor aparitie scenica inregistrata la top t 2002.
…
CZB: Care au fost editiile pe punctul de a se suspenda? Care au fost motivele?
Tolea Postovei (Buzău Top T): In 1991 si 1992 festivalul nu a avut loc datorita unei stari de provizorat. Un usor semn de intrebare a fost in 1996, cind, in an electoral, banii au fost putini si dupa ce ridicasem puternic stacheta cu editia din ’95, am vrut sa renuntam, dar pana la urma l-am tinut. In 1999 am renuntat la formatul in aer liber din cauza vremii si am fost salvati de EFES in ultimul moment.
O criza mare a fost in 2000 cind un mare sponsor nu si-a onorat promisiunea si am fost nevoiti sa aminam festivalul din vara in toamna (eu am lipsit din tara in vara respectiva), iar in toamna l-am tinut cu greu, din nou din cauza anului electoral care a supt banii sponsorilor. Ulterior n-am mai avut probleme, a aparut colaborarea cu URSUS, s-a revenit pentru ani buni la formatul de 3 zile, iar la doua editii am avut chiar 4 zile de festival.
In 2009 a venit criza si au disparut sponsorii cu totul. Cu ajutorul Primariei am reusit sa organizam editia aniversara de sfert de veac – compusa din doar 2 zile, dar nivelul valoric ramanand constant.
In fine, in 2010 in plina criza am fost pe cale de a renunta sau de a astepta toamna. Cel care ne-a salvat a fost primarul Constantin Boscodeală (merita subliniat acest lucru) fara sprijinul caruia top t 2010 ar fi fost impins in toamna sau anulat cu totul. Mergem mai departe si de aici motto-ul de anul acesta NU NE OPRIM..
…
CZB: In ce sens era prezenta cenzura versurilor sau a muzicii la Festivalul Top T in anii 1983 – 1989?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Din cite stim cu totii in anii comunismului orice text cantat pe scena, la radio sau pe disc trebuia aprobat de reprezentanti ai Comisiei de Cenzura. De multe ori, texte indraznete sau neintelese erau respinse, taiate, modificate, iar autorii dadeau cu subsemnatul despre semnificatia lor. Citeodata unele treceau neobservate sau erau trupe care isi asumau riscul de a le cinta pe scena. Tin minte ca buzoienilor de la SPECTRUM prin ’86 li s-a respins o piesa extraordinara pentru ca refrenul continea versurile ‘asteptam o minune, intr-un biet colt de lume“. De curind Andrei Paunescu mi-a reamintit de un episod de la top t ’88 cand au fost intrerupti de comunistii locali din juriu din cauza piesei Vai ce mic oras. Ovidiu Stinga, vocalist in anii ’80 la trupa Icar, a fost scos de pe scena din cauza atitudinii de scena, Pro Musica, Survolaj, Impact au avut probleme la top t din cauza hainelor si a atitudinii. De multe ori mesajele unor texte nu erau intelese de cenzori sau erau tolerate si aveam atunci un vacarm enorm in sala. Probleme erau si cu numele formatiilor – DEIMOS au trebuit sa apara la Cantarea Romaniei sub titulatura Adolescentii, pentru ca Deimos a fost considerat o aluzie neconforma cu politica PCR.
Un episod hilar este cel cu Celelate Cuvinte carora cenzura TV a vrut prin ’87 – ’88 sa le modifice textul la Iarba prin par din “cu ochii caprui ce plangeau la zei“ in “cu ochii caprui se plimbau pe alei“, la care i s-a raspuns persoanei “doamna, de cur sa ma iei“ si piesa n-a mai aparut la TVR.
…
CZB: In ce sens consideri ca organizarea de festival in format de concurs poate fi considerat un stimulent cultural?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Formatul de concurs este avantajos atunci cand are o motivatie, un premiu. Asa cum am aratat in anii ’90 timp de 6-7 editii, premiile au fost ore de studio si editari de discuri – lucru care a contribuit la lansarea unor produse – si trupe care fara acel impuls nu ar fi reusit.
Ulterior, situatia s-a schimbat si in lipsa unor premii am oferit posibilitatea ca trupele cele mai bune intr-o editie sa revina in recital in editia urmatoare si am la indemina exemple clare de evolutie de la un an la altul: Taine, Trooper, Luna Amara, Dirty Shirt, Travka etc.Am reluat acum acest obicei – am inceput usor cu TRUDA anul trecut si speram ca si din trupele de anul acesta sa avem cel putin 2 in recital anul viitor.
…
CZB: Observ de-a lungul anilor foarte multe formatii clujene care s-au clasat pe podiumul premiilor. Prin ce consideri ca formatiile din Cluj s-au dovedit a fi mai deosebite, de-a lungul anilor, indiferent de gen?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Mi se pare normal ca premiile sa se duca mai mult spre Bucuresti, Timisoara, Cluj, Iasi – orase cu populatie mai mare, puternice centre universitare si in plus centre cu traditie in rock. Asa se face ca am avut ani in care lansam trupe timisorene si clujene mai mult decit din alte zone. Personal cred ca in ceea ce priveste Clujul si Timisoara un factor important il constituie promotorii locali si faptul ca se cinta in cluburi constant.Merita amintite aici nume ca Adi Mihailov , Nelu Brindusan , Richard Constantinidis, Emil Biebel , care ne-au tinut tot timpul conectati la ce se intimpla la Cluj si Timisoara. Bucurestiul nu-l discutam aici, fiind mult prea mare si mult prea aproape de noi ca sa nu avem aceste informatii in vremea cind nu exista myspace, facebook, youtube.
In plus am remarcat de-a lungul anilor o atitudine diferita a trupelor din Ardeal din punct de vedere al mentalitatii si comportamentului. Sa nu uitam insa ca premii mari au obtinut aici si trupe din Toplita sau Seini.
…
CZB: In anii cu jurii, au existat momente de cumpana cand un premiu trebuia dat unui anumit artist?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Daca inainte de ’89, o parte din premii se stiau dinainte, in anii de dupa – lucrurile s-au schimbat. E adevarat ca in anii ’93-’97, cand juriile erau mari, erau membri care incercau sa-si promoveze cate o trupa protejata, dar deciziile se luau in consens, transparent, in urma unui clasament clar pe puncte. Au fost editii cind castigatorul era clar din start datorita valorii, au fost si editii cu diferente mici sau clasari la egalitate, au fost si situatii cind la anumite categorii nu am dat premii. In plus acolo unde premiile erau ore de studio sau editari de discuri care impuneau si o cofinantare din partea trupei, aceasta era consultata cu privire la insusirea proiectului. Din pacate, am avut si cazuri cand fie trupa nu si-a onorat obligatiile, fie producatorul nu si-a putut respecta contractul, dar astea nu au depins de noi si de modul de jurizare. Cred ca undeva prin arhivele noastre exista si acum fisele de jurizare.
…
CZB: Imi poti da un exemplu de sacrificiu personal ce l-ai facut pentru ca ai fost dedicat Festivalului?
Tolea Postovei (Buzău Top T): Top T a insemnat pentru mine zile si nopti nedormite, negocieri cu trupe, manageri, impresari, finantatori, rezolvarea problemelor organizatorice, lipit de afise, zeci de telefoane, sute de mail-uri, ochi in calculator si urechi in difuzoare, jurizare, prezentare si entertainment, multa bere , certuri, deziluzii, acuze nedrepte suportate, etc.
Sunt acestea sacrificii? Nu cred.
Sa fie sacrificiu faptul ca 1996 am adus bani de acasa sa platesc o trupa, bani care i-am recuperat cu greu? N- as zice.
Top T e o stare in care intri 2, 3, 4 zile si din care cu greu te poti detasa. Top T inseamna timp, a insemnat in multi ani cele mai intense zile ale anului. Totul se rupe dupa ultimul acord cand anunt pe scena ca “pina la urmatoarea editie a fetivalului nu mai este decat un an“, aplauzele si multumirile publicului si trupelor sunt cele mai frumoase momente … iar prima bere dupa acest anunt e cea mai buna.
Sacrificiu? Poate cind copilul meu era foarte mic si timp de 3 zile abia aveam timp sa ajung acasa sa-l vad citeva minute dormind si sa-l mingai. Acum are 12 ani, e aproape tot timpul in sala si sper ca peste citiva ani sa -l vad pe scena ca instrumentist sau ca organizator.
…
Articole relative:
Publicat in: 10.01.2018, Ora: 11:38AM
Publicat in: 21.08.2017, Ora: 06:16AM
Publicat in: 16.01.2017, Ora: 06:08AM
Publicat in: 09.01.2017, Ora: 06:10AM
Publicat in: 02.01.2017, Ora: 06:25AM
Publicat in: 04.07.2021, Ora: 16:25PM
Publicat in: 16.03.2020, Ora: 06:25AM
Publicat in: 04.11.2019, Ora: 06:05AM
Publicat in: 07.04.2019, Ora: 06:06AM
Publicat in: 17.04.2018, Ora: 08:20AM
COMENTARII:
16.03.2011, 09:24AM, scris de Warsongu
Respect maxim pentru Tolea, Covala si compania! Indianu, Tiarra.