Beck. Modern Guilt
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 868
Etichete: Beck, Interscope Records, Ionuţ Titus Ileşoi, Modern Guilt

Beck
Modern Guilt
!!!!
2008, Interscope Records
A vorbi despre Beck este
ca şi cum te-ai apuca să vorbeşti despre o copilărie, o adolescenţă, o
maturitate ÅŸi toate culorile ÅŸi sentimentele (mai ales cele stridente);
toate “puÅ£in” altfel decât cele normale… Iar când Beck revine, odată la
doi sau trei ani, efectul e garantat să dureze. De data aceasta,
“bec(k)ul” s-a aprins world-wide, în 8 iulie 2008, când a văzut lumina ultimul său produs discografic: Modern Guilt (apărut în US la Interscope Records ÅŸi în restul lumii la XL Records).
Dar, pentru a ajunge în prezent trebuie să trecem puÅ£in prin trecut… Astfel
că, pe data de 8 iulie 1970 se naşte la Los Angeles, CA, Beck David Campbell,
fiu al actriţei Bibbe Hansen şi a bluesman-ului David Campbell. Ajuns la
vârsta de 18 ani, înregistrează independent primul său album, totalmente
necunoscut ÅŸi rămas obscur pentru întreaga planetă, până în ziua de azi: A
Banjo Story (1988). Nimic altceva decât country music reciclată
într-un mod revoluÅ£ionar, absurd ÅŸi imposibil de descris, plin de nonsens:
“atmospheric recordings“. Amprentă muzicală ce v-a rămâne o constantă ÅŸi care va da tonul – extrem de simplist ÅŸi jucăuÅŸ – al artwork-ului
celor 4 albume independente apărute până în 1994 (ÅŸi încă câteva de
studio). Amprenta se nuanÅ£ează ÅŸi mai mult atunci când, la începutul
anilor ’90, Campbell se mută o perioada la New York, unde activează în
miÅŸcarea underground “East Village anti-folk scene“, ce combina sunetul folk/country cu estetica punk a momentului.
Pentru publicul român, Beck rămâne încă la era hit-ului din ’93: Loser,
de pe faimosul ÅŸi incoerentul Mellow Gold (1994, Geffen Records), hit ce
l-a consacrat pentru eternitate; i se pot adăuga, poate, câteva hit-uri de pe
monumentalul, strident-multicolorul ÅŸi maturul Odelay (1996, Geffen
Records, reeditat în ediÅ£ie de lux în primăvara lui 2008) cum ar fi Devil’s
Haircut, The New Polution, Jack-Ass, Where It’s At. Åži cam atât.
Realitatea e că bec(k)urile s-au mai aprins între timp de multe ori, lăsând în urmă 8 albume de studio, 2 Ep-uri, 25 de single-uri ÅŸi mai mult de 30 de videoclipuri. Dar ÅŸi, odată cu ele, mai multe trenduri ce deja sunt landmark-uri în Occident: adevărate atitudini. Ele îÅŸi au originea ÅŸi în artwork-ul extrem de variat al fiecărui album în parte, fiecare total diferit ÅŸi ca stil muzical, conferindu-i un fel de caracter proteic, nu cameleonic; căci Beck este un anti-trend prin excelenţă. Iar faptul că aparÅ£ine Biserici Scientologice (declaraÅ£ie făcută în 2005) îl face ÅŸi mai special…
Dacă imaginea promovată de acesta prin albume şi clipuri vi se pare
că aduce a kitsch, atunci aveţi dreptate; dar e un kitsch intenţionat,
la limita
absurdului, a extravaganÅ£ei, autodepăşindu-se ÅŸi transformându-se în acel
“altfel de a fi” ce-l caracterizează atât de bine pe muzician ÅŸi
versurile lui. În toată discografia acestuia cuvântul cheie este
auto-ironia (cu orice preţ şi prin orice modalitate).
Dar, revenind în prezent ÅŸi la caldul Modern Guilt, acesta poate fi considerat un moment aparte în creaÅ£ia lui Beck, aÅŸa cum melancolicul Sea Changes
(2002, Geffen Records) a fost pentru vremea lui, deschizând o perioadă
de creaţie discografică caracterizată prin versuri lipsite de incoerentă
şi absurditate, perioadă de maturizare deplină şi conştientă (cu mici
MARI excepţii: The Information, 2006, Interscope Records).
Adunând în total zece compoziÅ£ii ce nu depăşesc 34 de minute în total,
noul opus discografic (produs de Danger Mouse a.k.a Brian Joseph Burton,
producătorul unor artişti precum Gorillaz, The Rapture, Martina
Topley-Bird ÅŸi The Shortwave
Set) pune punctul pe un i important în viaÅ£a lui Beck… vârsta.
Disecând albumul, găsim în primele trei ÅŸi cea de-a zecea piesă (Orphans,
Gamma Ray, Chemtrails ÅŸi Volcano) un tripping sound psihedelic al anilor ’60 amintind, într-un fel, de The Rolling Stones ÅŸi a lor Their Satanic Majesties Request (1967, Decca Records), de Pink Floyd ÅŸi, mai târziu, de Nektar cu al lor LP A tab In the Ocean. Infuziile de beat-uri electro, dublate de un fel de distorsion, se regăsesc pe piesa a cincea ÅŸi a zecea (Youthless ÅŸi Volcano) în care este vizibilă amprenta producătorului Danger Mouse.
Cu piesele ÅŸapte ÅŸi opt (Replica ÅŸi Soul of a Man) suntem puÅŸi faţă în faţă cu un sound indie-grunge, în genul The White Stripes ÅŸi Gomm. Iar, apropo de The White Stripes, Beck cântă cu aceÅŸtia pe ultimul lor mini-Cd: Conquest
(2008, Warner Bros. Records). Ce-a de-a noua piesă (Profanity Prayers)
este tipică Beck ÅŸi, pe lângă Gamma Ray ce aduce mult a surf-rock, albumul ca întreg este unul organic, bine închegat ÅŸi impregnat cu un fin iz melancolic.
Unii critici, cum ar fi Dan DeLuca, de la Philadelphia Inquirer, numesc albumul un “antidote to information-age overkill“, însă pentru mine e un tripping sound halucinogen
în spiritul anilor ’60. Un fel de retro-revival, o vinovăţie prezentă,
“modernă”, pe care Beck ÅŸi-o însuÅŸeÅŸte într-un mod aparent inexplicabil.
Toate acestea dublate de niÅŸte versuri ce îl demască:
“I think I’m stranded, but I don’t know where” (Orphans) ÅŸi “I feel uptight when I walk in the city / I feel so cold when I’m at home” (Modern Guilt)
… prefigurând parcă unele inexplicabile griji ale vârstei (38 de ani împliniÅ£i în ziua lansării albumului). Îl recomand cu multă căldură chiar dacă eu îi acord, pentru moment, nota 9. AudiÅ£ie plăcută!
---
Autor: Ionuţ Titus Ileşoi
Publicat prima data la Man.In.Fest, SEP.2008
Articole relative:
Publicat in: 26.06.2017, Ora: 09:34AM
Publicat in: 02.06.2016, Ora: 17:06PM
Publicat in: 08.02.2016, Ora: 06:41AM
Publicat in: 28.01.2016, Ora: 18:18PM
Publicat in: 05.01.2016, Ora: 05:41AM
Publicat in: 23.08.2017, Ora: 06:05AM
Publicat in: 14.01.2013, Ora: 06:40AM
Publicat in: 22.06.2011, Ora: 08:48AM
Niciun comentariu!