Hteththemeth

Ce emotii ai avut in momentul in care ai aflat de lovitura de stat din '89 si ce faceai in momentul respectiv?

Koldr: În ’89 eram fericit, am aflat că pot veni liniÈ™tit în România. Hteththemeth prindea contur pentru mine.

Vlad: Faceam tot ce facea un copil normal, din clasa muncitoare, la frumoasa varsta de 5 ani. Am o singura amintire vaga despre o bucurie impartasita de la geamul apartamentului cu niste vecini din blocul de peste strada, la auzul stirii legate de “reusita” sangeroasa a ce-o fi fost treaba aia – revolutie, lovitura de stat, mascarada. Cred ca ar fi putut cantari mult mai mult momentul decembrie ’89 in istoria si dezvoltarea Romaniei daca eram un popor mai bun, mai cinstit si mai harnic decat suntem. Dar...

Luci: 22 decembrie 1989... eram proaspat pionier si elev in clasa a II-a. Nu am avut nicio emotie privind situatia politica si altele asemenea. Eu ma bulgaream cu prietenii in fata blocului. Totusi, am fost foarte speriat cand intr-o seara s-a tras inspre blocul in care locuiesc, gloante ajungand chiar si in apartamentul nostru. Am petrecut acea noapte sub masa din bucataria unor vecini.

Bob: Imi amintesc ca ma aflam intr-un sac testicular, inotand confuz, sub forma unui spermatozoid.

Codrez: Aveam 2 ani si tata ma dadea in leagan la gradinita din Moreni (orasul meu natal). Ce a urmat dupa, este cu totul altceva. Efectiv eram obsedat sa cunosc cat mai multe despre revolutie. Si acum sunt pasionat de acel moment si tin sa le multumesc tuturor celor care si-au dat viata atunci. Fara ei nu puteam compune acest album. ;)

Lao: De lovitura de stat am aflat doar mai tarziu prin anii 90, dupa realegeri, mineriade, manipulari si alte bazaconii. Atunci nu faceam mare lucru, cred ca eram deja la liceu si imi vedeam de ale mele. In '89 eram in clasa a VI-a si imi amintesc cum o profa comunista ordinara ne-a pus sa tinem un moment de reculegere pentru cei morti la revolutie. Chiar daca eram un guspan, eram miscat cu adevarat si nu puteam sa uit imaginile de la televizor cu atatia martiri care si-au dat viata sperand ceva. Iar mizerabila din fata mea (profa cu pricina) era prima dovada ca nu se va schimba nimic. Ajuns la liceu (1992 - 1996) mi s-a confirmat ca nu se schimbase nimic. Nu aveam voie cu plete, nu aveam voie sa ne spunem parerea, nu aveam voie sa fim creativi. Cand ti se spune cum sa arati si ce sa spui... asta e cel mai clar exemplu ca inca traiesti in comunism!

--- 

CITIÈšI INTERVIUL INTEGRAL

http://czb.ro/articol/9518/

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam: