• czb.ro
Byte. Parerea Mea

2012. IRIS vs. Rezident Ex

2012. IRIS vs. Rezident Ex

Pentru a porni în acest editorial, aveam nevoie de niște informații pe care nu le-am adunat în timp de-a lungul lunilor. Astfel, am dat un Google Search: Concerte Iris în 2012. Mare a fost surpriza mea să pușc din plin ceea ce căutam cu această înșiruire de cuvinte.

http://romaniafestival.blogspot.ro/2012/01/concerte-iris-in-2012.html

--- 

Legendara trupa rock Iris porneste în turneu pe 2012 dupa cum urmează:

  • 11 februarie 2012 - Buzau -Cafeneaua Artistilor
  • 14 februarie 2012 - Brasov - Times Pub
  • 15 februarie 2012 - Arad - Club Flex 
  • 16 februarie 2012 - Oradea - Queens Music Pub
  • 17 februarie 2012 - Cluj Napoca - Euphoria Music Hall
  • 18 februarie 2012 - Baia Mare - Baia Mare
  • 24 februarie 2012 - București - Jukebox Venue

  • 1 martie 2012 - Botosani - Dallas Pub - pretul biletului este de 50 de lei, reducere 35 lei pentru locuri in picioare sau elevi
  • 2 martie 2012 - Suceava - Padrino
  • 3 martie 2012 - Constanta - The Doors , pret bilet 50 ron/scaun, 25 ron/fara loc

  • 8 martie 2012 - Sibiu - Oldies Pub  
  • 9 - 10 martie 2012 - Alba Iulie - 2 concerte in Pub 13

--- 

Vreau să intru în zeama acestui articol, dar această informație m-a blocat pe moment.

--- 

Subiectul este modul în care un artist român se pregătește pentru un eveniment special din cariera lui - un concert aniversar - un spectacol într-o arenă … și voi compara ce se știe despre Iris 35 din 22.IUN.2012 la Arena Națională (cu o capacitate de 50.000 de locuri) cu ce se știe despre Rezident-Ex, noul proiect prin care se relansează Ovidiu Ioncu Kempes în industria românească în 21.SEP.2012 la Arenele Romane (cu o capacitate de 5.000 de locuri).

--- 

IRIS (sau cineva din culisele trupei) s-a gândit să organizeze concertul aniversar de 35 de ani de la înființare pe noua Arenă Națională din București. Concertul a fost confirmat pentru ziua solstițiului de vară, după ce s-au încheiat școlile, și înainte ca lumea să plece în concedii. Fiind vorba de un eveniment unic într-o Arenă imensă de 50.000 de locuri, consider că s-au făcut mult prea multe gafe tactice de a aduna lumea la concertul aniversar din București… 

În primul rând prin faptul că s-a cântat în țară în întreaga perioadă dinaintea concertului aniversar (dacă vrei să îți vină oameni din țară pentru un eveniment punctual la București, nu te duci să cânți la Arad, Oradea, Cluj, Baia Mare Botoșani, Suceava, Sibiu, Alba Iulia, Constanța și Buzău) …din punctul meu de vedere, perioada dinaintea evenimentului ar fi însemnat șase luni FĂRĂ CONCERTE înainte de eveniment …știu, ți se pare absurd …dar locația aleasă avea 50.000 de locuri de umplut, nu doar două - trei mii! 

---

Arta cere sacrificii. 

--- 

IRIS a creat un mit mai mare decât ea în ultimii ani (fiind sprijinită în acest sens de Roton până în decembrie 2011) ...dar în 2012, buba s-a spart.

--- 

Publicul putea fi adunat, profitul ar fi fost îngrozitor de mare, dar trebuia făcut acest efort …cu care Iris nu este obișnuită (cred că cea mai mare pauză de concerte pentru ea a fost atunci când Cristi Minculescu s-a operat în Germania …IRIS a cântat mereu prea des și pe onorarii modeste înainte de tam-tam-ul făcut cu operația care i-a salvat viața solistului.

--- 

--- 

Byte. Scurt îndreptar IRIS

În 2007, IRIS a sărbătorit 30 de ani de existenţă pe Aeroportul Băneasa, unde a cântat în faţa a peste 15.000 de fani. Au urmat o serie de premii deosebite pentru IRIS (lumea fiind probabil impresionată de succesul evenimentului). Artiștii au fost  decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în octombrie 2007; în 2008 au primit discul de aur pentru Cei ce vor fi şi discul de platină pentru Maxima, iar la Romanian Music Awards IRIS a mai primit două premii: Best Live şi Best Rock.

După transplantul de ficat din Germania (6.IUN.2009), formația primește The Most Wanted Award la Romanian Music Awards. Concertul de revenire susţinut în 8.OCT.2009 la Sala Polivalentă din București este urmărit de 7.000 de plătitori de bilete (iar aici se lansează box set-ul Integrala Iris). În 2010 lansarea albumului 12 Porţi este organizată la Sala Palatului din Bucureşti.

--- 

Ai citit tot ce am scris aici? IRIS a cântat în decurs de trei ani, având și solistul în perioadă de convalescență, în trei locații de vis din București - pentru orice artist român: Aeroportul Băneasa, Sala Polivalentă, Sala Palatului.

--- 

Este o evoluție incredibilă. Totodată, capacitatea sălilor s-a mărit în ordine inversă, ajungându-se de la 15.000 în 2007 la 7.000 în 2009, apoi la 3.000 în 2010… Dar, Less Means More și Sala Palatului este un cadru mult mai elegant și exclusivist …următorul pas de făcut fiind un concert la Ateneul Român.

--- 

Casa de discuri Roton, care s-a ocupat foarte atent de imaginea formației în această perioadă …a rămas cu buza umflată în decembrie 2011… în preajma pregătirilor pentru concertul aniversar de 35 de ani, IRIS mutându-se cu surle și trâmbițe la CAT Music.

--- 

--- 

În 14 decembrie 2011 s-a anunțat în presă faptul că Iris va susține concertul aniversar de 35 de ani pe National Arena, în 22.IUN.2012.

http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/concert-aniversar-iris-35-de-ani-pe-22-iunie-la-bucuresti.html

--- 

Acesta este momentul în care mă așteptam ca artiștii să se retragă tacit în sala lor de repetiții, acasă la familii, să hiberneze, să stea departe de ochiul publicului și să aștepte să vină solstițiul de vară ca să umple … într-o capacitate de 35.000 de locuri, așa cum se pregătise reclama la concert… Arena Națională din București, câștigând din nou în imagine, în cotă - și depășind fără îndoială orice fel de record unic de număr de spectatori pentru un concert cu un artist autohton - în România - VREODATĂ.

Acesta ar fi fost un pas înainte pentru întreaga scenă rock românească; ar fi reprezentat o bornă de întrecut pentru celelalte formații rock din țară …ar fi fost un exemplu remarcabil de urmărit.

--- 

Dar IRIS nu are starea psihică și mentalitatea de învingător necesară pentru a duce un astfel de proiect (de termen lung) până la capăt. 

În luna ianuarie 2012 s-a anunțat o listă lungă de concerte confirmate din 11.FEB. până în 10.MAR. în orașe mari din întreaga țară. Concertul de Dragobete (din 24.FEB) de la Jukebox Venue a fost anunțat ca fiind ULTIMUL din București până la concertul aniversar.

--- 

--- 

S-a ținut apoi conferința de presă pentru concertul aniversar în 12.APR. unde s-au dat amănunte legate de noul album și colaborarea la o piesă cu Puya. Dacă cauți pe net, la știrile postate pe Metalhead despre această colaborare, vei descoperi rezultate negative de votare pe fiecare știre de gen. Ideea nu este una genială, iar eu în locul artistului, aș fi ținut cont și de asta și nu aș fi bătut apa în piuă pe tema asta … dar acesta a devenit tema principală de promovare a concertului …până în 25.IUN. (la 3 zile după concertul aniversar) când s-a lansat clipul.

--- 

Stai un pic. 

Promovezi un concert aniversar, cu o lansare de album …și lansezi piesa de promovare a albumului (implicit al concertului) la 3 zile DUPĂ eveniment? 

Eu nu am mai auzit de așa ceva de când lucrez în domeniul muzicii (de aproape două decenii, la peste 30 ani de la lansarea postului de clipuri MTV în SUA).  

--- 

Piesa de promovare a unui album se lansează cu minim o lună înainte de lansarea albumului. Artiștii internaționali lansează chiar două piese înainte de lansarea albumului. IRIS avea șase luni de zile pentru a pregăti concertul aniversar … și a lansat prima piesă de promovare a albumului la 3 zile după concert …ce șmecheri! Mai mult, mulți fani IRIS (care sunt roacheri) nu au agreat colaborarea; unii au propus pe net să se organizeze un protest în fața stadionului la momentul concertului… Adică, dacă promovezi un album cu care vrei să apari pe scenă la un concert aniversar de 35 de ani de carieră, cred că logica dictează ca primul single să fie lansat în prealabil, iar piesa aleasă să fie una originală, proprie, a artistului, fără alte colaborări. 

--- 

Să ne întoarcem la subiect.

Tot la conferința de presă s-a anunțat prețul biletelor, care s-au pus în vânzare joi 12.APR.2012 … în valoare de 50, 75, 100 și 150 de lei (biletele cele mai scumpe fiind pentru loja oficială). 

Aici stau să mă gândesc că există concerte unde biletele se vând cu șase luni înainte; festivaluri la care poți cumpăra biletul cu aproape un an de zile înainte - iar IRIS, pentru concertul aniversar de 35 de ani pe stadionul Arena Națională, a pus biletele în vânzare în 12.APR, de abia cu două luni înainte de concert … nu pot decât să consider că artistul s-a gândit de abia în acest moment că ar fi bine să sisteze cântările …că prea se apropie data aniversării.

---
Organizatorii au spus ca IRIS promite (promite? ce fel de formulare mai este și asta? de ce nu jură pe Biblie la Știrile PRO TV ca să fie o treabă mai oficială …altfel cine îi va pune să se țină de promisiune? exagerez, dar cam așa îmi sună chestia asta…) la concertul care celebreaza 35 de ani de activitate a formației, atât trei ore de show muzical, cât și proiecții speciale pe un ecran de 60 x 16 metri. Invitații speciali ai trupei la acest concert sunt soprana Felicia Filip și Puya.
--- 

Nu cred că fanii de muzică clasică și hip hoperii s-au înghesuit să cumpere bilete la concert în momentul în care au aflat aceste mici surprize pregătite de IRIS …pentru fanii lor.

--- 

---

Cea mai mare realizare a trupei este ca am reusit sa ajungem sa aniversam 35 de ani. Sper sa fie un spectacol emotionant.

- Cristi Minculescu

--- 

--- 

Desigur, IRIS tot nu se oprește din cântat.

--- 

Ții minte că am spus că în 24.FEB. IRIS a anunțat oficial că este ultima dată când apare în public la București înainte de concertul aniversar?

În 11 martie (da, cu o lună înainte de conferința de presă pentru concertul aniversar) se anunță programul festivalului itinerant Dracula Revolution (organizatorul acestui eveniment adaugă: un turneu național ce va ajunge în cele mai importante orașe ale României).

  • 30 martie - 1 aprilie: Bucuresti
  • 6 - 8 aprilie: Slobozia
  • 13 - 15 aprilie: Alexandria
  • 20 - 22 aprilie: Ploiesti
  • 4 - 6 mai: Targoviste

(deci, să ne notăm care sunt cele mai importante orașe ale României)
La București IRIS a anunțat un concert tribut AC/DC.

Asta a fost găselnița prin care IRIS a considerat că este OK ceea ce face. Nu s-au cântat piese proprii, ci s-a făcut un concert tribut AC/DC. Nu așa se procedează, oameni buni. Vrei să aduni 50.000 la un concert aniversar? Nu apari DELOC în public în lunile premergătoare …ca lumea să îți simtă lipsa.

--- 

IRIS a făcut fix inversul …lumea le-a simțit prezența ...în acest răstimp.

--- 

--- 

O țară întreagă s-a mirat apoi de ce s-a mutat concertul de pe stadion într-o piață mare din centrul orașului? (dacă ai urmărit știrile muzicale la momentul respectiv, sunt sigur că nu ai înțeles nimic din cearta dintre organizator și administratorii stadionului - sau motivul exact pentru care s-a ales schimbarea locației). Este de subînțeles cumva faptul că nu s-au vândut atâtea bilete încât concertul să dea bine în locația aleasă din decembrie 2011.

--- 

--- 

11.IUN.2012 (cu 11 zile înainte de concertul aniversar)

Pentru a sărbători victoria în alegeri, primarul Dorin Florea a anunțat că se va întâlni cu târgumureșenii deseară, în centrul orașului. Pe scenă vor concerta de asemenea formațiile Holograf, Neoton Familia și IRIS. Concertele sunt programate să înceapă la ora 20:00.

--- 

Ursus Evolution

În 20 iunie s-a anunțat pe net participarea IRIS la Ursus Evolution în Cluj (în 29-30.IUN).

În 21 iunie s-a anunat prezența formației IRIS la Ursus Evolution în Brașov (28-29.IUL)

Mă mir că IRIS NU a cântat în 15 și 16.IUN la Ursus Evolution în  București …

--- 

--- 

23.IUN.2012. Realitatea.net

IRIS a strâns aseară mii de fani care au ascultat cu sufletul la gură hiturile formaţiei şi le-au cântat împreună cu ea.

--- 

23.IUN.2012. Mediafax scrie că au fost 15.000

Să fie cum a scris Mediafax …nu s-a depășit recordul stabilit acum 5 ani, deși de atunci s-au întâmplat atâtea în istoria trupei… 

--- 

--- 

CONCLUZIE. IRIS

Evenimentul putea fi punctat altfel și probabil că IRIS ar fi câștigat mai mult și financiar, și ca imagine, dacă s-ar fi pregătit moral din 2011 să își propună să nu cânte deloc în 2012, până la data concertului aniversar și să pună concertul la începutul lunii mai, spre exemplu. O super-trupă de afară își vinde biletele pe un stadion întreg în doar câteva minute. Mai avem cale lungă până să atingem aceleași standarde ale industriei la noi.

--- 

--- 

Drept contraexemplu, prezentăm situația lui Ovidiu Ioncu Kempes

Ovidiu Ioncu Kempes, fostul solist Cargo, revine pe scenă după o pauză de 8 ani integrându-se în proiectul (supergrupului timișorean) Rezident Ex

--- 

14.MAI.2012

Managementul formației Rezident Ex anunță că grupul, al cărui solist vocal este Ovidiu Ioncu-Kempes (ex-Cargo), va avea primul concert în România, în 5.AUG.2012, la Vama Veche, în cadrul festivalului Folk You, organizat de Mișcarea de rezistență.

--- 

Eu auzisem zvonul de vreo jumătate de an că Kempes s-a întors în țară și că vrea să se reapuce de cântat.

--- 

--- 

7.IUN.2012

S-a anunțat că în 2012 trupa va susţine o serie de concerte în România, printre care şi o unică reprezentaţie la Bucureşti în 21 septembrie la Arenele Romane. 

--- 

--- 

19.IUL.2012. Se lansează primul single

Catedrala Sufletului



--- 

Mai sunt două luni până la concertul de la Arenele Romane, trei săptămâni până la Folk You… Până aici totul decurge perfect.

--- 

--- 

19.IUL.2012. Primul concert devine AL DOILEA concert

Am sărit în sus de bucurie când am aflat de concertul din Timișoara. Ce poate fi mai frumos decât să avem primul concert din România în orașul natal? Sunt sigur că va fi o seară de neuitat. Mulțumim Primăriei Timișoara pentru invitație.

- Adi Popescu (chitară, Rezident Ex)

--- 

--- 

31.IUL.2012

Arad. Club Flex. Sâmbătă 1.SEP.2012

Se anunță încă un concert de club la Arad.
--- 

--- 

11.AUG.2012

Mai sunt 6 săptămâni până la concertul unic din București.

Formația a cântat o singură dată pe Litoral și o singură dată la Timișoara - orașul natal pentru cei mai mulți din formație (iar cântarea asta nu este promovată cu tam-tam în presă, fiind o surpriză plăcută pentru mulți). Între timp s-a mai confirmat o cântare de club la Arad în 1.SEP, orașul natal al lui Kempes.

--- 

--- 

Sunt curios dacă Arenele Romane vor fi pline (accesul general fiind la 60 de lei, iar biletele VIP fiind la 100 lei (care includ întâlnirea & fotografierea cu trupa, o sesiune de autografe și un afiş semnat de artişti cadou).

--- 

Artiștii din Timișoara sunt scumpi la vedere și nu pot fi văzuți în cluburile din București înaintea concertului din 21.SEP.2012. Dacă se vând 4.000 de bilete cu 60 de lei, asta ar fi 240.000 lei, 50.000 de euro - ceea ce înseamnă că organizatorii rămân cu 12.000 euro - poate rămâne 2.000 de artist … ceea ce ar fii echivalent cu 10 cântări cu un onorariu de 200 euro de persoană …ceea ce este mai mult decât ar fi primit supergrupul pe concert la cota ce o are în poziție de debutant în țară. 

- Acesta a fost un calcul simpluț, aproximativ - și în niciun caz nu reprezintă cifrele adevărate ale investiției, impozitelor și onorarii la scenă, sunet, lumini, etc.

Indiferent de calcul, eu sper să le iasă treaba și să placă la public, că în final, el decide cine poate încerca să umple un stadion sau cine poate să cânte doar la nivel de piețe mari în țară.

---   

--- 

Rezident Ex. Componența 

  • Ovidiu Ioncu Kempes (voce, plecat la Brisbane/AUS)
  • Tavi Iepan (chitară, plecat la Hamburg/DE)
  • Adrian Popescu (chitară, inginer de sunet, plecat la Paris/FR)
  • Christian Podratzky (bass, plecat la Berlin/DE)
  • Florin Cvașa (percuție, ex-Neurotica și BIO)

--- 

În prezent artiştii lucrează la un un album de debut, pe care vor apărea piesele compuse de Tavi Iepan în perioada de început a trupei Cargo

--- 

Autor: RiCo

--- 

Comparația propusă de mine nu este deplasată. 

Kempes & Co. se încumetă să umple o arenă de 5.000 de locuri într-un oraș străin, din postura unui artist uitat de lume, care a cântat cu o trupă underground, care între timp a devenit acceptată comercial datorită singurului hit Dacă Ploaia s-ar opri (Spiritus Sanctus, 2003, MediaPro Music).

Ambiția celor de la Rezident Ex este la fel de nebună ...încât poate fi comparată... cu ambiția celor de la IRIS când și-au propus să umple Arena Națională. Teoretic, se putea; practic, totul a depins de atitudinea adoptată de artiști pentru a-și atinge scopul propus (ori, după atitudine, IRIS a dovedit că nu își dorea foarte mult să fie prima formație care să cânte în Arena Națională.

--- 

Byte. Povestiri din gară (Sala Polivalentă București - 30.APR.2003) a fost ultimul concert al lui Kempes alături de Cargo înainte de plecarea definitivă în Australia.



Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Humbug
NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Hu...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea Muzica Europei
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea ...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Primul Festival Tribute din România
Primul Festival Tribute din România...
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Rammstein/Lindemann în 2015
Rammstein/Lindemann în 2015...
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Rihanna. American Oxygen
Rihanna. American Oxygen...
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
2018.IUL.6-7. B. Arenele Romane. Metalhead Meeting Festival 2018
2018.IUL.6-7. B. Arenele Romane. Metal...
Publicat in: 14.02.2018, Ora: 18:27PM
2018.IAN.25. B. Arenele Romane. Kreator, Vader, Dagoba
2018.IAN.25. B. Arenele Romane. Kreato...
Publicat in: 21.01.2018, Ora: 05:14AM
2018.IAN.25. B. Arenele Romane. Vader, Kreator, Dagoba
2018.IAN.25. B. Arenele Romane. Vader,...
Publicat in: 29.12.2017, Ora: 06:47AM
2017.IUN.24-25. B. Arenele Romane. Metalhead Meeting
2017.IUN.24-25. B. Arenele Romane. Met...
Publicat in: 18.06.2017, Ora: 20:26PM
2017.APR.22. B. Arenele Romane. Omul cu Șobolani. 20 de ani
2017.APR.22. B. Arenele Romane. Omul c...
Publicat in: 17.04.2017, Ora: 06:42AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online