• czb.ro
Zoom. Artist. Strain

Robert Fosse (1927 – 1987)

Publicat in: 07.07.2014, 06:26AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 356
Etichete: All That Jazz 1979, Bob Fosse, Bob Fosse Steam Heat, Cabaret 1972, Damn Yankees, Gwen Verdon, Kiss Me Kate, Nicole Providence Fosse, Robert Fosse, The Little Prince, Tony Awards
Robert Fosse (1927 – 1987)

Bob Fosse (n. Robert Louis Fosse, 23.IUN.1927 – 23.SEP.1987) a fost actor, dansator, coregraf, regizor și scenarist din Statele Unite. 

Robert Fosse deține recordul de 8 premii pentru coregrafie și regie (Tony Awards), având și un Academy Award (Oscar) pentru regia de la Cabaret (aflat în cursa pentru premiul din 1973, alături de The Godfather/Nașul lui Francis Ford Coppola). 

--- 

Având cinci frați, un tată norvegian și o mamă irlandeză, Robert Fosse a crescut la Chicago/Illinois. 

--- 

În tinerețe, l-a cunoscut pe dansatorul Charles Grass, cu care a înființat duetul de dans contemporan The Riff Brothers. Proiectul este desființat din cauza războiului, iar Robert Fosse a continuat să danseze în cadrul seriei de spectacole de revistă Tough Situation, organizate la bazele militare din zona Pacificului.

--- 

După încheierea războiului, Robert Fosse s-a mutat la New York City, având ambiția de a deveni noul Fred Astaire

Dean Martin și Jerry Lewis l-au descoperit aici în piesa Call Me Mister (în care apare alături de prima lui soție, Mary Ann Niles), introducând echipa de dansatori la Your Hit Parade (în sezonul 1950-51) și ulterior la Colgate Comedy Hour

--- 

Robert Fosse a ajuns ulterior să fie semnat la MGM (1953), fiind angajat ca actor într-o serie de filme la Hollywood, unde este apreciat de impresari, fiind chemat înapoi la New York, în postura de coregraf în circuitul de teatre pe Broadway.

--- 

Kiss Me Kate (Robert Fosse cu Carol Haney, în 1953). 



--- 

Lucrând la piesa Damn Yankees (George Abbott, 1955), a cunoscut-o pe a doua soție, actrița roșcată Gwen Verdon (cu care se căsătorește în 1960). 

--- 



--- 

În 1960, Robert Fosse a fost coregraf și regizor pentru același musical, Redhead. Aici artistul dezvoltă o secvență de balet folosind cinci stiluri diferite de dans (jazz, cancan, un dans țigănesc, un marș și pași folosiți cu un secol înainte în music hall-ul britanic).  

Succesul nu l-a părăsit; au urmat o serie întreagă de piese pe care le-a coregrafiat și în care a și jucat. 

--- 

Descoperim din lungmetrajul The Little Prince (1974) sursa de inspirație pentru mișcările imitate și vestimentația copiată de Michael Jackson în clipul Billy Jean (1982).

--- 



--- 



--- 

Robert Fosse a fost inspirat la rândul său de Fred Astaire pentru accesoriile vestimentare folosite (pălărie, baston, mănuși) și mișcările de scenă. Dealtfel, s-a inspirat și din coregrafia lui Jack Cole și Jerome Robbins (asta se vede în Damn Yankees).

--- 

--- 

Fosse a regizat cinci lungmetraje: Sweet Charity (cu Shirley MacLaine, în 1969) este turnat în Manhattan; Cabaret, (din 1972, care a câștigat opt Oscaruri) a fost turnat la Berlin; Lenny (cu Dustin Hoffman, din 1974); autobiograficul All That Jazz (1979, premiat cu un Palme d'Or la Cannes în 1980) și Star 80 (biografia manechinului Playboy Dorothy Stratten, din 1983). 

--- 

Sweet Charity (Rich Man's Frug, 1969)



--- 

În All That Jazz, Robert Fosse a lucrat cu cele două persoane care îi vor promova stilul coregrafic postmortem (Gwen Verdon și Ann Reinking). 

--- 

Robert Fosse a pornit deasemenea o nouă modă a luminilor, folosite pentru a scoate în evidență anumite secvențe de pași. 

--- 

Coregraful a primit multe premii pentru activitatea lui; menționăm faptul că a câștigat în categoria Cel mai bun regizor, în același an (1973) la trei decernări diferite de premii (Pippin a primit un Tony Award; Liza with a Z câștigat la Emmy Awards; pentru Cabaret a primit un Oscar). Astfel, Robert Fosse rămâne singurul regizor până în prezent căruia i s-a acordat aceeași categorie de premiu (Best Director) la toate cele trei festivități de premiere în același an!

--- 

--- 

Robert Fosse a fost căsătorit de trei ori: cu Mary Ann Niles (1923–1987) între 1949 - 51; cu Joan McCracken între 1952 - 59; și cu Gwen Verdon din 1960. Cu a treia soție a avut o fetiță, Nicole Providence Fosse, actriță și dansatoare. S-a despărțit de Gwen în anii '70, dar nu au divorțat oficial niciodată. 

--- 

Se știe că Robert Fosse suferea de epilepsie din 1961. Artistul a murit însă în urma unui infarct (în 23.SEP.1987). Corpul neînsuflețit i-a fost incinerat, iar cenușa i-a fost împrăștiată în Atlantic de către cea de a treia soție și fiica lor.

--- 

--- 

Bill Henry a lucrat la biografia lui Robert Fosse, realizând un episod special pentru serialul Dance in America: Great Performances, difuzat de PBS în 1990 (Dance In America: Bob Fosse Steam Heat). Emisiunea a fost premiată cu un Emmy Award. 

--- 

Înființată în 1994, The Los Angeles Dance Awards s-a numit inițial The Fosse Awards (acum fiind cunoscută ca American Choreography Awards). 

--- 

În 2007, Bob Fosse a fost introdus în National Museum of Dance's Mr. & Mrs. Cornelius Vanderbilt Whitney Hall of Fame, fiind deja inclus în American Theatre Hall of Fame. În același an este prezentat și la National Museum of Dance (Saratoga Springs/New York). 

--- 

Autor: RiCo

--- 

The time to sing is when your emotional level is too high to just speak anymore, and the time to dance is when your emotions are just too strong to only sing about how you feel.

- Robert Fosse

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Milan Rakić (Exit Fest, Revolution Festival)
Milan Rakić (Exit Fest, Revolution Fe...
Publicat in: 08.10.2016, Ora: 06:09AM
Graham Robinson (UK)
Graham Robinson (UK) ...
Publicat in: 20.08.2016, Ora: 12:29PM
Crossover (Miskolc, HU)
Crossover (Miskolc, HU)...
Publicat in: 18.07.2016, Ora: 06:24AM
Nest of Plagues (Budapest, HU)
Nest of Plagues (Budapest, HU)...
Publicat in: 30.06.2016, Ora: 06:31AM
Eufobia (Bulgaria)
Eufobia (Bulgaria)...
Publicat in: 19.05.2016, Ora: 06:39AM
Jerome Robbins (1918 – 1998)
Jerome Robbins (1918 – 1998)...
Publicat in: 04.07.2014, Ora: 06:21AM
Michael Kidd (1915 - 2007)
Michael Kidd (1915 - 2007)...
Publicat in: 30.06.2014, Ora: 06:01AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online