FRANCISC SOLOMON. SEMNAL M. ÃŽNAINTE DE 1989

Semnal M. Francisc Solomon. Baterist. 1980 – 1995

… despre cum mergea treaba ca artist înainte de 1989.

…

CZB: PuteÅ£i povesti despre Å£epele din scena muzicală înainte de Puciul din 89.

Schatzi: Nu cred că poÅ£i să le zici Å£epe. Existau ÅŸuÅŸe, ceea ce există ÅŸi acuma. Venea un impresar, făcea un afiÅŸ, umplea Moldova cu acestea,pentru că acolo mergeau mai uÅŸor Å£epele. Se umplea un oraÅŸ, de gen Fălticeni, BotoÅŸani, RădăuÅ£i, cu afiÅŸe, vindeau biletele, ÅŸi trei sferturi din numele de pe afiÅŸ nu veneau, dar impresarul deja adunase oamenii ÅŸi luase banii. Cam astea erau pe atunci Å£epele.

Toate spectacolele pe atunci erau Live. La Cluj, 3.000 de oameni intrau în sală, dar ei vindeau 5.000 de bilete la un spectacol, ÅŸi se organizau două pe zi, unul de la 17 la 19 ÅŸi altul de la 20 la 22… bani gârlă. Noi aveam, bineînÅ£eles, salar după atestat, iar cum noi aveam acelaÅŸi tip de atestat de solist, la fel cum avea ÅŸi Marina Voica ÅŸi Marius Å¢eicu … ÅŸi cei mai mari, mai mult de 200 de lei nu puteau primi. Asta luam de două ori pe zi . Oricum erau bani. După o vreme, ne-am mai deÅŸteptat, ÅŸi ÅŸtiind că impresarii câÅŸtigă ÅŸi au de unde, am hotărât ÅŸi noi să cerem 500 pe zi, în mână, impresarul primind de la noi semnătura să îÅŸi facă hârtiile cum vrea el mai departe. Nu era o măsură groaznică … toată lumea era mulÅ£umită. Omul care a plătit a văzut ce a fost pe afiÅŸ, a ascultat ceea ce a vrut, noi am luat cât am cerut, iar impresarul ÅŸtia la cât se putea aÅŸtepta în continuare. Aveam un impresar (nu dau nume) la care am zis, gata! Ne dai 500 în mână. Dacă nu, nu mai mergem să cântăm ÅŸi ne găsim noi alt impresar. Nici o problemă. A dat banul imediat. Iar seara, după spectacol, la el în cameră, stând la ÅŸpriÅ£uri îmi zice: „- Băi, ÅžoÅ£ică, bă, ăştia mare noroc au să fie cu tine.” – Dar de ce? „- Pentru că ai cerut să îÅ£i dau bani. Păi, dacă aÅ£i fi cerut de anul trecut, vă dădeam ÅŸi anul trecut.” (haha) Grozav era! Era un tip sincer ÅŸi întotdeauna a avut grijă de noi.

…

BYTE. ÎN ANII 1980, UN SALAR MEDIU ERA DE 1.500 DE LEI. PROFESORII UNIVERSITARI PRIMEAU 3.000 LEI.

…

CZB: Aceste atestate erau greu de obţinut? Era nevoie să faci o şcoală de muzică?

Schatzi: Nu. Erau filiale judeÅ£ene. Veneau comisiile de la BucureÅŸti, compuse din diferiÅ£i muzicieni, oameni de cultură, iar odată la 5 ani trebuia reînnoit atestatul. Atunci venea comisia, ÅŸi venea trupa, cânta două piese ÅŸi se întreba: cine ÅŸtie să citească note? Cel care ÅŸtia, zicea, mergea să arate că poate. În funcÅ£ie de câte cartoane de Kent ÅŸi câte sticle de jinars ai dus, se întreba dacă, spre exemplu toboÅŸarul ÅŸtie să citească note? 99% nu ÅŸtiau. Atunci, comisia zicea că pe el nu-l mai întreabă (haha) … ÅŸi aÅŸa se dădeau atestatele.

La noi uneori nici nu mai veneau comisiile.

…

CZB: Dar fără atestat nu puteai să cânÅ£i?

Schatzi: Era la mica înÅ£elegere cu impresarul sau cu cârciumarul. Foarte mulÅ£i cântau în cărciumi. Nu era ca acuma că faci să meargă un videoclip, ceri o grămadă de bani pe concert ÅŸi merge treaba.

CZB: Ştiu la ce vă referiţi, dar nu toţi fac aşa.

Schatzi: Zic în mare. Nu toÅ£i susÅ£ineau concerte în săli mari. 90% cântau în cârciumi.

--- 

Francisc Solomon despre Iuliu Merca

http://czb.ro/articol/7634/

--- 

Autor: RiCo

Postat prima dată în IUL.2009

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: