• czb.ro
Byte. Parerea Mea

Timișoara. Lepa Brena. Concert ANULAT

Publicat in: 06.08.2012, 06:31AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 1034
Etichete: Alexandru Tamaş, Bosnia, Iugoslavia, Milan Junior Camp, Serbia, Stadionul Dan Păltinișanu
Timișoara. Lepa Brena. Concert ANULAT

Eu nu am auzit de Lepa Brena până în 2012, când am primit un comunicat de concert pe adesa mea de e-mail. Mi s-a părut interesant că o artistă din fosta Iugoslavie va cânta la Timișoara …PE STADION (!) în timp ce un puhoi întreg de artiști autohtoni nu se încumetă să organizeze așa ceva, indiferent de popularitate.

--- 

Lepa Brena este de fapt …bosniacă. 

Se pare că ea este cea mai apreciată solistă de muzică pop din Iugoslavia.

--- 

Evenimentul trebuia să fie organizat în 15 iunie pe stadionul Dan Păltinișanu (având o capacitate de 30.000 de spectatori în tribune și pe teren). 

În preajma datei respective, s-a anunțat că spectacolul este reprogramat peste două săptămâni, în 29 iunie. Aici însă a intervenit altă problemă organizatorică. În perioada 25-29 iunie 2012, Milan Junior Camp, ajunsă la cea de a IV-am ediție, se află în premieră la Timișoara, fiind implicați 100 de copii cu vârste între 7 și 14 ani. Aceștia se antrenează cinci zile după metodele spcifice renumitului club AC Milan, sub îndrumarea a șase antrenori italieni … pe stadionul Dan Păltinișanu. 

--- 

Cum se poate ca organizatorii să anunțe o nouă dată de concert într-o locație care este ocupată în data respectivă cu alt eveniment? Mie îmi este foarte clar faptul că organizatorul a blufat și nu a povestit concret cu administrația stadionului pentru o reprogramare …altfel ar fi știut că nu poate programa niciun concert în 29 iunie. 

De ce a blufat organizatorul? Probabil ca să vândă mai multe bilete.

--- 

Potrivit acestora, biletele rămân valabile. Persoanele care doresc returnarea acestora o pot face începând cu data de 1 august, la Agenția Teatrului Național Timișoara, Agenția Capitol Timișoara, vreaubilet.ro și eventim.ro.

--- 

COMUNICAT OFICIAL

Pentru că proiectul scenic, extrem de complex şi inovativ, nu a putut fi executat in condiţii de securitate, Lepa Brena şi staff-ul său tehnic au decis să amâne pentru sfârşitul lunii iunie concertul pe care diva Balcanilor îl va susţine, după 28 ani, la Timişoara. Lepa Brena însăşi le va anunţa fanilor ei noua dată a concertului, întru-un material filmat special pentru publicul timişorean.

--- 

Până în momentul de faţă au fost vândute aproximativ 70 la sută din bilete, a declarat Alexandru Tamaş, unul din organizatorii evenimentului. Preţul biletelor pentru acest eveniment este cuprins între 50 şi 150 lei. 

--- 

FALS. Zvonul din târg este că se vânduseră doar 3.000 de bilete (doar o zecime din cifra dorită de artistă și organizatori).

--- 

Vi se pare absurdă premiza?

--- 

Artista Lepa Brena, diva Balcanilor, a mai cântat la Timișoara, pe același stadion, în 1984.

Atunci au fost prezenți 30.000 de spectatori.

30.000 de spectatori, la Timișoara, în 1984, au venit să o asculte și o vadă pe Lepa Brena

WOW!

--- 



--- 

În CV-ul artistei, acesta figurează ca fiind cel mai de succes concert din cariera ei. 

Niciodată, nicăieri, Lepa Brena nu a mai adunat 30.000 de persoane la un singur concert.

--- 

Îți dai seama ce supărare și frustrare putea să reprezinte cifra de doar 3.000 de plătitori în 2012 pentru echipa artistei? Acesta trebuia să fie o rampă de relansare pentru divă sau o confirmare a valorii ei în zona noastră… 

--- 

În mod normal, mă gândesc că evenimentul trebuia mutat pur și simplu în Sala Olimpia, care are o capacitate de 4.000. Lepa Brena a considerat probabil că ar fi un pas înapoi pentru imaginea ei internațională să înregistreze o cifră atât de mică de spectatori la Timișoara …după 28 de ani… 

--- 

Decât să se mulțumească cu mai puțin, Lepa Brena a decis probabil că nu mai vine deloc. 

Organizatorul a încercat probabil să o convingă că merită totuși să facă deplasarea anunțând o nouă dată de concert în speranța că 27.000 de oameni se hotăresc peste noapte că …totuși își iau bilete la concert…

--- 

Întreaga situație este penibilă …cu atât mai mult cu cât am înțeles de la timișoreni că organizatorii încă nu au început să se dea banii înapoi pe biletele vândute. 

--- 

COMUNICAT OFICIAL

Biletele rămân valabile, însă cei care vor să renunțe la concert își vor primii banii înapoi, începând cu data de 1 august, de la Agenția Teatrului Național, de la Agenția de bilete de la Capitol și pe siturile www.vreaubilet.ro și www.eventim.ro.

--- 

Biletele rămân valabile? Și la care concert Lepa Brena vor putea fi folosite?

--- 
Eu până în 2012 nu am auzit de Lepa Brena.

Poate ar fi fost interesant să vină și să-și pornească un nou fan base la Timișoara …după 28 de ani. Astfel, își pierde și puținii fani care au plătit să o vadă. 3.000 de bilete vândute pentru Lepa Brena… în condițiile actuale de criză economică și culturală consider că Lepa Brena trăiește într-o lume paralelă cu a noastră. 

--- 

Autor: RiCo


Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Humbug
NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Hu...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea Muzica Europei
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea ...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Primul Festival Tribute din România
Primul Festival Tribute din România...
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Rammstein/Lindemann în 2015
Rammstein/Lindemann în 2015...
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Rihanna. American Oxygen
Rihanna. American Oxygen...
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
2012.IUN.15.TM. Stadion Dan Păltinișanu. Lepa Brena
2012.IUN.15.TM. Stadion Dan Păltiniș...
Publicat in: 01.06.2012, Ora: 06:57AM
2012.IUL.12-15. SRB. Exit Fest. NOI CONFIRMARI
2012.IUL.12-15. SRB. Exit Fest. NOI CO...
Publicat in: 30.05.2012, Ora: 06:50AM
2012.IUL.12-15. SRB. Novi Sad. Exit Fest
2012.IUL.12-15. SRB. Novi Sad. Exit Fe...
Publicat in: 27.05.2012, Ora: 12:54PM
2012.IUN.15. TM. Stadion Dan Păltinișanu. Lepa Brena
2012.IUN.15. TM. Stadion Dan Păltini...
Publicat in: 21.03.2012, Ora: 10:32AM
2012.MAR.24. CJ. Boiler Club. SHAZALAKAZOO (YU), Bread&Butter (RO)
2012.MAR.24. CJ. Boiler Club. SHAZALAK...
Publicat in: 20.03.2012, Ora: 05:53AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online