• czb.ro
Byte. Parerea Mea

Festivalul Berii Ursus 2010 la Cluj

Publicat in: 01.01.2011, 11:17AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 2
Vizualizari: 2414
Etichete: Bitză, Festivalul Berii Ursus, Ursus
Festivalul Berii Ursus 2010 la ClujUrsus aduce cei mai buni artişti români la Ursus Cluj Fest.


Sâmbătă 2.10 vor cânta

  • Bitza

  • Grasu XXL

  • Zob

  • Parazitii

  • Cargo

  • Holograf

Duminică 3.10 vor urca pe scenă

  • Şuie Paparude

  • Viţa de vie

  • Puya

  • Zdob şi Zdub

  • Iris

Nu se dau amănunte. Bănuiesc că va fi un cort separat în parcarea de la Polus Center (pentru că sonorizarea în interior este groaznică, cu ecoul din gemurile vitrinelor si încăperea care nu a fost proiectată în niciun caz pentru evenimente de acest gen). Este sinistru faptul că artistul român nu şi-a învăţat lecţia după 20 de ani de concerte fără bilet. Practic, se adună cei mai populari artişti de muzică rock şi o parte din cei mai populari artişti de rap din România (lipseşte BUG Mafia, care, probabil nu gustă berea Ursus!) … (teoretic, dacă ia foc cortul într-una din zile, artiştii din programul celeilalte zile vor avea de două ori mai multe cântări la anul… e un gând sinistru, dar foarte adevărat, într-o ţară plină de organizatori reticenţi şi lipsită de o industrie sănătoasă unde să se promoveze an de an şi talentele tinere pe lângă dinozaurii grei, mai tineri sau mai bătrâni, ai scenei).

Accesul la cort se face desigur fără bilet. Sunt sigur că acel cort va fi plin de lume. O lume ştearsă, care de fapt nu merge să asculte muzica sau să vadă artiştii, ci să bea bere. Practic, o bună parte din aceşti artişti nu vor mai veni la Cluj anul acesta. Dacă acest concert este GRATIS, cei care doresc să vadă trupele fără să plătească bilet, se vor înghesui să trimită sms-uri de genul “ghici unde sunt” sau “ce tare e aici – păcat că nu ai venit” în timpul concertelor.

Artiştii nu sunt cu nimic mai presus faţă de acest public pe care şi-l cultivă în continuare. Din toată lista de trupe, cred că Moldovenii sunt cei mai experimentaţi şi sunt cei mai exotici, chiar dacă se vor prezenta, precum şi ceilalţi, cu hiturile vechi, deja arhi-cunoscute … deh, ca la un festival de bere. În rest, nici unul nu poţi spune că are o prezenţă scenică studiată, un aspect vestimentar deosebit sau o imagine vizuală promovată în timp … excepţie făcând desigur chelia lui Puya sau gecile de piele transpirate după o vară plină de recitaluri în caniculă la festivaluri de motoare ale celor de la Cargo. Trupe gen Iris, Holograf şi Cargo vor fi statice. La Viţa de vie poate Adrian Despot va mătura un pic praful de hamei de pe scenă.

Din schema de trupe mai sus menţionate, nici una nu are nicio legătură cu oraşul CLUJ, cuvânt folosit chiar în denumirea Festivalului !

Din schema asta de trupe, Şuie Paparude este ca nuca în perete, iar eu aş fi chemat-o ultima pe scenă în seara de sâmbătă să facă un fel de Afterparty … în niciun caz prima duminica … nu zic că le ştiu pe toate, dar este clar că cine a gândit programul nu îşi petrece timpul mergând la concerte de club, ci mai degrabă se joacă la playstation seara cu copiii şi-i întreabă … ca şi cum i-ar păsa … ce muzică mai ascultă generaţia lor.

Cel mai mult de zis au Paraziţii şi Bitza. Aceştia însă se află în aceeaşi gaşcă de artişti cu Puya şi Grasu XXL, care fac cercuri şi figuri de 8 în jurul scenei în timp ce cântă.

De pe partea rock, e clar că era binevenită prezenţa unor trupe din grupa B (care foarte curând vor fi şi ele Oldtimers), precum Luna amară sau Kumm. Companiile multinaţionale precum Ursus (care face parte din grupul SAB – South African Beer) ar trebui să se gândească serios şi la noua generaţie de artişti care reprezintă noua generaţie de băutori de bere, spre exemplu, precum GuessWho, Cedry2k, Relative … dar astea sunt poate prea avangardiste pentru puii directorului de marketing care ştie că a adunat cele mai grele trupe în cortul firmei lui şi este foarte mulţumit de modul în care a împărţit bugetul de promovare, care trebuia cheltuit înainte de microrevelionul 2011.

La bugetul la care Ursus şi-a permis să adune aceste formaţii pe aceeaşi scenă, se putea aduce un nume mare de afară, care aduna poate la fel de multă lume – şi aducea un plus de imagine organizatorului … fiind primul care i-a adus … în România / evenimentul deasemenea căpăta o anvergură naţională, poate internaţională … impactul era mult mult mai mare şi pe termen lung.

În situaţia dată, părerea mea este că se puteau limita la două-trei formaţii pe seară din lista confirmată, promovând şi câteva nume tinere de gen, pe care să le ajute să crească în timp şi să se folosească ulterior de ele (pentru faptul că le-a sprijinit atunci când trebuia) să se promoveze prin ele mai departe în timp, chiar şi pe plan internaţional … dar nimeni nu gândeşte în viitor şi pe termen lung.

În România nimeni nu se riscă. Nici organizatorii de concerte, care nu se pricep la muzică (ci la bani) – nici publicul needucat în acest sens (care apreciază muzica ca pe un zgomot de fond, precum picamerul sau buldozerul care lucrează la strada de lângă blocul lui) – nici artiştii, care au norocul să fi avut traseele serioase de concerte prin ţară înainte de 1989 sau norocul orb de a compune un hit care să fi fost apreciat pe plan naţional după 1989, şi se bucură de reticenţa şi inerţia poporului din care fac parte şi nu-i interesează showul, performance-ul şi vestimentaţia … în 2010.

Din aceste motive este nevoie mare de o revoluţie muzicală care poate veni numai de la liceenii actuali, care încă sunt la vârsta la care nu pot fi serviţi…

---

Autor: RiCo

Postat iniţial în 16.09.2010

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

COMENTARII:

10.01.2011, 11:30AM, scris de RiCo dela CZB
am vazut Coolio prin 1997 la Sziget. omul avea trupa de spate, 3 negrese care faceau cor de voci, si o gramada de cartoane cu care a decorat scena ca si cum ar fi un cimitir. cand se plimba pe scena, nu observai ca face sau nu cercuri sau opturi. as face ceva de genul acesta sa maschez miscarea monotona in jurul scenei. nu sunt absurd sa am pretentia la o armata de oameni pe scena, dar sunt sigur ca se pot gasi solutii practice si convenabile pentru a potenta spectacolul pe scena, sa nu fie scena goala, mascata din cand in cand de un nor de fum…

10.01.2011, 11:30AM, scris de AdiBZT
“”Cel mai mult de zis au Paraziţii şi Bitza. Aceştia însă se află în aceeaşi gaşcă de artişti cu Puya şi Grasu XXL, care fac cercuri şi figuri de 8 în jurul scenei în timp ce cântă.” dar ce ai vrea sa faca …sa dea din tzatze ca Andre? LOL ….

Articole relative:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Humbug
NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Hu...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea Muzica Europei
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea ...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Primul Festival Tribute din România
Primul Festival Tribute din România...
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Rammstein/Lindemann în 2015
Rammstein/Lindemann în 2015...
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Rihanna. American Oxygen
Rihanna. American Oxygen...
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
Bătălia Muzicii Retro: Cargo, Class şi 3 Sud Est
Bătălia Muzicii Retro: Cargo, Class ...
Publicat in: 19.11.2019, Ora: 06:01AM
2019.OCT.23. CJ. Hardward. Support Your Local Rockerz #1
2019.OCT.23. CJ. Hardward. Support You...
Publicat in: 22.10.2019, Ora: 20:55PM
Concurs naţional de tinere talente
Concurs naţional de tinere talente...
Publicat in: 16.05.2012, Ora: 09:06AM
Loredana (Groza) Partea 2 din 2
Loredana (Groza) Partea 2 din 2...
Publicat in: 07.09.2011, Ora: 07:00AM
FÂN FEST 2005 (26 - 28 august)
FÂN FEST 2005 (26 - 28 august)...
Publicat in: 15.08.2011, Ora: 07:00AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2020 • Revista De Muzica Online