• czb.ro
Zoom. 1989

Rezident Ex. Ovidiu Ioncu Kempes

Publicat in: 23.12.2013, 06:37AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 517
Etichete: Arad, Ceausescu, Ovidiu Ioncu Kempes
Rezident Ex. Ovidiu Ioncu Kempes

CZB: Ce făceai când ai aflat de evenimentele din decembrie 1989 și ce emoții ai avut în acel moment?


Ovidiu Ioncu Kempes (solist, Rezident Ex, ex-Cargo): 

Pe 17 decembrie 1989 eram în Timișoara și am văzut cum grupul de protestatari devenea din ce în ce mai mare. Spre seară, mulțimea se adunase puhoi, iar când o mașină de pompieri a încercat să-i împrăștie pe oameni, au răsturnat-o. Am plecat de-acolo, iar spre dimineață, când m-am întors, se auzeau focuri de armă. Șocant a fost pentru mine să constat că în Arad, orașul meu, la doar câțiva zeci de kilometri distanță, în aceeași zi, viața continua liniștit. Emoțiile acelor zile au fost foarte puternice, îmi doream ca dictatura lui Ceaușescu să ia sfârșit și nu m-a mirat deloc că rockerii s-au aflat în primele rânduri ale celor care au ieșit în stradă. Noi trăiam demult într-o realitate paralelă, cu alte valori și alte speranțe, și mereu m-a preocupat ca sacrificiul celor care au murit atunci să nu se dovedească inutil.

--- 

Interviul CZB. Ovidiu Ioncu Kempes. Rezident Ex

IAN.2013

http://czb.ro/articol/4394/

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Iris-Adina Morar: Puteai să-i schimbi!
Iris-Adina Morar: Puteai să-i schimbi...
Publicat in: 06.12.2017, Ora: 17:43PM
Emil Biebel, Viniloteca (TM)
Emil Biebel, Viniloteca (TM)...
Publicat in: 01.12.2017, Ora: 14:17PM
Tony Flandorfer (Adamo Caduco)
Tony Flandorfer (Adamo Caduco)...
Publicat in: 27.12.2016, Ora: 06:29AM
Radio Silence. Dan Iacob
Radio Silence. Dan Iacob ...
Publicat in: 23.12.2016, Ora: 06:09AM
Marius Dumitrescu (Black Ice)
Marius Dumitrescu (Black Ice)...
Publicat in: 19.12.2016, Ora: 06:35AM
ÎMPREUNĂ REZISTĂM (partea 4/2016)
ÎMPREUNĂ REZISTĂM (partea 4/2016)...
Publicat in: 01.03.2017, Ora: 10:48AM
KEMPES @ Hard Club. 11.DEC.2014
KEMPES @ Hard Club. 11.DEC.2014...
Publicat in: 15.12.2014, Ora: 09:54AM
ŞTEFAN BOLDIJAR (SOLIST, BAS LA SEMNAL M). ÎNAINTE ŞI DUPĂ 1989
ŞTEFAN BOLDIJAR (SOLIST, BAS LA SEMNA...
Publicat in: 29.07.2014, Ora: 06:43AM
CONCURS. REZIDENT EX caută solist vocal
CONCURS. REZIDENT EX caută solist voc...
Publicat in: 25.01.2014, Ora: 06:51AM
Plecarea lui Ovidiu Ioncu - Kempes de la Rezident Ex
Plecarea lui Ovidiu Ioncu - Kempes de ...
Publicat in: 07.01.2014, Ora: 06:21AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online