• czb.ro
Zoom. Retrospectiva Anului. 2010

Afacerea Promoterilor. SUA vs România

Publicat in: 18.01.2011, 13:00PM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1260
Etichete: Ac/dc, Aeg, Dorian Ciubuc, Dumping, Front Line, Impresar, Kelly Curtis, Last Girl On Earth, Louis Messina, Louis Messina, Messina Group, Pearl Jam, Promoter, Taylor Swift, Ticketmaster, Zone Arena
Afacerea Promoterilor. SUA vs România

Cum se resimte recesiunea peste ocean

Începând din vara trecută, s-au remarcat două tendinţe în industria muzicală din Statele Unite, iar niciuna nu stimulează creşterea economică în acest domeniu de afaceri: 1) se vând mult mai puţine bilete ca în alţi ani – şi 2) multe concerte şi unele festivaluri se anulează.

---

Da, ai citit bine; şi la ei este ca la noi!

---

Industria promoterilor în SUA: Live Nation vs Ticketmaster

Într-o anumită săptămână din vara anului trecut, Rihanna, aflată în turneul Last Girl on Earth (împreună cu Ke$ha) a fost obligată să anuleze trei cântări (la ei formaţiile au între cinci şi şapte cântări pe săptămână atunci când se află în turneu, nu doar două pe weekend, cum procedează cei mai mulţi artişti mai cunoscuţi la noi).

Alte concerte anulate la americani au inclus date din festivalul itinerant Lilith Fair şi alte date din turneele unor vedete precum Christina Aguilera, The Eagles, Simon and Garfunkel, Jonas Brothers şi Limp Bizkit.

Unul din primele semne ale recesiunii în domeniul cântărilor Live, a turneelor de promovare ale artiştilor şi a festivalurilor estivale, a fost faptul că la începutul anului 2010, cele mai mari firme de vânzare de bilete on-line (Live Nation şi Ticketmaster) au fuzionat!

Toată lumea implicată în industria muzicii ştie că activitatea concertistică este vitală pentru întreaga afacere, pe plan global. Cele mai mari firme din domeniul cântărilor în Statele Unite sunt Live Nation şi AEG. În 2009, aceste două firme au vândut două treimi din totalul biletelor la concerte în SUA. Calculele financiare pentru prima jumătate a anului 2010 arată că cifra de vânzări (Live Nation a vândut 9,7 milioane de bilete, în timp ce AEG a vândut 5,6 milioane de bilete) a scăzut cu 17% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2009 (când Live Nation, spre exemplu, vânduse 12,9 milioane de bilete), iar asta a însemnat o pierdere de 200 de milioane de dolari. Problema este că mai nou (în Statele Unite mai mult ca la noi), industria muzicală a început să conteze mai mult pe veniturile generate din bilete la spectacole pentru a acoperi pierderile datorate cifrelor în continuă scădere ale materialelor înregistrate ale artiştilor (CDuri şi DVDuri).

---

Promoterii. Louis Messina, un model pentru Dorian Ciubuc

Criza vânzării de bilete îi afectează desigur cel mai tare pe promoteri şi impresari, persoanele aflate la mijloc, între artist şi locaţii. În principiu, la noi, la nivel de cluburi cel puţin, această meserie se află într-o etapă incipientă şi generează venituri limitate. Impresarii care există la noi lucrează din Bucureşti, iar marea lor majoritate sunt axaţi pe petreceri private şi corporate. În lumea dincolo de fosta cortină de fier, unde există o infrastructură de săli pentru toate genurile muzicale şi la toate nivelele de cotaţie a artiştilor, promoterul este responsabil pentru toate situaţiile din culise (din afara scenei): confirmarea locaţiilor şi a datelor, angajarea ajutoarelor pe plan local (coordonarea street teamurilor la noi pentru afişaj), şi promovarea concertului prin presa locală în aşa fel încât să se vândă toate biletele.

Louis Messina, un promoter cu o experienţă de peste 35 de ani, susţine că dacă îşi face treaba cum trebuie, singura grijă a artistului atunci când soseşte în localitate este să urce pe scenă şi să cânte, pentru că tot restul problemelor din culise sunt deja rezolvate. Louis Messina a înfiinţat PACE Concerts, un promoter independent, în 1975; a fost angajat la Clear Channel în anii '90, iar în prezent firma lui, Messina Group, aparţine de AEG. El este cel creditat cu inovaţia care a schimbat afacerea promoterilor în Statele Unite...

Datorită faptului că profitul din promovarea de concerte este foarte mic, el a avut ideea şi a fost primul care s-a reprofilat în construcţii ... pentru promoteri, în anul 2011, asta înseamnă să construieşti amfiteatre: locaţii în aer liber, care sunt mult mai ieftine de construit decât arene acoperite, şi care totodată pot găzdui mii de spectatori care se adună să vadă concerte Live. Ca proprietar, un promoter nu mai este nevoit să închirieze sau să negocieze pentru spaţiu sau preţul biletelor. Practic, asta înseamnă că promoterul din SUA în 2011 rămâne cu toate sursele conexe de venit la un concert - în afara biletului. Adică, orice taxă de parcare sau preţul unui pahar de bere intră direct în buzunarul promoterului ... La noi, Dorian Ciubuc s-a retras din afacerea caselor de discuri în 2005 (Zone Records fiind cumpărat de Roton) şi s-a reprofilat în sens de promoter, construind Zone Arena la Bucureşti. Pe cealaltă latură însă nu am încă un exemplu concert de promoter sau impresar care şi-a deschis un club – deşi la noi s-a întâmplat situaţia inversă, că patronul de bar a înfiinţat casă de discuri (Green Records la Green Hours ... unde se şi fac concertele de lansare şi se vând albumele la bar) sau situaţia cea mai comună peste tot, unde patronul de bar a devenit promoter (în lipsa acestei meserii la noi, şi lipsa de deschidere a artistului sărac spre a-şi forma o echipă de oameni de încredere care să-l ajute cu promovarea în lumea off-line, probabil şi din cauza lipsei de cântări constante) ...

... concluzia tristă la care ajung privind situaţia la noi este că artiştii săraci tot săraci rămân, iar cei care s-au profilat pe trupe de preluări pentru petreceri private nu ajung niciodată să cânte în cluburi. Practic, în România anului 2011 avem (cel puţin) două scene complet paralele de muzică, iar casele de discuri preferă să lucreze aproape exclusiv tot cu artiştii care sunt chemaţi la corporate parties. Astfel, scena muzicii promovată la radio şi TV este în mare măsură o scenă virtuală pentru lumea reală. Aceştia sunt aceeaşi artişti care trec poate o dată pe an prin piaţa centrală din oraşul tău, iese cu CD-ul din maşină, mimează şi face un dans sincronizat pe muzica compusă de altcineva timp de 30 de minute, îşi primeşte banii de la Primărie, intră din nou în maşină şi pleacă acasă (la Bucureşti). În rest, nu-i vezi nicăieri prin cluburile unde se cântă Live, şi niciodată nu au o trupă de spate care să cânte Live pe scenă. Nu îşi promovează concertele, pentru că nu le au ... toate cântările lor sunt doar la nivel de petreceri private, în circuit închis. Şi acest mod de afacere a muzicii la noi, practicat deja de prea mult timp, a fost în detrimentul scenei muzicale reale şi deja nu mai cred că situaţia mai poate fi remediată, cel puţin nu prin aşa-numita industrie actuală.

---

Posibilitatea enormă de câştig

În Statele Unite, promoterii aveau câştiguri aproape egale cu câştigurile artiştilor înregistrate din vânzarea de bilete. Astfel, în timp, impresarii formaţiilor au început să ceară un procent şi din aceste vânzări. Şi cum la ei nu este ca la noi, dacă un promoter, împreună cu locaţia lui era boicotată, asta însemna că nimeni nu accepta să cânte acolo. Promoterii au fost obligaţi să cedeze pretenţiilor de la impresari, pentru ca circuitul să includă şi locaţiile lor, şi să intre banul în casă.

---

Impresari vs Promoteri

Drept urmare, promoterii se află din nou în aceeaşi situaţie de la început, când negociau condiţiile de cântare în locaţiile altora. Cu cât este mai mare artistul, pretenţiile de procente sunt mai mari, şi deja promoterul se riscă să iasă în pierdere, fiind obligat să garanteze mereu tot mai mult. Dacă extrapolăm problema, aflăm că asta este situaţia în care se află acum Live Nation în Statele Unite.

Live Nation nu este doar un alt Eventim sau Bilete.ro pentru România.

Ei au investit în amfiteatre în toate statele din ţara lor.

Mai mult, au investit în cea mai mare agenţie de impresariat, Front Line, o societate pe acţiuni, care reprezintă 200 dintre cei mai mari artişti din lume. În fiecare vară, Live Nation organizează turnee întregi cu o diversitate de genuri de artişti exclusiv în amfiteatrele lor. Artiştilor li se garantează o anumită sumă de bani pentru a avea asigurate un anumit număr de concerte pe perioada verii.

Analiştii pieţei au calculat că cel puţin teoretic, Live Nation deţine locaţiile, artiştii şi promoterii în aşa fel încât se pot evita suprapuneri de date pe anumite zone şi pot scoate potenţialul maxim din impactul unui turneu. Câştigurile pot fi imense într-un sezon bine planificat, în special atunci când există şi contracte de publicitate pentru locaţiile lor...

Există o singură problemă: fereastra de timp este limitată – astfel încât programul locaţiilor trebuie acoperit zi de zi. Astfel, în 2010 s-a ajuns la punctul unde erau obligaţi să angajeze artişti pentru anumite date pe care în alte condiţii economice, le-ar fi pasat altora.

Când nu se vând biletele la un spectacol, un promoter poate să scadă din pierderi anulând concertul sau reducând din preţul biletului în speranţa că se va aduna mai mult public, care la rândul lui va consuma mai multă bere, amortizând o parte mai mare din cheltuieli. În 2010, Live Nation a folosit ambele tactici. Pe lângă faptul că s-au anulat concerte la Rihanna, spre exemplu, s-au scăzut drastic preţul la biletele vândute din timp, şi s-a început tactica de vânzare a biletelor cu 10 dolari prin Facebook pe ultima sută de metri!

---

Dumping-ul la scară mare

Louis Messina, despre care am povestit mai înainte, a organizat două din primele cinci turnee, din clasamentul câştigurilor pe final de an. El consideră asta dumping şi implicit, o afacere proastă care va afecta inevitabil întreaga industrie. În această conjunctură, ideea este că în primul rând artistul nu îşi merită cota pretinsă, şi în al doilea rând fanii se pot supăra pe bună dreptate pe organizator, deoarece primii cumpărători, practic cei mai mari fani ai formaţiei programate, devin fraierii, care dacă ar fi stat mai mult (să se rişte să nu mai găsească bilete, după experienţele lor din trecut) ar fi putut lua acelaşi bilet la un preţ mult mai mic.

---

Artistul devine un simplu produs

La nivelul la care s-a ajuns să se lucreze în industrie, în Statele Unite, în momentul în care un artist este angajat pentru un traseu întreg de concerte pe toată ţara (care este cât Europa de mare), artistul devine practic, un produs. Dar, dacă cei implicaţi în sistem încep să se comporte cu vânzarea artistului ca şi cu vânzarea de gogoşi în piaţă, asta va avea repercursiuni iremediabile asupra modului în care publicul (care a învăţat să respecte artistul şi preţul biletului pentru a-l vedea) se va comporta în continuare faţă de promoteri pe viitor.

---

Exemplul Pearl Jam

Un alt mod de lucru mai independent în industria muzicală din Statele Unite pe care trebuie să-l amintim aici este cel preferat şi folosit de Tour managerul de la Pearl Jam, Kelly Curtis. Ea este de părere că modelul centralizat folosit de Live Nation nu funcţionează pentru o formaţie cum este Pearl Jam.

Kelly Curtis evită colaborarea cu firme centralizate pe motivul că are deja încredere în persoanele locale cu care s-a colaborat foarte bine de-a lungul anilor şi care cunosc cel mai bine publicul celor de la Pearl Jam. Ea nu caută un intermediar naţional care să promoveze concertele trupei, ci dimpotrivă, caută promoteri independenţi, locali, care să facă legătura între artist şi public. Astfel, se poate colabora cu 20 de promoteri diferiţi pentru un traseu naţional. În această conjunctură, există numai avantaje, prin faptul că fiecare promoter îşi cunoaşte foarte bine zona şi ştie exact de fiecare dată care ar fi clubul cel mai potrivit pentru Pearl Jam – iar riscul să se anuleze cântări pe traseu ar afecta doar una sau două date de club, în niciun caz întreg programul confirmat şi promovat din timp. Pe termen imediat, Pearl Jam are un potenţial mai mic de câştiguri, dar pe termen lung, Pearl Jam deţine controlul deplin asupra numărului datelor de concerte la care se angajează într-un anumit interval de timp şi îşi alege atent locaţiile unde apare.

---

Un alt exemplu de mod de lucru în rândul artiştilor este Taylor Swift, aflată în turneul Fearless. Pentru a da posibilitatea tuturor fanilor să îşi permită să vină să o vadă în concerte, le-a impus promoterilor şi impresariilor ca preţul maxim la bilete să fie doar $49.50. Louis Messina, care a fost responsabil pentru acest turneu, susţine că puteau lejer să pună biletul la $150, că toate sălile s-ar fi umplut oricum. Pe moment, Taylor Swift a pierdut 10 milioane de dolari. Pe termen lung, sunt sigur că a făcut o faptă bună pentru o grămadă de tineri care o vor susţine în continuare.

Realitatea este că mulţi artişti, chiar şi din românica noastră, vor trebui să mai scadă din pretenţii dacă vor dori să realizeze ceva pe plan artistic pe termen lung. Lansarea unei piese pe YouTube odată la câteva luni şi statul acasă nu este soluţia ideală pentru dezvoltarea scenei de muzică Live în România.

---

Industria promoterilor locali la noi

La noi se confundă meseria de Iimpresar cu cea a promoterului. Cei mai tari se află la Bucureşti şi lucrează cu numele mari pe care le plimbă rar în turnee prin sălile caselor de cultură din ţară. Asta pentru că cei mai mulţi câştigă sau preferă să câştige mulţi bani deodată cu efort minim. Artiştii la noi sunt prea artişti ... şi de aceea cele mai multe nume mari pe care nu le vezi plimbându-se prin ţară şi care nu au concerte de anunţat pe paginile de net trăiesc aproape exclusiv din petreceri particulare. Ei o să dea vina mereu pe lipsa sălilor cu condiţii satisfăcătoare în ţară ... când de fapt totul se rezumă la bani. Un artist cu renume în România oricum nu iese în afara capitalei fără un turneu sponsorizat, sau ca un nume pe o serie de afişe de promovare a unei mărci de bere ... înţelegi ideea.

Mai există situaţiile unde artistul se ocupă şi munca Impresarului şi de munca Promoterului... în principiu din egoism (pentru că nu vrea să acorde comision din câştiguri teoretice; pentru că el îşi cunoaşte cel mai bine interesul - nu are încredere în terţe persoane sau poate este păţit cu neseriosi) şi pentru că nu are cântări atât de multe în ţară încât să piardă prea mult timp cu aceste telefoane. 

---

În România există doar câţiva Promoteri locali, iar aceştia sunt împărţiţi pe nişe muzicale (cum ar fi Casian la Timişoara pe genul Rockabilly/Psychobilly, pentru care nu există proiecte muzicale autohtone). Impresarii sunt puţini, iar cei care vor să trăiască exclusiv din această afacere se mută la Bucureşti. Managerii adevăraţi sunt foarte puţini, iar cei mai de succes au rămas cu relaţiile făcute la căminele culturale dinainte de 90... practic, deocamdată singura soluţie mai civilizată de turneu în săli acoperite la noi. Problema rămâne că doar mafioţii din Bucureşti învârt aceste săli la preţuri preferenţiale. Restul, degeaba încearcă să închirieze o astfel de sală pe cont propriu, că preţurile de chirie pretinse sunt nejustificate în comparaţie cu condiţiile oferite în cele mai multe situaţii.

---

Când vine vorba de invitat artişti de talie internaţională în ţară, în 90% din cazuri aceştia cântă în săli de spectacole din Bucureşti, un motiv principal fiind şi faptul că astfel de săli cu condiţii adecvate evenimentelor moderne nu prea există în ţară sau improvizaţiile ar deveni prea complicate pentru ca un promoter aflat în Bucureşti să le descurce pe toate fără un sprijin local, pe care nu şi-l doreşte sau în care nu ar avea încredere.

La Cluj putem povesti despre o mână de oameni care pot fi consideraţi promoteri; toţi lucrează pe nişe muzicale, iar 80% din aceştia fac treaba asta ca hobby pe lângă slujbă şi au mari probleme de organizare sau de promovare care se răsfrânge mereu asupra calităţii spectacolului sau a lipsei de prezenţă la concerte.

---

În România, 2010 a fost anul muzicii rock

... pentru prima dată de cel puţin 13 ani.

În 29 decembrie 2009, Mediafax a trimis comunicatul: Concertele anului 2010 în România, dominate de trupe şi artişti rock de renume mondial. În 2010 au venit în România (la Bucureşti, mai exact spus) ... AC/DC, Metallica, Slayer, Megadeth şi Anthrax, Iron Maiden (la Cluj în 15.08), Rammstein, Guns'n'Roses (pe care-i aşteptăm la Cluj de la începutul anilor '90), Ozzy Osbourne, Bob Dylan, Eric Clapton, Elton John, Chris Rea ...

Pentru concertul AC/DC (din 15 mai 2010), spre exemplu, au fost puse în vânzare 20.000 de bilete în 15.12.2009. În mai puţin de două zile s-au cumpărat mai bine de 7.000 dintre acestea. În sectorul Golden Circle, biletele erau deja aproape epuizate în 17.12.2009...

şi cum sudiştii nu au fost axaţi niciodată pe muzica rock... entuziasmul publicului pentru acest gen de evenimente i-a şocat atât de tare pe afaceriştii din domeniu, încât trustul media care se ocupă de KISS TV şi KISS FM a decis sistarea postului de muzică electronică ONE FM (cu trecerea ei pe net), şi transformarea reţelei de frecvenţe din întreaga ţară în ROCK FM.

---

La noi afacerea cu concertele a mers bine numai pentru că marea majoritate din aceste formaţii nu au mai călcat pe la noi înainte de 2010... şi mereu a existat acest public interesat de muzica rock, doar că nu ştiu din ce considerente superficiale, cei care mişcă industria au ignorat complet fenomenul până în prezent.

---

Byte. Paranteză. Şi totuşi, casele de discuri rămân în continuare foarte reticente privind scena tânără a muzicii rock autohtone, în primul rând, pentru că nu ştiu cum să gestioneze un astfel de artist. Nenumăratele eşecuri ale unor experimente de a da lovitura şi cu rockul de-a lungul anilor i-a cam lecuit pe marii CEO de case de discuri din Bucureşti.

Alt motiv principal pentru această politică ţine de faptul că cele mai multe trupe bune de rock se află în provincie, la mare distanţă de capitală, iar reţeaua lor de distribuţie şi vânzările de care depind cel mai mult pentru afacerea lor se află ...doar în capitală. Aşadar, mai avem mult de aşteptat până se va promova şi rock-ul autohton pe Dâmboviţa, aşa cum ar fi normal într-o societate care ar trebui să acopere toate nişele în mod mai egal ...după modelul celor de afară, care au o industrie muzicală modernă formată în decurs de 60 de ani de creştere economică.

---

Autor: RiCo

---

Pentru a vedea Topul Câştigurilor celor mai de succes artişti din lume, DĂ CLICK pe următorul link:


Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

CJ. Încă un an de criză culturală
CJ. Încă un an de criză culturală...
Publicat in: 13.05.2011, Ora: 11:24AM
CJ. Trăim într-o lume cuantumă. O introducere
CJ. Trăim într-o lume cuantumă. O i...
Publicat in: 27.04.2011, Ora: 06:55AM
CJ. Regulile nescrise ale scenei de concerte
CJ. Regulile nescrise ale scenei de co...
Publicat in: 24.04.2011, Ora: 17:59PM
Procesele din Industria Muzicală autohtonă
Procesele din Industria Muzicală auto...
Publicat in: 22.03.2011, Ora: 09:58AM
Casele de Cultură din ţară. Rural vs Urban
Casele de Cultură din ţară. Rural v...
Publicat in: 16.03.2011, Ora: 13:04PM
Colaborarea anului (partea 3/2016)
Colaborarea anului (partea 3/2016)...
Publicat in: 24.02.2017, Ora: 11:13AM
AC/DC l-a angajat pe Axl Rose. Banii înapoi celor care nu le convine
AC/DC l-a angajat pe Axl Rose. Banii ...
Publicat in: 04.06.2016, Ora: 12:28PM
2014.JUN.27. B. Verde Stop (ex Zone Arena). TRICKY
2014.JUN.27. B. Verde Stop (ex Zone Ar...
Publicat in: 27.05.2014, Ora: 06:45AM
2013.IUN.15. CT. Intrunirea Moto Seawolves
2013.IUN.15. CT. Intrunirea Moto Seawo...
Publicat in: 11.06.2013, Ora: 06:55AM
Martie 2013
Martie 2013...
Publicat in: 10.03.2013, Ora: 16:53PM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online