• czb.ro
Zoom. Interviuri. Interviu RO

Edmond Lenarth (TBAcrew. 2009). Partea 1

Publicat in: 25.12.2012, 06:14AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 806
Etichete: Amber Smith, Biler Club, Dead Pope’s Company, Don Vito, Edmond Lenarth, Festivalul Rockhenge, Ion Ileşoi, Mihai Antonescu, The Doors, Torso Booking, Woodstock
Edmond Lenarth (TBAcrew. 2009). Partea 1
În primăvara 2009, TBAcrew a organizat concerte la Cluj cu
  • Amber Smith
  • Joy Disaster
  • Dekadens
  • Teskohippies
  • The Silvershine
  • The Shadowbirds
  • The Egocentrics
  • Mes Quins
  • Romantic Jurgen
  • Jokerman
  • Vive la Noiz
  • Van Cramp
  • Lincoln

TBAcrew este visul împlinit pentru doi studenţi care şi-au dorit să se implice activ în scena muzicală clujeană prin organizarea unor evenimente cu muzică de actualitate în vest, din scena underground rock alternativă autohtonă şi internaţională. Toate evenimentele TBAcrew au fost organizate la modul DIY cu mult suflet şi curaj. TBAcrew a activat la Cluj ca o agenţie de booking şi evenimente pentru genurile ignorate de producătorii din Capitală şi mass media centrală timp de un an de zile în 2009-2010. 

Duetul dinamic este compus din Ion Ileşoi şi Edmond Lenarth.

Reluăm interviurile din toamna 2009 din punct de vedere istoric, al unei perioade în care concertele de club prind amploare la Cluj. Ion Ileşoi şi Edmond Lenarth compun prima echipă de organizatori care organizează concerte DIY la Cluj după seriile concertelor Cap de Afiș șiFight Club organizate de subsemnatul în 2000 - 2002. 

În prezent Ion Ileşoi organizează evenimente, mai mult decât concerte, sub egida Torso Booking, iar Edmond Lenarth s-a reprofilat de nevoie pe evenimente cu DJ mai mult decât cu formații care cântă Live, la Boiler Club.

RiCo pentru CZB: De când pasiunea pentru muzica?

Edmond Lenarth: Probabil de când m-am născut. Nu chiar, mai exact cred că pe la 7 ani când m-am uitat la documentarul Woodstock. Al doilea moment decisive a fost filmul The Doors văzut la Italia Uno. Evident, nu am înţeles nimic din film, dar muzica mi-a plăcut tare mult.

CZB: Care este primul album cumpărat de tine?

Edmond Lenarth: Cred că primul poster a fost cu THE CURE (şi am fost total dezamăgit că de fapt erau adulţi şi nu copii ca în videoclipul de la Boys Don’t Cry)

Prima casetă cred că a fost Nirvana sau Soul Asylum. Primul CD l-am cumpărat în ‘99, un Best of Jimi Hendrix.

CZB: Ai lucrat in mass media?

Edmond Lenarth: Am colaborat cu alternativ.ro, în care am publicat cronici de evenimente şi albume. Din păcate nu a durat prea mult, proiectul fiind la ora actuală în repaus.

CZB: Când şi de ce ai început să organizezi evenimente?

Edmond Lenarth: În 2004 am organizat primul eveniment de gen la Satu Mare. A fost Festivalul ROCKHENGE unde am invitat trupe de toate genurile, chiar şi punk. Trebuie să menţionez că a fost un eveniment de caritate pentru Şcoala Specială Nr.1 din Satu-Mare.

CZB: Cum l-ai cunoscut pe Ion Ileşoi şi cum v-aţi hotărât / înţeles să înfiinţaţi TBAcrew împreună?

Edmond Lenarth: Pe Ion Ileşoi l-am cunoscut din pură coincidenţă, în timpul unei piese de la Smashing Pumpkins la care am reacţionat amândoi. Asta se întâmpla în actulul Remember Pub, acum vreo 3 ani. Noi am mai fost câţiva care ne-am cunoscut tot în localul acesta şi am rămas prieteni şi astăzi, un exemplu bun fiind chiar Alexandra, co-asociata Remember Pub. Practic, eu cu Ion Ileşoi am fost ceva de genu dragoste la prima vedere, când ne-am dat seama că suntem music freaks.

Legat de organizarea de concerte, decizia am luat-o împreună, chiar după primul concert Romantic Jurgen din decembrie 2008. Ion Ileşoi a zis “pe ăştia îi mai aducem la Cluj”, cred că atunci mi s-a aprins un bec deasupra capului, ca în desene animate. Eram fericit, am găsit pe cineva cu care să organizez concerte, lucru pe care mi-l doream din 2004 de când venisem la Cluj şi observasem raritatea concertelor. Şi nu era oricine, era Ion Ileşoi şi de atunci am fost ferm convins că we’ll make a great team together.


CZB: Formaţiile de afară le-ai ales tu sau ai fost contactat de ele pe MySpace?

Edmond Lenarth: La început am început eu să le contactez, dar după un moment se sezisau ele.

CZB: Există o problemă cronică de găsit sprijin din partea unor firme particulare pentru evenimente muzicale de amploare la Cluj. Tu cum explici acest fenomen?

Edmond Lenarth: Normal că există o boală cronică, pentru că pentru rock nu dau bani, ce să mai zic pentru subgenuri: goth sau postpunk sau hardcore-punk. Plus că multe sponsorizări sunt date pentru evenimente aşa zise “de trendy”, pentru a spăla bani, şi sunt mii de cazuri pe care le ştim cu toţii.

CZB: Care este următorul eveniment la Cluj?

Edmond Lenarth: Oficial primul eveniment TBA CREW, va fi concertul din 17.OCT.2009 în Irish&Music Pub trupa DEAD POPE’S Company din Cehia. Este cam printre singurele trupe garage rock’n’roll din partea noastră a Europei. Mai sunt şi alte evenimente posibile, neconfirmate: Handsome Furs, o trupă foarte importantă din Canada sub egida SUBPOP records (oamenii care ne-au dat Nirvana,Smashing Pumpkins, etc). Poate sunt şanse să revină Joy Disaster, postpunkerii francezi, EZ Basic din Ungaria, o trupă cam la fel de importantă ca Amber Smith. Da şi surpriza: Crippled Black Phoenix, trupa de post rock din UK, cu membri din Mogwai, Portishead si Electric Wizard (DAŢI CLICK AICI).


CZB: Te vezi făcând asta şi după ce termini facultatea?

Edmond Lenarth: Am terminat facultatea, sunt licenţiat, acum fac masterul. Da, şi voi continua să fac evenimente, să fac fire albe, să îmi fac nervi că nu îmi vin oameni la concert, să fumez 3 pachete de ţigări cu Ion în seara concertului, să ne dăm bursele de studiu pentru trupe, Da … şi poate vom continua să ne plătim 10 intrări la concerte.

CZB: Aveţi cadru legal pentru activitatea voastră? Aveti în plan să luaţi Atestatul de Impresar?
Edmond Lenarth: Normal că nu avem cadru legal, nu era evident? Suntem DIY (do it yourself). Ne-am face o organizaţie, sau zicem o firmă, dacă am fi siguri că am primi sponsorizări, dar din câte observăm, nu prea se finanţează concerte de genul acesta la Cluj.


CZB: De ce consideri că ar trebui Guvernul să sprijine astfel de activităţi?

Edmond Lenarth: Eu zic să ne uităm la vecini: îin Ungaria există organizaţia de stat PANKKK, care s-ar traduce Programul pentru susţinerea naţională a culturii trupelor de muzică uşoară. Da, pentru ei muzica înseamnă cultură. Şi ce fac oamenii ăştia? Le dau bani la trupe ca Amber Smith să facă deplasări în străinătate sau să organizeze concerte gen schimb-cultural.

Dar dacă la noi nici monumentele nu se restaurează, atunci de ce să bage statul român bani in muzică?



CZB: Cum consideri ca ar trebui să favorizeze legislaţia astfel de activităţi?
Edmond Lenarth: Ar trebui să se organizeze un astfel de program naţional ca în Ungaria. Să se susţină cu fonduri înregistrarea albumelor în studiouri profesioniste, să se dea fonduri pentru turnee europene, etc

CZB: Cum ai compara artiştii români de gen cu cei de afară din punct de vedere al profesionalismului, experienţei, atitudinii, mentalităţii pentru meseria cântatului?

Edmond Lenarth: Şi noi avem trupe bune, dar la noi sunt lipsuri enorme. În primul rând 90% din trupele din România nu au backline propriu. Noi chiar am pâţit-o cu Don Vito din Germania, care se mirau cum în România trupele nu au sculele proprii, li se părea absurd. La noi mai e o problemă că unii nu îşi dau seama cât de amatori sunt şi cât de profesionişti vor să pară. Vorba unui camarad dintr-o trupă: “Dacă nu le ai cu muzica, lasă-te”.

Capitolul experienţă: prea puţine trupe au făcut turnee europene şi cred că explicaţia e: nu au un manager bun.

Cu atitudinea asta e o problemă mare, “vrem să fim tari şi mari” “creştem odată cu ţara”, Prima dată vezi ce cânţi, pentru cine te adresezi, uită-te în ce oraşe mergi şi în ce ţară eşti. Încearcă să nu pari un „Jim Morrison ieftin

CZB: Dacă ai avea banii necesari, care ar fi formaţia pe care ai invita-o la Cluj şi în care locaţie ai organiza acest eveniment?

Edmond Lenarth: Cred că aş organiza Morrissey sau The Cure, probabil la aeroportul Cluj sau pe Cetăţuie, poate. Sau aş face un concert în zona industrială din Cluj.

MySpace: www.myspace.com/tbacrewbooking

…AND ONE FOR THE ROAD

CZB: L-ai cunoscut pe Mihai Antonescu din Bucureşti, de la Roadrunner Records (a nu se confunda cu originalul din Olanda!). Ce impresie ţi-a făcut? Ştii de scrisoarea calomnioasă deschisă despre Autorul CZB.ro?

Edmond Lenarth: Nu l-am cunoscut direct, în persoană. L-am vazut la concertul The Pixels în piele şi oase, dar nu am intrat în vorba cu el. Eu l-am considerat un om cu iniţiativă pe la începuturi, până la ora actuală nici un studio din România nu se axa pe post-punk, pe electroclash sau electropop sau chiar gothic rock.

Ştiu de scandal şi poate eu sunt provocatorul indirect al acestui scandal, eu le-am dat link-ul de recenzie de album la cei de la Dekadens.

În orice caz, Mihai Antonescu a luat-o ca pe jignire. După aia au urmat nişte injurii nefondate împotriva CZB, care deviau total de la subiect, la un moment s-a ajuns şi la replici xenofobice. Argumentele lui era total nefondate, erau parcă a unui om care a uitat să treacă prin clasa a 9a pe la orele de logică. Replici de genul auzeai pe vremea lui Ceaşcă, când te luau securiştii la interogatoriu. Fiecare cu ce poate….

--- 

Autor: RiCo

Postat prima dată în 25.SEP.2009

--- 

CLICK AICI pentru partea 2

http://czb.ro/articol/4341/

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Les Nuages. Bianca Comșa despre colaborarea cu Luna Amară
Les Nuages. Bianca Comșa despre colab...
Publicat in: 10.01.2018, Ora: 11:38AM
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records...
Publicat in: 21.08.2017, Ora: 06:16AM
Katatonia (metal progresiv, Suedia)
Katatonia (metal progresiv, Suedia)...
Publicat in: 16.01.2017, Ora: 06:08AM
Renate Roca (PR manager, Electric Castle Festival 2017)
Renate Roca (PR manager, Electric Cast...
Publicat in: 09.01.2017, Ora: 06:10AM
Edmond Lenarth (Booking Manager, Electric Castle Festival)
Edmond Lenarth (Booking Manager, Elect...
Publicat in: 02.01.2017, Ora: 06:25AM
Glen Burtnik's SUMMER OF LOVE CONCERT
Glen Burtnik's SUMMER OF LOVE CONCERT...
Publicat in: 04.03.2019, Ora: 06:18AM
Finala GBOB România 2016
Finala GBOB România 2016...
Publicat in: 14.12.2016, Ora: 14:00PM
Rodion GA
Rodion GA...
Publicat in: 12.12.2016, Ora: 06:50AM
Edmond Lenarth
Edmond Lenarth...
Publicat in: 20.06.2016, Ora: 06:56AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2019 • Revista De Muzica Online