• czb.ro
Click. Industrie

ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala GBOB Bucovina

Publicat in: 12.09.2016, 14:35PM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 1
Vizualizari: 1928
Etichete: Adrian Sîrbu, Andrei Cerbu, Atrivm, Bobby Stroe, Cezar Doru, Doru Atomei, Doru Popovici, Festivalului Blues Confusion, Romanii Au Talent, Semifinala Gbob Bucovina
ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala GBOB Bucovina

Semifinala GBOB Bucovina-Moldova 

31 Motor's Pub, Suceava

10.SEP.2016


  • Semifinala GBOB Bucovina a fost o premieră pentru Suceava.
  • Este prima dată când toate formațiile dintr-o etapă a competiției câștigă câte un premiu la GBOB România.
  • Este prima dată când aceeași formație câștigă și Votul Publicului, și Votul Juriului la GBOB România.

--- 

Semifinala regională GBOB Bucovina (și Moldova) din acest an a fost o etapă calitativ superioară celei de anul trecut din aceeași regiune. Am avut mai multe formații competitive din punct de vedere muzical înscrise în concurs din zona de est a țării. 

Adamo Caduco (singurul proiect muzical din Suceava care a avut curajul să participe la GBOB în 2016) a câștigat și Votul Publicului, și Votul Juriului, prin prestația deosebită de muzică interpretată în română veche și completată de vestimentație și tobă șamanică. The Wax Road (din Republica Moldova) s-a clasat pe locul 2 și prin Votul Publicului, și prin cel al Juriului, formația de Indie Rock interpretând compozițiile proprii într-un mod simplistic, dar cu multă convingere, impresionând la toate capitolele (de la vestimentație și show la atitudine de echipă, și sunet compact). 

Din punct de vedere al originalității, B.P.C. (Iași) a ieșit în evidență, fiind numită formația Wild Card a etapei. Reflections (Bacău) a impresionat deasemenea, deși solista trebuie să-și îmbunătățească tehnica de cântat la microfon. Iron Cross (Iași) s-a prezentat într-o nouă formulă (mai închegată ca echipă ca anul trecut, deși solista nu a fost suficient de hotărâtă la microfon). Formația cea mai tânără din concurs îl are în componență pe chitaristul Andrei Cerbu, care s-a clasat pe locul 3 la Românii au Talent acum doi ani, iar în vară s-a întors de la o competiție internațională organizată la Los Angleles cu două trofee sub braț.

A fost a patra oară când The EMP de la Bistria a urcat pe scena unei semifinale GBOB în ultimii doi ani, iar efortul ei a fost răsplătit cu un nou premiu (o sesiune fotografică la București). Trupa a evoluat mult de când am văzut-o prima dată la Cluj în 2015. 

Serpent Stream a mișcat publicul amator de metale dure prin energia exprimată, iar Outstorm a abordat un hardcore punk care cere o voce mai puternică. 


În săptămânile dinaintea evenimentului, trei formații s-au retras din competiție.  Unii au declarat că i-au părăsit bateristul, alții nu au dat socoteală nimănui și s-au retras nemotivați. Asta dovedește lipsa de profesionalism care dăinuie pe scena underground-ului, nesiguranța unor muzicieni de propriile talente, lipsa de imaginație, adaptare și improvizație din partea unor executanți care se consideră "artiști". Formația care a rămas fără tobar putea să repete timp de o săptămână cele două piese din program, să reorchestreze piesele într-o manieră originală și să se prezinte fără ritm de tobe. Asta ar fi dovedit dorința lor de a participa, convingerea, dăruința și pasiunea pentru actul artistic și putea să nască un nou gen muzical. 

Mai avem de așteptat până se schimbă mentațitățile la noi.


--- 

În urma tragerii la sorți, formațiile au urcat pe scenă în următoarea ordine:

  1. The EMP (Bistrița)
  2. Outstorm (Iași) 
  3. Iron Cross (Iași) 
  4. Adamo Caduco (Suceava) 
  5. B.P.C. (Iași) 
  6. The Wax Road (Ungheni, MD)
  7. Reflections (Bacău) 
  8. Serpent Stream (Iași) 

În recital a fost Invader, formația de melodic death metal din Lupeni. Din păcate, nu am putut să urmăresc prestația trupei care, cu o săptămâna înainte, câștigase Marele Premiu la festivalul Posada Rock 2016.


--- 

M-am bucurat să văd în sală și oameni în etate printre tinerii metaliști, care au dansat în stilul specific genului pe ritmurile celor de la Serpent Stream, Reflections și Outstorm.


Deși are mai puțin de 100.000 de locuitori, Suceava se poate lăuda cu o rețea locală bogată de instituții media. Am fost invitat în emisiunile matinale de la Radio AS, Radio Top, VIVA FM și am fost invitat în studiourile Intermedia TV de către Bobby Stroe. Din păcate, nu am reușit să promovez evenimentul în print, pentru că, în mare măsură, această latură media este administrată politic, și prioritatea ziarelor locale în această perioadă a fost de a promova evenimentele instituțiilor publice locale. Să nu uităm că recent, la Suceava, a avut loc protestul bisericii ortodoxe față de Bucovina Rock Castle. GBOB România nu s-a bucurat însă de aceeași reclamă negativă din partea instituției religioase. 


Semifinala GBOB Bucovina s-a organizat în premieră la Suceava, iar mini-festivalul muzical a adunat formații din 4 localități și două țări diferite la Suceava, actuala capitală a Bucovinei (primele două capitale ale regiunii fiind stabilite, cronologic, la Siret și Cernăuți). 


Am cunoscut multe persoane calde și pasionate de muzică în această zonă a țării, precum criticul muzical Doru Popovici sau organizatorul festivalului Blues ConFusion, Bobby Stroe, alături de cei trei piloni ai clubului 31 Motor's Pub care mențin Suceava vie în circuitul cântărilor de club din țară (Adrian Sîrbu, Doru Atomei și Cezar Doru). 

Autor: RiCo


PREMIILE

Semifinala GBOB Bucovina-Moldova


Premiul Getic Art Studio: Outstorm

(premiul de înregistrare a unei piese în studio) 


Premiul Radio Iași: B.P.C. și Iron Cross

(premiul de heavy rotation pentru o piesă înregistrată într-un studio profesional și un interviu de prezentare la cel mai important radio regional din țară)


Premiul Intermedia TV: Outstorm

(premiul de difuzare pentru un videoclip și un interviu televizat)


Premiul Anglo-Saxon Booking Agency: Adamo Caduco și The Wax Road

(premiul de impresariat)


Premiul The Intermission: The EMP

(premiul de sesiune fotografică și interviu la revista muzicală)


Premiul Anglo-Saxon Booking Agency: Reflections

(premiul de Showcase la București)


Premiul Underground Pub: Adamo Caduco

(un premiu de cântare la clubul din Iași)


Premiul Aby Stage Bar: Reflections

(un premiu de cântare la clubul din Râmnicu Vâlcea)


Premiul 31 Motor's Pub: Serpent Stream

(un premiu de cântare la clubul din Suceava)


Locul 1. VOTUL JURIULUI. Adamo Caduco (Suceava)

Locul 2. VOTUL PUBLICULUI. The Wax Road (Ungheni/MD)

Locul 3. WILD CARD. B.P.C. (Iași)


--- 

G-BOB nu este un concurs, ci o comunitate. 

Publicul are sansa de a descoperi formatii pe care nu le-a mai vazut si de a asculta muzica noua, actuala, contemporana, ORIGINALA si LIVE dintr-o gama larga de genuri muzicale.

Pentru artiști, este posibilitatea de a cunoaste alti artisti si alte formatii cu care sa colaboreze la viitoare concerte sau turnee; oportunitatea de a cunoaste si de a da mana cu cei prezenti in Juriu: oameni activi in industrie.


Morsound & Co. a oferit vochere de reducere tuturor formațiilor participante


Partenerii media ai etapei au fost: TVR Cluj, Radio România Cluj, One Music Channel, Hit Music Channel, BRAVOnet, Intermedia TV, Radio As Suceava, Radio Top Suceava, VIVA FM, International Radio Deutschland, Jurnal Bihorean, AltRadio.tm.ro, ClickZoomBytes, TV Radio Arthis Bruxelles, Definite Rock, Radio Trib, Arta Sunetelor

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

COMENTARII:

20.11.2016, 06:35AM, scris de dorin
s-au dat premii tuturor ca sa fie consolati ?

Articole relative:

Finala GBOB România 2016
Finala GBOB România 2016...
Publicat in: 14.12.2016, Ora: 14:00PM
Eurock Christmas
Eurock Christmas ...
Publicat in: 06.12.2016, Ora: 09:56AM
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS NAȚIONAL de muzică
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS...
Publicat in: 01.11.2016, Ora: 08:18AM
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinului
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinul...
Publicat in: 18.10.2016, Ora: 07:05AM
Graham Robinson: Kudos to GBOB România
Graham Robinson: Kudos to GBOB Români...
Publicat in: 03.08.2016, Ora: 11:40AM
Dezumanizarea (partea 1/2016)
Dezumanizarea (partea 1/2016)...
Publicat in: 06.02.2017, Ora: 09:39AM
Doru Atomei (n.11.DEC.1970)
Doru Atomei (n.11.DEC.1970)...
Publicat in: 26.12.2016, Ora: 06:55AM
2016.DEC.27. Tecuci. ATRIVM. Lansare album
2016.DEC.27. Tecuci. ATRIVM. Lansare a...
Publicat in: 22.12.2016, Ora: 06:36AM
Andra. Best Romanian Act la MTV EMA 2016
Andra. Best Romanian Act la MTV EMA 20...
Publicat in: 09.12.2016, Ora: 06:08AM
Doru Atomei
Doru Atomei...
Publicat in: 07.12.2016, Ora: 06:22AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online