• czb.ro
Click. Industrie

Melodia ilustrată

Melodia ilustrată

Una din primele forme de spectacol artistic de la începutul secolului trecut implica un duet de artiști (pian și voce) care interpreta o piesă populară a vremii în timp ce pe un ecran de cinema rula o colecție de 12-16 imagini pictate. Aceste spectacole pot fi considerate prima formă de clipuri muzicale (prin care, de fapt, se făcea reclamă la partiturile pieselor care erau comercializate în acei ani în librării și magazine de muzică). 

--- 

Aceste spectacole de melodii ilustrate au avut loc prima dată în așa-numitele Nickelodeon-uri din SUA (primele spații cinematografice, micuțe, amenajate în spațiile unor magazine stradale reamenajate). Numele vine de la faptul că biletul de intrare costa 5 cenți (un nickel), iar publicul intra pentru spectacol într-un teatru acoperit (cuvântul grecesc pentru acest tip de construcție fiind odeon). 

--- 

Ilustrațiile erau proiectate pe marele ecran folosind diapozitive de sticlă pictată. 

Prototipul videoclipului modern mai putea fi vizionat în cabine de proiecție care foloseau stereopticon-ul (un aparat mecanic compus din două proiectoare, prin care se combinau imagini statice cu imagini mișcate: filmări scurte). 

Muzica ilustrată era promovată înainte de ecranizarea filmelor mute la cinema, sau în pauzele în care se schimbau benzile de film, dar au existat și săli mici de cinema care ofereau strict această formă de distracție. 

--- 

Byte. Vedete de cinema mut care și-au început cariera fiind angajați pentru roluri de manechine în aceste ilustrații sunt: Roscoe Fatty Arbuckle (1887-1933), Fanny Brice (1891-1951, jucată de Barbra Streisand în Funny Girl, 1968), canadianca Florence Lawrence (1886-1938, poreclită The First Movie Star și The Girl of a Thousand Faces), Eddie Cantor (1892-1964, care a sprijinit înființarea fundației de ajutor pentru săraci March of Dimes).

--- 

Prima melodie ilustrată a fost The Little Lost Child (compusă de Edward B. Marks și Joseph W. Stern în 1894), care s-a vândut ca partitură în peste două milioane de exemplare, datorită ideii de a promova piesa cu un număr de geamuri de sticlă pictate și așezate pe rând în fața unei lanterne magice cu ajutorul căreia imaginile erau proiectate pe un ecran mare într-o sală lipsită de altă sursă de lumină. 

The Little Lost Child este considerată ca fiind primul videoclip muzical (music video) din istorie.

--- 

CLICK AICI pentru detalii despre Primul videoclip

http://czb.ro/articol/4485/

--- 

Autor: RiCo

--- 

Byte. Stereopticon-ul sau lanterna magică (cum i se mai zicea) de la finalul secolului 19 poate fi comparat cu  aparatul video (VCR = video cassette recorder) de la finalul secolului 20. Familiile mai înstărite aveau câte un astfel de aparat la ele în casă. 

--- 

Principiile aparatului de vizualizat poze tridimensionate au fost stabilite de către Euclid în Grecia antică, el fiind primul inventator care descrie principiile de funcționare a binoclului. Ideea este ca ochiul drept și ochiul stâng să vadă separat imagini puțin mișcate ale aceluiași obiectiv.

--- 

Primele experimente cu astfel de vizionări 3D au fost făcute de pictorul florentin Jacopo Chimenti în secolul 16.

--- 

Apariția fotografiei a dus la invenția stereoscop-ului prin reflecție de către Sir Charles Wheatstone în 1838. Tehnica fotografiilor stereoscopice a evoluat în Germania anului 1844, iar un aparat mult mai simplu și ușor de mânuit a fost inventat ulterior de David Brewster în Scoția. 

La expoziția de la Crystal Palace/Londra în 1851, regina Victoria a prins gustul stereoscopului, acesta devenind o bucată de mobilier de nelipsit din casele nobililor în epoca respectivă. Americanii au rămas în urmă cu moda până în 1862, când inventatorii Oliver Wendell Holmes și Joseph Bates au produs modelul Holmes stereopticon, care a dominat piața din acel moment pe ambele maluri ale Atlanticului. Acest tip de stereopticon încă mai este fabricat într-un număr limitat și în prezent.

--- 



--- 

www.ebay.com.au/sch/sis.html?_nkw

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Finala GBOB România 2016
Finala GBOB România 2016...
Publicat in: 14.12.2016, Ora: 14:00PM
Eurock Christmas
Eurock Christmas ...
Publicat in: 06.12.2016, Ora: 09:56AM
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS NAȚIONAL de muzică
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS...
Publicat in: 01.11.2016, Ora: 08:18AM
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinului
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinul...
Publicat in: 18.10.2016, Ora: 07:05AM
ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala GBOB Bucovina
ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala G...
Publicat in: 12.09.2016, Ora: 14:35PM
NEW ALBUM. Gary Lucas and Jann Klose. STEREOPTICON
NEW ALBUM. Gary Lucas and Jann Klose. ...
Publicat in: 23.01.2016, Ora: 06:09AM
1894. Primul videoclip
1894. Primul videoclip...
Publicat in: 05.02.2013, Ora: 06:01AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online