• czb.ro
Zoom. Retrospectiva Anului. 2010

Concerte Aniversare 2. IPR (15), Vunk (10), Luna (10)

Publicat in: 22.02.2011, 11:18AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1117
Etichete: Club Mad, Concert La Bucureşti, Cornel Ilie, Cult Band, Implant Pentru Refuz, Implant Pentru Refuz, Nin, Ozzy Osbourne, Paul Bologan, Sonisphere, Swing House, The King, Underdog Management, Vali Deac, Vank, Vunk, Ţavă
Concerte Aniversare 2. IPR (15), Vunk (10), Luna (10) Trupa care nu există la 15 ani

Se zvoneşte că IPR cere 700 sau 800 euro pe cantare. În cele mai multe localităţi din ţară nu se adună suficient public ca să se justifice suma aceasta. Mereu mai trebuie luat un pic de la bar sa se acopere costurile lor la concerte la Cluj... şi în general, cântările lor în afara Banatului sunt relativ puţine şi rare. Turneul celei mai Rock trupe de la finalul anilor 90, cu ocazia cărui s-a aniversat 15 ani de activitate în 2011, a fost inexistent: am cautat dovada afişelor şi a comunicatelor pe net: am găsit dovada unor concerte aniversare doar la Cluj, Timişoara, Reşiţa şi Arad.
NU AU FOST ALTE CÂNTĂRI ANIVERSARE IPR la 15 ani.
---
Totodată formaţie oferă muzică hardcore de calitate, cu versuri bune în limba română.
Dar după cât de des apar pe scene, se pare că probabil se mai cântă doar de hobby; în cadrul acestui “turneu” de date răsfirate, trei concerte din patru au avut loc în zona Banatului.
---

IPR a fost submediocru ca activitate în 2010.

Asta nu este treabă.

Acum un an, bănăţenii se întorseseră din primul lor turneu european (prin casa de discuri nemţească, au ajuns să cânte în cluburi din Germania, Italia ... nu a fost o treabă mediatizată la noi ... şi nu m-am mai întâlnit cu ei de atunci, dar sunt de părere că nu le-a ieşit spectacolul la străini - altfel cu siguranţă ar fi existat un al doilea turneu european în 2010). Deci, sunt de părere că IPR nici nu are vreun as în mânecă care să justifice lipsa de activitate la ea acasă.

Este mare păcat că această formaţie s-a blazat în 2010.

---

La începutul anului 2010, Ţavă s-a retras din formaţie.

Paul Bologan l-a înlocuit la tobe după câteva luni.

---

http://www.facebook.com/pages/Implant-pentru-Refuz/150025438506

---

---

Trupa care a revenit forţat la 10 ani

VUNK ...sau fostul VANK este:

  • Trupa cu o pauză de patru ani.
  • Trupa cu o nouă componenţă.
  • Trupa cu numele modificat.

---

Vunk este trupa cea mai dubioasă ... din câte ştiu, nu a mai făcut turnee de club prin ţară înainte ... nu a avut o activitate constantă ... şi totuşi vine în 2011 cu sponsori în turneu (este vorba de concerte de club susţinute financiar de către Tuborg).

De ce s-a schimbat numele cu o vocală? Mie unul mi se pare foarte dubioasă treaba asta. De ce ai schimba un nume fără să îl schimbi de fapt? Nu vom afla până nu ajungem la foştii componenţi din formaţie care poate deţin anumite drepturi asupra lucrărilor, sau pur şi simplu nu au fost de acord cu revenirea trupei fără participarea lor în componenţă, sau a fost evitarea diplomatică a unei situaţii nedorite ulterior în instanţă...

---

Ca pe vremuri se numeşte albumul aniversar de 10 ani, şi ca spirit, este în genul primului disc, Voyeur.

În principiu, credem că în ce priveşte această revenire, este vorba de o conjunctură favorabilă politico-financiară pentru artist ca grup (asta desigur pe lângă faptul că solistul îşi dorea să urce din nou pe scenă, iar asta ştim din interviul realizat cu Cornel Ilie.

www.czb.ro/articol/811/

---

Vunk a revenit în presă ... şi în principiu este luată în seamă de o generaţie mai în vârstă de fani ... Pentru noi, la CZB, o pauză de patru ani nu înseamnă doar că artistul a avut un turneu agasant şi istovitor de promovare de album, cu date de turneu care s-au întins peste doi ani şi patru continente, cum au anumiţi artişti de succes internaţional (caz în care aceste pauze adevărate de odihnă durează maxim un an, iar în acel an, artistul ţine legătura cu presa şi cu fanii, anunţând activitatea artistică din următoarea perioadă). La noi nu se poate vorbi de o pauză artistică la modul profesional în primul rând pentru că doar o mână de artişti îşi permite să facă o pauză de concerte (veniturile nefiind susţinute pe termen lung, deoarece nu există o reţea de cluburi care să permită artistului să susţină trasee săptămânale cu două-trei date legate). Astfel, nu se justifică nici o declaraţie de genul “sunt obosit; am avut o perioadă plină”. În principiu, un artist care îşi doreşte să aibă succes ştie ce-l aşteaptă şi înţelege că trebuie să ajungă în locuri noi şi să câştige mereu public nou pentru a rămâne pe poziţie în piramida industriei şi pentru ca potenţialul de creştere a cotei, de lărgire a traseelor şi de mărire a perioadei de activitate concertistică în timpul anului să existe.

Numai aşa se poate trăi exclusiv din muzică şi îţi poţi spune profesionist.

---

Dar ce a făcut Vunk între 2005 şi 2009 a mai făcut şi Altar între 2000 şi 2004. Asta nu se poate numi “pauză”, ci destrămare sau renunţare. Părerea mea este că a existat un moment de criză internă... între artişti, din lipsa de cântări, din lipsa de bani probabil ... şi lor le-a lipsit curajul să meargă în necunoscut (acel sâmbure de nebunie pe care trebuie să-l ai să fii activ în acest domeniu). Celor mai mulţi artişti din Bucureşti (şi cu siguranţă şi din alte colţuri ale ţării) le lipseşte curajul, încrederea în sine, crezul în muzica compusă. Dacă după pauza de 4 ani, Altar a revenit în aproape întreaga formulă iniţială, Vunk în schimb, în 2010 devine clar visul unui singur om, acesta fiind Cornel Ilie, care şi-a găsit o nouă echipă de prieteni cu care se află într-un purgatoriu muzical: în sensul că încearcă să revină şi cu piesele vechi, pe care le cunoaşte o generaţie de oameni care nu mai pot ieşi la concertele lor de club (din cauza slujbelor, a familiilor, sau unii fiind plecaţi chiar definitiv din ţară) – şi încearcă să promoveze piesele noi, cu un sound nou, corelat cu imaginea şi noul nume. Cam pe partea din urmă trebuia să se pună accentul de la început ... s-au pierdut timpi prin reticenţa şi evitarea situaţiei neplăcute de a o lua de la capăt în noua formulă. La concertul de revenire din Cluj (dacă nu greşesc, primul concert de club la Cluj din istoria formaţiei de şase ... scuze, zece ani) au venit doar 30 de plătitori de bilet. Cred că situaţia a fost asemănătoare şi în alte localităţi. Nu poţi porni la drum, să treci un 10 pe afişe şi să te aştepţi să ai sala plină, dacă nu este vorba de o revenire în deplinul înţeles al cuvântului. Vunk de abia acum se lansează, iar după doi ani de activitate la sud de Carpaţi s-a gândit că a sosit vremea să cânte şi la Cluj. Locaţia aleasă însă nu se potriveşte publicului ţintit ... sunt schemele tipice de Bucureşti, lipsite de implicarea unui cap limpede (al unui manager din culise) ... vai, eu vreau să cânt într-un club de fiţe, nu într-un subsol cu miros de mucegai. Astfel, Vunk a avut un sunet impecabil, dar nu a avut public. Publicul nu îl avea oricum, pentru că nu a mai cântat la Cluj înainte, iar Vunk (nu Vank) a fost un nume necunoscut tineretului amator de concerte de club în 2010 (generaţiile se schimbă cam la trei ani – iar Vank a dispărut cu totul timp de cel puţin patru ani, get my point?).

---

Într-un interviu, Cornel Ilie sublinia că este convins ca va mai dura ceva pana ce lumea se va obisnui cu noua scriere. Dar fonetica ramane aceeasi si asta va grabi implementarea noului brand.

Noi le ţinem pumnii celor de la Vunk pentru faptul că este o formaţie melodioasă, care foloseşte mult armoniile şi acordă o atenţie deosebită textelor. Sperăm să auzim tot mai multe despre Vunk în 2011.

---

Turneul oficial de 10 ani şi de promovare al noului album a acoperit 12 oraşe din ţară. Oraşele aflate la mai mult de 3 ore de Bucureşti le numărăm pe degetele de la o mână: Bacău, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Sibiu.

www.vunk.ro

---

Înainte de Turneul de 10 ani, Vunk (acompaniată de Oldschool DJ) a avut parte de un turneu în pieţele mari ale mai multor oraşe din ţară în 2009, alături de Holograf şi Compact [Constanţa (26 iunie), Craiova (3 iulie), Reşiţa (11 iulie), Timişoara (18 iulie), Satu Mare (25 iulie), Iaşi (1 august), Bacău (8 august) şi Buzău (15 august)]. Este uşor să ai impresia că aduni public la concerte cu intrare liberă.

---

După turneul de 10 ani, Vunk a revenit la Cluj în ianuarie. Aici linkul cu pozele care dovedesc faptul că nu se adună publicul pentru ei.

---

---

Trupă în declin la 10 ani

În cadrul unui turneu aniversar de 10 ani, Luna amară nu a cântat doar într-o singură locaţie din Bucureşti, cum au făcut prietenii lor de la Kumm cu trei ani înainte, dar nici nu a mai depăşit recordul din 2006, când se lucra cu Underdog Management şi s-a realizat un turneu istoric pe plan naţional de lansare de album cu 36 de date de club în 31 de oraşe, care s-a extins în 6 ţări europene.

---

Într-un interviu acordat la BestMusic în 2010, cel mai tânăr component, chitaristul Mihnea Ferezan, declara că vrea să cânte afară! Din păcate, a fost cooptat în proiect mult după ce a apus Luna care se dovedea originală şi avea o cotă care creştea de la an la an.

---

Luna amară pare a fi lider pe nişa ei de rock ... Aparenţele înseală.

Luna amară nu s-a lansat peste noapte în deschidere la Sonisphere şi Ozzy Osbourne ... chiar dacă artiştii vor să dea impresia asta. Multă lume i-a descoperit în ultimii trei ani de zile şi pentru că (aşa cum am subliniat în capitolul despre Vunk) generaţiile se schimbă. Trebuie ţinut cont de faptul că stilul s-a schimbat (mesajul s-a diluat în mare parte pentru că elementul rebel din trupă, Mihnea, nu mai este la fel de rebel, iar trompeta nu mai este un element predominant pe albumul 3, de acum doi ani). De la o formaţie proliferativă precum a fost Luna amară la începutul deceniului trecut, ne-am fi aşteptat să se lanseze un material special cu această ocazie... Tot ce s-a făcut “deosebit” a fost concursul pentru fanii care doreau să urce pe scenă alături de formaţia lor preferată... Însă pe YouTube nu am găsit filmări cu aceste momente din concertele aniversare, iar “deosebit” este scris cu ghilimele pentru că aceeaşi idee a mai fost practicată de Trupa Veche pentru înlocuirea solistului vocal cu nouă luni mai devreme.

---

Este de remarcat faptul că pe afişele oficiale s-a modificat traseul anunţat iniţial pe websaitul formaţiei, în care Luna amară avea 20 de date, printre care patru date de concert la Cluj, trei la Bucureşti şi două la Timişoara ... Traseul final trecut pe afişe cuprinzând doar 16 date în 14 oraşe, iar aici nu se menţionează cântarea de la Gambrinus Pub din Cluj, care a avut loc în aceeaşi perioadă ... în schimb este trecută deschiderea pentru Ozzy Osbourne, care a fost la două săptămâni înaintea celorlalte date ale turneului (părerea mea este că s-au inversat priorităţile aici, şi că este lamentabil să te lauzi în cadrul unui turneu aniversar de zece ani cu o deschidere pentru alt artist, don't you think?).

---

Cand ai un turneu de 10 ani, daca esti pizdeţ, o faci în stil mare cu un traseu de recitaluri în săli de case de cultură, cum fac artiştii care într-adevăr sunt respectaţi de public ... sau în săli de cinema, cum a făcut Florin Chilian anul trecut, nu în aceleaşi subsoluri unde îţi faci turneele obişnuite de lansare de album ...sau în deschidere pentru alţii! Prin acest turneu, Luna amară a dovedit că este departe de cota ei de popularitate din 2006, când avea parte de un management şi era semnată la o casă majoră de discuri.

---

Cu Luna amară am lucrat în primii şapte ani şi rămân la părerea că apogeul ei ca potenţial creativ şi dinamică scenică a avut loc în 2004-5. Datorită versurilor protestatare şi atitudinea rebelă pe care o emana şi pe scenă, şi în afara ei, am reuşit, în primii şapte ani ai formaţiei, prin anumite strategii de marketing, să transform trupa de studenţi Luna amară în prima şi poate singura trupă cult band adevărată din România ...fiind invidiată de câtre toţi artiştii din cadrul nişei lor, activi pe scena rock din anii respectivi. Printre altele, Luna amară venea de la Cluj şi părea mai intangibilă publicului şi presei din Bucureşti.

---

---

În ideea că pentru România, Luna amară a fost un cult band, am postat şase reportaje aleatorii dintre anii 2002 şi 2005, cu poze, citate din presă, e-mailuri primite după concerte de la fani (şi desigur, problemele întâmpinate din culise) ... ca să explic mai bine de ce consider că Luna amară se află în declin în 2011, în ciuda faptului că se poate lăuda cu prezenţa pe afişul de la Sonisphere sau Ozzy Osbourne.

---

---

25.MAR.2003. B. Club A. Luna amară

www.czb.ro/articol/779/

---

25.MAR.2003. B. Club MAD. Luna amară

www.czb.ro/articol/780/

Eram mândru de faptul că am reuşit pentru prima dată cu o formaţie din underground să confirm şi să susţin două concerte în aceeaşi seară. 150 de persoane au venit după noi de la Club A la Club MAD.

... Mergeam pe trotuarul drept al unui bulevardul mare din Bucureşti în drum spre Casa de cultură a sectorului 4. Eu îl ajutam, ca de obicei, pe Răzvan cu căratul cinelelor sau a pedalei de la toba mare ... şi mă uitam în spate ... şi vedeam rânduri de tineri care veneau în urma noastră.

---

11.OCT.2002. OR. Zilele Oraşului. Luna amară

www.czb.ro/articol/799/

A fost o mare surpriza pentru formatie si pentru organizatori la Zilele Orasului Oradea: telefonul fara fir a functionat! desi programul de la scena 2 nu era afisat nicaieri, s-au strans mai multe sute de tineri sa danseze pe ritmurile muzicii - sa asculte textele si sa cante impreuna cu Luna amară; in ciuda ploii, lumea a stat si s-a simtit foarte bine; datorita bisurilor insistente, organizatorii au dat unda verde ca Luna amară sa cante mult peste programul stabilit... chiar s-au adunat mai multi la al doilea set de bisuri, cand s-a cantat hitul actual al formatiei: Gri Dorian.

---

22.IAN.2004. CJ. The King. Luna amară. Concertul 100

www.czb.ro/articol/809/

Ţin minte concertul de la clubul The King din Cluj, un club care în 2004 era cunoscut ca şi manelotecă; dar eu căutam variante pentru a evita cântările în singurul club de gen unde se promova muzica live la Cluj (Music Pub). Ceea ce am remarcat la acest concert este că nu contează nici locaţia (nepotrivită genului), nici perioada săptămânii sau a anului în care organizezi concertul, dacă ţi-ai creat un grup fidel de fani (concertul a avut loc în plină sesiune).

---

2004.FEB.27. B. Swing House. Acustic

2004.FEB.27. B. Swing House. Electric

www.czb.ro/articol/810/

Este prima data cand Luna amară este invitata sa cante la inaugurarea a unui club, cu două concerte in seri consecutive.

---

07.DEC.2005. CJ. Diesel Club. Luna amară

www.czb.ro/articol/807/

A fost un concert Unplugged deosebit cu o sală arhi-plină de 170 de persoane (140 au plătit biletul de intrare în valoare de 10 lei/100.000 pe atunci); spre comparaţie şi drept dovadă că Luna amară nu mai este cult band, la concertul aniversar organizat în acelaşi club, sub acelaşi patronaj, în 2010, au venit 30 de persoane plătitoare de bilet.

---

---

REALITY CHECK. 2010. Luna amară în patru cluburi din Cluj într-un singur sezon... Inadmisibil, nu pentru că nu ar merita să cânte acasă odată la 3 săptămâni într-un oraş cu 15 cluburi şi 7 săli unde se promovează muzica Live, dar pur şi simplu pentru că nu este logic să aniversezi un turneu de 10 ani de patru ori în acelaşi oraş la cota pretinsă în prezent de formaţie! Dacă artistul ar fi fost deştept, ar fi încercat să coacă un eveniment mai mare, unic, de impact, într-o sală mai mare, unde să se adune toţi fanii deodată. Din păcate însă, la Cluj, la finalul anului 2010, nu a existat o sală mai mare, potrivită acestui gen muzical. Astfel, primele două cântări au ieşit prost (la Diesel Club au fost 40 – la Gambrinus au fost cel mult 70 de plătitori); ultimele două, la Irish&Music Pub şi Flying Circus, au ieşit ambele bine (la 200 de persoane pe seară). Media spectatorilor se află la peste 125 de persoane pe eveniment, ceea ce nu e rău pentru patru cântări într-un sezon în acelaşi oraş. Problema rămâne doar a patronilor de club, care au fost ignoranţi la ce se întâmplă în oraş, şi poate Luna amară ar merita o steluţă roşie, reuşind să fenteze sistemul la faza asta.

---

Am dat peste o recenzie de concert la Bistriţa, unde redactorul muzical de la CityNews.ro (un sait cu mulţi cititori şi bannere publicitare active), Augustin Danci, îl aminteşte pe Vali Deac ca fiind la chitară, ca şi component actual al formaţiei... (asta fiind o dovadă că formaţia nu se află în vizorul publicului general, şi totodată lipsa de atenţie a artistului la aspectele legate de PR şi imagine pe internet) ... La peste 200 de vizualizări în 90 de zile, nu este niciun comentariu aici care să rectifice dezinformarea redactorului şi implicit a revistei on-line.

www.citynews.ro/bistrita-nasaud/distractie-18/foto-video-luna-amara-concert-aniversar-la-bistrita-97221/

---

Dacă nu le-a ieşit artiştilor să convingă pe alţii să-i imite, o fac ei în schimb cu muzica altora. Dacă pe vremea când lucram cu formaţia, se refuza vehement ideea de a cânta piesele altora la concertele de club, şi rar se mai strecura câte o preluare în playlist (motivul principal fiind concentraţia asupra pieselor originale care se compuneau în colectivul unit la Cluj), în 2011, la o lună după încheierea turneului aniversar, aflăm de proiectele actuale de Cover Band ale componenţilor... un proiect Nine Inch Nails (NIN) la Bucureşti (în 12.02.2011 la Fabrica, fără valuri în ţară), unde Răzvan Ristea bate la tobe, alături de colegul Mihnea Ferezan. La Cluj s-a realizat un proiect ad hoc anonim de coveruri acustice (în 22.01.2011 la Zorki Off The Record) unde au cântat şi Nick Făgădar cu Mihnea Blidariu.

---

Altă dovadă a vârstei băieţilor şi a mentalităţilor împrumutate de la generaţiile de rockeri autohtoni mai în vârstă, este faptul că cei patru componenţi mai în vârstă nu şi-au menţinut forma fizică odată cu trecerea timpului. Drept comparaţie, am găsit o filmare pe YouTube cu Luna amară la Music Pub Cluj din 2002. Toţi îmbătrânim, dar dacă eşti un profesionist activ pe scenă care trăieşti pentru muzică şi reflectoare, este obligatoriu să ai grijă de siluetă şi să te menţii în formă. Nu este cazul să înşiruim exemplele date de către cei de afară; le cunoaştem cu toţii.



---
www.luna-amara.ro
---
Citiţi şi prima parte a Retrospectivei Turneelor aniversare.

Concerte Aniversare 1. Trooper 15 - AB4 10

www.czb.ro/articol/299/


Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

CJ. Încă un an de criză culturală
CJ. Încă un an de criză culturală...
Publicat in: 13.05.2011, Ora: 11:24AM
CJ. Trăim într-o lume cuantumă. O introducere
CJ. Trăim într-o lume cuantumă. O i...
Publicat in: 27.04.2011, Ora: 06:55AM
CJ. Regulile nescrise ale scenei de concerte
CJ. Regulile nescrise ale scenei de co...
Publicat in: 24.04.2011, Ora: 17:59PM
Procesele din Industria Muzicală autohtonă
Procesele din Industria Muzicală auto...
Publicat in: 22.03.2011, Ora: 09:58AM
Casele de Cultură din ţară. Rural vs Urban
Casele de Cultură din ţară. Rural v...
Publicat in: 16.03.2011, Ora: 13:04PM
2017.OCT.8. TM. Concert pentru Timișoara
2017.OCT.8. TM. Concert pentru Timișo...
Publicat in: 21.09.2017, Ora: 11:32AM
PIESĂ NOUĂ. Alina Eremia si VUNK. Imbracati sau goi
PIESĂ NOUĂ. Alina Eremia si VUNK. Im...
Publicat in: 19.08.2017, Ora: 06:52AM
NOU TURNEU. Implant pentru Refuz
NOU TURNEU. Implant pentru Refuz...
Publicat in: 25.07.2017, Ora: 07:45AM
2017.MAR.24. TM. Escape Venue. IPR, Coma
2017.MAR.24. TM. Escape Venue. IPR, Co...
Publicat in: 19.03.2017, Ora: 06:45AM
2017.FEB.25. Baia Mare. Shadows Rock Bar. Implant Pentru Refuz
2017.FEB.25. Baia Mare. Shadows Rock B...
Publicat in: 20.02.2017, Ora: 06:28AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online