• czb.ro
Byte. Stiri

Succes pentru Madrigal în China

Publicat in: 18.08.2014, 06:54AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 479
Etichete: Anna Ungureanu, Corul Madrigal, Maria Stoica
Succes pentru Madrigal în China

Corul Național de Cameră Madrigal și-a încheiat zilele trecute turneul organizat în China. Prezentă în cadrul celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional al Corurilor de la Beijing, formația românească a evoluat cu succes în fața unui public numeros în Sala Mare a Poporului Chinez.

La invitația Ministerului Culturii din China și a comitetului de organizare al evenimentului, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, a Ministerului Afacerilor Externe și a unor parteneri privați, Corul Madrigal a susținut, în perioada 29 iulie - 5 august, 4 concerte extraordinare în Beijing. De asemenea, ansamblul a fost invitat să interpreteze Suita din Țara Oașului (versuri populare pe muzică de Dariu Pop) în cadrul Galei de deschidere a festivalului în care a evoluat o selecție de 16 din cele 200 de coruri participante.  

“Experiența Madrigalului în China este una extraordinară. Organizarea perfectă până la cele mai mici detalii, valoarea ridicată a corurilor participante și evoluția spectaculoasă pe care a avut-o grupul nostru mă face să spun că turneul Madrigalului în China a fost un real succes!”, a declarat Maria Stoica, managerului Corului Național de Cameră Madrigal.

Corul Madrigal dirijat de Anna Ungureanu, va concerta pe data de 9 octombrie la București, alături de Tudor Gheorghe (spectacolul Anotimpurile mele), urmând ca pe 10 octombrie să susțină un Concert Extraordinar la Viena, în cea mai importantă construcție gotică europeană, Domul Sfântului Ștefan (Stephansdom).

 

Emil Pantelimon

PR Manager  - CNC Madrigal

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

PIESĂ NOUĂ. Indian Fall, Dincolo de Timp
PIESĂ NOUĂ. Indian Fall, Dincolo de ...
Publicat in: 24.02.2018, Ora: 06:56AM
PIESĂ NOUĂ. 30 Seconds to Mars. Dangerous Night
PIESĂ NOUĂ. 30 Seconds to Mars. Dang...
Publicat in: 23.02.2018, Ora: 06:48AM
PIESĂ NOUĂ. Alina Eremia si Mark Stam. Doar noi
PIESĂ NOUĂ. Alina Eremia si Mark Sta...
Publicat in: 23.02.2018, Ora: 06:12AM
NOU CLIP. OTILIA. DEVOCION
NOU CLIP. OTILIA. DEVOCION...
Publicat in: 22.02.2018, Ora: 13:42PM
2018.FEB.23. BV. Casa Studentilor. Sala Memorandum. Vlad Isac, Fernet Blues Band
2018.FEB.23. BV. Casa Studentilor. Sal...
Publicat in: 22.02.2018, Ora: 13:27PM
2017.AUG.15. SB. Biserica Ursulinelor. Corul Madrigal
2017.AUG.15. SB. Biserica Ursulinelor....
Publicat in: 09.08.2017, Ora: 10:42AM
Corul Madrigal la Festivalul Artelor din Ierusalim
Corul Madrigal la Festivalul Artelor d...
Publicat in: 24.06.2017, Ora: 01:40AM
2017.APR.9. B. Ateneul Român. Corul Madrigal
2017.APR.9. B. Ateneul Român. Corul M...
Publicat in: 04.04.2017, Ora: 06:25AM
Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” promovează educația muzicală
Corul Național de Cameră “Madrigal...
Publicat in: 03.03.2017, Ora: 10:40AM
Retrospectiva 2016. Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”
Retrospectiva 2016. Corul Național de...
Publicat in: 26.01.2017, Ora: 06:23AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online