SUA. Greva muzicienilor din 1942

În afară de breasla lăutarilor din BucureÈ™ti, din perioada interbelică,

în România nu È™tiu să fi existat vreodată un sindicat al artiÈ™tilor.

--- 

În SUA anilor 1940, sindicatul artiÈ™tilor (American Federation of Musicians, AFM), condus de trompetistul James Petrillo, se opunea înregistrărilor în studio (se găsise chiar È™i o expresie pentru acest gen de muzică: canned music, adică, muzică la badog). Problema în anii 1940 era că deja artiÈ™tii nu mai câÈ™tigau bani din angajamente pentru cântări - sursa lor principală de venituri - iar asta se datora faptului că barurile È™i cafenelele au început să folosească radioul ca sursă principală de muzică în unele localuri, iar în altele au apărut tonomatele, din care muzica cânta direct de pe plăcile de patefon. Rolul muzicienilor era minimalizat. Vânzarea acestor plăci nu genera aproape niciun fel de venit sigur pentru cei care participau la sesiunile de înregistrare; majoritatea primeau sume fixe pe moment pentru participarea la înregistrare.

--- 

Prin greva organizată, sindicatul artiÈ™tilor urmărea să obÈ›ină dreptul la redevenÈ›e (procente / comisioane procentuale) din plăcile vândute la bucată în magazine. AceÈ™ti bani urmau să genereze un venit mai sigur pentru muzicienii care rămâneau fără slujbă.

--- 

James Petrillo dorea de ani de zile ca muzicienii să fie răsplătiÈ›i cu redevenÈ›e din vânzarea plăcilor. Ca preÈ™edinte al filialei sindicatului din Chicago, organizase prima grevă locală în acest sens în 1937, fiind promovat È™i ales preÈ™edinte al sindicatului pe plan naÈ›ional în 1940. Când a anunÈ›at faptul că greva va începe la miezul nopÈ›ii în 31.IUL.1942, puÈ›ini au fost cei care l-au luat în serios. 

--- 

Casele de discuri au înregistrat câte piese noi au putut în perioada din preajma grevei anunÈ›ate. În perioada grevei, aceste case de discuri au lansat piesele înregistrate în această perioadă alături de alte piese mai vechi pe care le-au re-lansat pe piață. 

--- 

La începutul lunii iulie, casele de discuri È™i-au dat seama că James Petrillo nu glumea, È™i au început să înregistreze piese muzicale de rezervă pentru perioada grevei cu toate numele mari ale vremurilor în primele două săptămâni ale lunii iulie 1942 (exemple fiind Bing Crosby, Tommy Dorsey, Jimmy Dorsey, Guy Lombardo È™i Glen Miller, printre mulÈ›i alÈ›ii). 

--- 

Byte. În cazul lui Glen Miller, acestea aveau să fie ultimele înregistrări ca È™ef de orchestră. Avionul cu care zbura talentatul compozitor È™i dirijor, la 40 de ani, peste Canalul Mânecii, se pierde fără urmă, în 15.DEC.1944.

--- 

În ultima săptămână dinaintea grevei, au fost chemate în studio mai multe nume sonore ale vremii, dintre care amintim de: Bing Crosby (din nou), Duke Ellington, Dinah Shore, Benny Goodman, Judy Garland È™i Count Basie.

--- 

Timp de peste un an de zile nu s-au realizat niciun fel de înregistrări de către artiÈ™tii care erau membrii ai sindicatului. Singurul grup important de muzicieni care nu era înscris în sindicatul american a fost orchestra filarmonică The Boston Symphony Orhchestra.

--- 

Una dintre piesele care a avut succes fiind relansată este All or Nothing at All (Harry James, Columbia). 

--- 

--- 

Byte. All or Nothing at All fusese înregistrată iniÈ›ial în 1939. Harry James este menÈ›ionat atunci ca solist principal, iar Frank Sinatra (fiind la debut în perioada respectivă) este trecut mai mic. S-au vândut iniÈ›ial vreo 5.000 de plăci ale melodiei în 1939.

Patru ani mai târziu, aceeaÈ™i piesă, re-editată de Columbia, într-un moment când Frank Sinatra devenise un nume cunoscut, apare cu numele lui Frank Sinatra scris mare È™i cel al lui Harry James scris mic. Re-editarea respectivă a staÈ›ionat în top-ul vânzărilor timp de 18 săptămâni, ajungând pe locul 1 în 2.IUN.1943.

--- 

Cu greva prelungită în noul an, orchestrele instrumentale erau înlocuite cu coruri de voci. Un astfel de exemplu ar fi Goodbye Sue, înregistrat de Perry Como în 1943.  

--- 

Frank Sinatra È™i Bing Crosby au fost exemple de soliÈ™ti care au lansat piese fără acompaniament muzical (la vremea respectivă, soliÈ™tii nu erau înscriÈ™i în sindicat pentru că …nu erau consideraÈ›i muzicieni). 

--- 

Retrospectiv, se consideră că anumite case de producÈ›ie angajau tineri pentru a protesta în faÈ›a geamului de la hotelul unde se È™tia că locuieÈ™te James Petrillo. AceÈ™tia scandau: Look at the dough he has, and he won’t let us have records (uită-te la câÈ›i bani are - È™i nu ne mai lasă să avem plăci). 

--- 

Singura excepÈ›ie permisă în timpul grevei au fost înregistrările cu muzică făcute exclusiv pentru soldaÈ›ii plecaÈ›i la război în afara graniÈ›elor țării (victory discs sau V-Discs).

--- 

Pe rând, casele de discuri au cedat condiÈ›iilor cerute de greviÈ™ti (Decca È™i Capitol s-au înÈ›eles cu AFM în 11.OCT.1943; RCA Victor È™i Columbia au acceptat noile condiÈ›ii în 11.NOV.1944).

--- 

--- 

Efectele asupra muzicii

La începutul anilor '40, artiÈ™ti de jazz, precum Charlie Parker È™i Dizzy Gilespie au început să experimenteze, să improvizeze È™i să schimbe modul clasic în care se compuneau È™i interpetau piesele. O locaÈ›ie legendară a timpurilor, considerată laboratorul acestor experimente muzicale, a fost clubul de jazz Minton’s Playhouse, din cartierul newyorkez Harlem. 

În aceÈ™ti ani muzica jazz a evoluat în două curente distincte: cea nostalgică, influenÈ›ată de Hot Jazz-ul din New Orleans - denumită Dixieland, È™i genul nou, experimental, având ca sursă de inspiraÈ›ie Swing-ul - denumit Bebop.

--- 

Astfel, datorită pauzei de înregistrări, nu există o documentare muzicală exactă a începuturilor genului Bebop È™i modul în care a evoluat în forma comercială cunoscută după încheierea grevei. 

--- 

Momentul în care SUA a intrat oficial în război în 8.DEC.1941 este momentul în care a început declinul formaÈ›iilor Big Band (the Big Band Era), care erau la modă È™i de mare succes până în acel moment în SUA. MulÈ›i tineri (în special cei de culoare) au fost înscriÈ™i în armată să lupte în război, iar numărul muzicienilor rămaÈ™i activi pe scenă a scăzut drastic. Posibilitatea de a se organiza turnee sau rute de concerte în SUA a devenit foarte limitată din cauza impozitului mărit de guvern la benzină în anii de război.

--- 

Până în iarna anului 1944, era orchestrelor extinse încetase, iar ansamblurile rămase nu mai puteau concura din punct de vedere comercial cu noile vedete ale scenei muzicale: soliÈ™tii vocali, care au rămas activi pe piață prin înregistrările făcute în acest timp.

--- 

În 1945, muzicienii de jazz care nu trecuseră între timp pe ritmurile Bebop erau consideraÈ›i desueÈ›i (li se spunea moldy figs, adică smochine putrezite). 

--- 

Greva nu i-a afectat pe muzicienii care cântau în direct la radio, în concerte sau (după 27.OCT.1943) pe înregistrări speciale făcute strict pentru export soldaÈ›ilor americani aflaÈ›i pe front sau în afara graniÈ›elor țării (pentru aÈ™a numitele V-Discs). Au existat însă amenințări din partea sindicatului posturilor de radio care înregistrau emisiuni pentru reluări.

--- 

Martin Block de la (postul radio) WNEW (care putea fi ascultată într-o regiune care acoperea parte din statele New York, New Jersey È™i Connecticut), care prezenta emisiunea populară Make Believe Ballroom, avea nevoie de muzică nouă È™i a reuÈ™it să facă rost de înregistrări produse în Anglia pentru emisiunea lui. Orchestra casei radio a intrat însă în grevă față de postul radio unde era angajată pentru ca să nu se dea muzică înregistrată după data de 1.AUG.1942 pe post.

--- 

Frank Sinatra a fost un caz particular care a ieÈ™it mai mult în evidență datorită grevei muzicienilor.

--- 

Frank Sinatra. You'll Never Know 

--- 

Byte. Frank Sinatra a părăsit orchestra lui Tommy Dorsey în 1942, semnând ca artist solo cu Columbia în 1.IUN.1943 (când greva avea deja o vechime de 10 luni). În timp ce nu se mai făceau înregistrări noi, Frank Sinatra a fost foarte activ la radio (fiind angajat să cânte în emisiunea Your Hit Parade) È™i pe scenă (povestea debutului său pe scena de la teatrul Paramount Theater din New York în 30.DEC.1942 a devenit legendară). 

--- 

Înainte de grevă, clasamentele muzicale erau dominate de ansambluri (Big Bands), solistul sau solista fiind considerate doar simple accesorii muzicale pentru compoziÈ›iile interpretate de orchestre. Deoarece în timpul grevei, instrumentiÈ™tii nu puteau înregistra piese noi, iar soliÈ™tii au început să lanseze piese pe cont propriu, chiar fără orchestraÈ›ie, aceÈ™tia au început să iasă în evidență. Astfel, s-au inversat rolurile, solistul devenind vedeta, iar ansamblul devenind …trupa de spate - în SUA anilor 1940.

--- 

Byte. Dacă este să comparăm modul în care se compunea o piesă, înainte de grevă, orchestra începea piesa, iar solistul sau solista apărea undeva la mijlocul piesei, pe refren. După grevă, piesele începeau cu versuri cântate de solist sau solistă, iar orchestra devenea mai zgomotoasă la mijlocul melodiei, în jurul refrenului.

--- 

La concertul lui Frank Sinatra din 30.IAN.1942, artistul era trecut cu numele în cea de a treia poziÈ›ie pe afiÈ™, È™i deÈ™i era cel mai cunoscut glas din SUA în acel moment, Benny Goodman, liderul orchestrei È™i capul de afiÈ™ din seara respectivă nu auzise încă de acest nume. 

Benny Goodman l-a prezentat pe Frank Sinatra È™i sala a fost în delir, aplaudând solistul 5 minute în È™ir. Sala a continuat să aplaude insistent după fiecare piesă cântată de Sinatra. Pentru prima dată, Benny Goodman È™i orchestra lui s-au simÈ›it împinÈ™i de public, metaforic vorbind, în fundalul scenei.

--- 

Un detaliu despre care nu se prea discută, legat de această grevă, este că materialul din care sunt turnate plăcile, ebonita, este deasemenea disponibil în cantități limitate în timpul războiului. Asta mă face pe mine să cred că poate greva (care pentru două din cele patru mari case de discuri de atunci a durat peste doi ani de zile) a fost organizată cu aprobarea tacită a guvernului american ca publicul să suporte o perioadă lipsită de înregistrări muzicale fără alte proteste sau acÈ›iuni civile.

--- 

Ca să încheiem subiectul cu Frank Sinatra, la înregistrările din timpul grevei, realizate la Columbia, s-a colaborat cu aranjorul Alec Wilder, care a coordonat corul de voci. În sesiunile de înregistrare din 7 È™i 22.IUN, 5.AUG È™i 10.NOV.1943 s-au realizat nouă piese, dintre care È™apte au intrat în clasamentul vânzărilor ale vremii.

--- 

--- 

Casele de discuri care nu aveau un repertoriu prea mare de piese arhivate (Decca È™i Capitol - cea din urmă fiind înfiinÈ›ată cu două luni înainte să înceapă greva) s-au înÈ›eles cu sindicatul la noile condiÈ›ii de redevenÈ›e acordate muzicienilor pentru înregistrările de studio în 11.OCT.1943.

RCA Victor È™i Columbia au rezistat mai mult presiunilor din partea muzicienilor, dar au cedat noilor condiÈ›ii de lucru pentru faptul că deja concurenÈ›a lor era activă pe piață cu înregistrări noi de peste un an de zile (acestea au semnat noua convenÈ›ie cu American Federation of Musicians în 11.NOV.1944).

Prin convenÈ›iile semnate, orice artist putea să fie liber de orice fel de contract exclusiv cu o casă de discuri în cazul unei viitoare greve intentate împotriva anumitor case de discuri.

--- 

Finalul grevei nu a însemnat însă È™i finalul luptei pentru drepturile de autor cuvenite muzicienilor de pe urma înregistrărilor. Odată cu accesul publicului la televizoare produse în masă, o grevă similară a muzicienilor a fost organizată împotriva televiziunilor (pentru ca acestea să achite drepturile de autor). Greva aceasta a durat aproape un an de zile È™i s-a încheiat în 14.DEC.1948. 

--- 

(compilare, traducere și adaptare: RiCo)

Foto principal: Boston Symhony Orchestra

Foto 1: James Petrillo pe coperta Time Magazine

Foto 2: Frank Sinatra, cca. 1940

Foto 3: Un exemplu de etichetă V-disc

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: