• czb.ro
Byte. Parerea Mea

Arta pentru artă și dinte pentru dinte

Arta pentru artă și dinte pentru dinte

În situația evidentă în care organizatorii de festivaluri preferă să angajeze artiști străini, ivindu-se situații culturale penibile (precum la Festivalul de Blues Sighișoara, unde de ani de zile nu există artiști autohtoni pe afiș), ne punem întrebarea: de ce? Răspunsul este aproape la fel de evident, artiștii autohtoni fiind (în principiu) cei de vină pentru lipsa de funcționalitate deplină a sistemului industriei muzicale din țara noastră. 

Marea majoritate a festivalurilor (la noi) confirmă în primul rând capetele de afiș străine, iar atunci când există formații autohtone în program, acestea nu sunt doar anunțate ultimele și trecute mic pe afiș, în preajma evenimentului, dar ele cântă primele (așa cum s-a întâmplat recent la Electric City, unde Grimus și Urma au cântat pe scena Polivalentei de la 7 după masa).

Artiștii de muzică Rock nu mai cântă în limba română (nefiind înțeleși și apreciați la nivel de mase) și detestă (în cele mai multe cazuri) politica și politicienii, iar când cei care promovează acest gen muzical ajung să cânte pe o scenă finanțată din bani publici, nu se pot abține să-și verse durerea ce o poartă în suflet datorită moștenirii unei false iluzii a occidentului, care a sprijinit indirect implementarea unui sistem democratic defect la noi în țară de peste un sfert de secol. Artiștii de formare clasică în schimb sunt acceptați de sistem ca promotori ai culturii, fiind angajați în instituții publice, dar aceștia sunt de regulă interpreți, fără predispoziția sau talentul de a compune muzică originală și fără velități deosebite de improvizație. Muzicienii din această categorie se asociază deseori cu proiecte de timp liber, înființate în speță pentru a genera un venit suplimentar imediat, pe termen scurt, la petreceri de firme și nunți. 

Artiștii autodidacți, talentați muzical și care compun piese proprii, sunt ignorați de sistem pentru că cei care sunt angrenați în sfera administrativ-politică au crescut în mare parte la sat și fac parte din prima sau a doua generație de cetățeni cu buletin de oraș. Cultura urbană nu se mai află la noi în stadiu de fașă, dar cei de care depinde în mare măsură promovarea corectă și susținerea patrimoniului autohton creat de noua generație sunt incapabili să asimileze evoluția stranie de note cu care nu au fost obișnuiți acasă la radio și în clasă la ora de muzică. Spre deosebire de țările învecinate nouă (cel mai bun exemplu fiind Ungaria), în România zilelor noastre, prea puțini elevi învață să cânte la un instrument, iar cei mai mulți nu apreciază munca depusă de un artist pentru interpretarea unor compoziții. 

Dovada lipsei de înțelegere și de interes pentru evenimentele culturale muzicale de la oraș vine atunci când primarul unei localități nu face niciun efort să iasă în public și să cumpere un bilet atunci când un artist de renume străin (ne putem gândi aici la Goran Bregovici, Buena Vista Social Club sau Al Di Meola) sau român (exemple ar putea fi Tudor Gheorghe, Paula Seling, Zoli Toth sau Elena Mîndru) sfințește scena unui amfiteatru din localitatea pe care o reprezintă. Ignoranța aceasta cronică din partea clasei care ne conduce pentru evenimentele muzicale denotă o crasă lipsă de respect pentru cei care încă mai încearcă să promoveze arta. Problema cu care ne confruntăm aici este faptul că muzica este regina artelor.

Dacă dai o căutare pe net, vei rămâne șocat de numărul impresionant de mare de formații românești dedicate preluărilor de muzică ușoară românească, pop internațional, blues, latino, grecească, populară, hore lente, hore mișcate, sârbe, muzică lăutărească și (în mai mică măsură) jazz.

Este un fapt cunoscut că artiștii români se supraestimează, primind onorarii mai mari la petreceri și festivaluri decât în țările învecinate nouă, iar asta se datorează și faptului că avem o populație mult mai numeroasă decât ale țărilor învecinate. Drept urmare, din considerente economice, unele cluburi preferă să confirme artiști în programul lor invitați din Ungaria. O țară cu jumătate din populația României se poate mândri cu mult mai multe formații competitive la nivel internațional și cu mult mai mulți instrumentiști de calibru la nivel mondial. La ei festivalurile mari încearcă să mențină mereu un echilibru între trupele autohtone și străine promovate, și pentru orice fel de eveniment muzical cu invitat internațional, există un artist local care poate urca pe scenă în postura unui al doilea cap de afiș. 

Altă problemă la noi este că mulți organizatori supraevaluează invitatul străin din program și nu sunt deoc clarvăzători și echidistanți privind numele alese și muzica promovată. Lipsa unui sindicat unit al artiștilor este poate cea mai mare lacună a sistemului în situația dată. La modul în care evoluează scena din România, artiștii nu vor putea crea o frondă sau un sindicat vreodată. Cei care activează în branșă dinainte de 1990 și care sunt unși cu toate alifiile nu renunță la cântat, iar cei tineri nu vor să se asocieze sau să acorde respectul cuvenit (nici măcar simbolic) celor în vârstă. Numai Trooper și-a dorit să colaboreze cu Iris la niște piese la un moment dat și mai încearcă să urce pe o scenă din București alături de idolul lor măcar o dată pe an, iar această excepție confirmă regula. 

O infrastructură sănătoasă pentru industria muzicală autohtonă ar însemna ca la fiecare concert cu o legendă vie să existe o deschidere bine promovată a unui tânăr talent cu un album pe țeavă. Asta la noi se evită însă cu desăvârșire, iar în decurs de două decenii a dus practic la stigmatizarea pe termen lung a "muzicii rock" și a pus muzica "originală, nouă" într-un con de umbră. Majoritatea artiștilor care se mai pot bucura de turnee în săli de case de cultură susținute de către o firmă multinațională refuză să primească orice fel de grupuri muzicale în deschidere, iar părerea mea este că asta nu se datorează unui motiv obiectiv privind instalația de sunet, care la o adică ar putea fi împrumutată câteva minute pentru promovarea tinerelor speranțe (pentru a le obișnui cu cântatul pe echipamente pe care ele nu și le permit), ci mai mult datorită faptului că cei mai mulți sunt conștienți de faptul că muzica lor este perimată, desuetă, iar riscul de a invita în deschidere o trupă tânără cu un "sound" modern și un mesaj pertinent, actual, prin care și-ar pierde publicul fidelizat este prea mare. 

Mass media nu agrează muzica cântată cu amplificatoare, iar tinerii artiști nu sunt dispuși să facă mici compromisuri să se adapteze vremurilor și să cânte acustic la radio și la televizor (și mulți nici nu sunt atât de pricepuți muzical să își permită astfel de porniri artistice). Din acest motiv, de ani de zile deja, publicul larg nu a mai fost învățat să asculte "și altceva", iar nivelul de curiozitate și dorința de a descoperi ceva nou, a rămas extrem de scăzut în rândul tineretului. Datorită lipsei de fonduri de investiții din partea cluburilor unde se promovează muzica "live" și din partea formațiilor aflate la început de drum, tinerii care au avut curiozitatea să plătească un bilet să asculte ceva ce nu este "popular" și apreciat de grupul de prieteni de la școală au rămas dezamăgiți de calitatea sonoră a artiștilor lipsiți de experiență care au urcat pe scenă sau de acustica defectuoasă a cluburilor care nu sunt dispuse să investească în antifonarea unui spațiu închiriat pe un termen limitat de ani.

Închei cu ideea că datorită pilelor și relațiilor din interiorul sistemului, trupele din generația nouă care ajung să fie promovate în mass media nu sunt nici pe departe cele mai talentate, iar aici se închide cercul acestui editorial despre lipsa de artă în muzică. Din lipsa unor sponsori consistenți și constanți din domeniul privat, organizatorii de festivaluri sunt constrânși să promoveze un program artistic cât mai atractiv, iar în situația în care trupele românești promovate în eter nu sunt cu adevărat competitive, iar cele cu adevărat talentate nu se bucură de un public numeros, muzica românească rămâne ostracizată. Cu siguranță, în alte țări, conștiința publică ar remarca fenomenul și cel puțin prietenii și neamurile celor implicați în domeniul artistic ar forma probabil lanțuri de boicotare în fața caselor de bilete la festivaluri. La noi însă muzicienii nu știu nici măcar să se organizeze într-un sindicat unit: nu există comunicarea între generații; nu există nicio empatie între artiștii playback, muzicienii de preluări, muzicanții de nunți și cantautorii de muzică originală - și nu există nicio legătură între puținele genuri muzicale promovate la noi (artiștii de manele, dance, rap, rock, jazz și folk evoluând pe scenă în lumi complet paralele).

În marea majoritate a grupurilor, fiecare își urmărește propriul interes, iar destinul celor mai multe formații este pecetluit la o lansare de album (fie că e vorba de o colecție de 10 piese adunate pe un CD sau un număr restrâns de compoziții lansate în format digital pentru descărcare gratuită pe net) și o activitate medie de trei ani sub o anumită titulatură. Lipsa de unitate socială se reflectă perfect și în muzică; un mare dezavantaj al grupurilor muzicale (pe lângă lipsa unei amprente stilistice individuale) este instabilitatea componențelor în ziua de azi. Nu se mai poartă promovarea componenței sau elaborarea unei biografii acolo unde trupa reprezintă visul unui nucleu de indivizi cu tupeu. Din cauza slujbelor se pot prezenta patru pe scenă acolo unde muzica cere cinci instrumente - și organizatorul nu știe să comenteze, iar artistul nu știe să se simtă prost.

Vina o poartă artiștii care sunt incapabili să se adapteze vremurilor, fie că este vorba de cei în vârstă care refuză să coboare de pe scenă - sau a celor tineri care au prea puțină încredere în muzica lor sau nu sunt suficient de harnici …pentru că "merge și așa". Publicul însă nu poate fi păcălit și organizatorii cu experiență caută să colaboreze cu artiștii care oferă calitate la un preț bun, care muncesc pe termen lung și care se bucură pe deplin de fiecare dată când urcă pe o scenă.  

Autor: RiCo

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

COMENTARII:

15.04.2015, 10:20AM, scris de Un simplu iubitor de rock
Absolut adevarat! Solutia ai dat-o RiCo:` ca la fiecare concert cu o legendă vie să existe o deschidere bine promovată a unui tânăr talent cu un album pe țeavă`. Tinerii care sunt dedicati si care vor sa traiasca din muzica, au nevoie de acesta solutie. Cred ca e nevoie de putina deschidere din partea organizatorilor si mai putine `pile`(cat de mult ii descurajeaza pe tineri cand vad ca ei sunt ok si nu inteleg cum ajung altii in fata cu evidente slabiciuni).

Articole relative:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Humbug
NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Hu...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea Muzica Europei
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea ...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Primul Festival Tribute din România
Primul Festival Tribute din România...
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Rammstein/Lindemann în 2015
Rammstein/Lindemann în 2015...
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Rihanna. American Oxygen
Rihanna. American Oxygen...
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
Maneliștii amenință fiscul că fug din țară
Maneliștii amenință fiscul că fug ...
Publicat in: 31.08.2015, Ora: 05:43AM
Waldeck Live Band înlocuiește Morcheeba la Electric City
Waldeck Live Band înlocuiește Morche...
Publicat in: 25.03.2015, Ora: 15:02PM
Solista Morcheeba, Skye, a devenit mamă
Solista Morcheeba, Skye, a devenit mam...
Publicat in: 21.03.2015, Ora: 03:12AM
BEST MUSIC DESCOPERĂ CĂ MANELELE SUNT PROMOVATE DE CASE DE DISCURI ÎN SEPTEMBRIE 2010
BEST MUSIC DESCOPERĂ CĂ MANELELE SUN...
Publicat in: 13.11.2014, Ora: 06:54AM
Worstfest Summer Camp 2013
Worstfest Summer Camp 2013...
Publicat in: 10.07.2013, Ora: 08:14AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online