• czb.ro
Byte. Editoriale

COSMOPOLITISM JAZZISTIC PE TĂRÂM SIBIAN

Publicat in: 02.06.2012, 06:39AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 759
Etichete: Sibiu Jazz Festival 2012
COSMOPOLITISM JAZZISTIC PE TĂRÂM SIBIANSibiu Jazz Festival 2012

    Crizele se succed, dictaturile cad şi renasc, dar – din fericire – există şi oaze de libertate unde avem şansa de a ne reîntâlni anual. În timp de restrişte („In dürftiger Zeit”, cum ar fi zis Hölderlin),  un asemenea loc al încântării rămâne Sibiu Jazz Festival, salvgardat de către Fundaţia Pro Art Hermannstadt, coordonată de H.K.J. Schmidt şi Simona Maxim. În lumea de azi, puține manifestări de acest tip se pot lăuda cu etatea de 42 de ani... Timp de o săptămână, frumoasa urbe transilvană și-a justificat încă o dată renumele de capitală a jazzului pe tărâm românesc.

    Primele zile ale ediției 2012 au fost dominate de Galele studențești de Jazz. E vorba despre cea mai importantă platformă de lansare a junilor practicanţi ai genului din ţara noastră, organizată în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților din Sibiu. Din juriul acestui stimulativ concurs al debutanților au făcut parte Florian Lungu, Ioan Pitty Vintilă, Horia Moculescu, Marius Dumitru, Zoltan Boros, Anca Romeci și H.K.J. Schmidt. Trofeul Sibiu Jazz Festival 2012 a revenit formației Univox din Chișinău, condusă de infatigabila Ilona Stepan. Printre speranțele autohtone recompensate cu premii s-au aflat  pianistul Alexandru Pădureanu (București), ghitaristul Alexandru Mușat (Bistrița), vocalista Oana Mureșan (Bistrița) acompaniată de grupul Aria Blue de la Academia de Muzică din Cluj (condus de promițătorul pianist Paul Pintilie), Tonight Jazz Quartet (Târgu Mureș) și Academic Jazz Grup (Iași). Din rândul formațiilor active actualmente pe scena românească, au fost invitate în festival: Loungerie II, grupul vocalistei Irina Popa, Peter Sarosi & Azara  şi Mario & the Teachers, condus de percuţionistul Mario Florescu. Acesta din urmă a reuşit să creeze în urbea sa natală – Arad – un pol al jazzului tânăr, demn de a fi urmărit şi susţinut cu toată atenţia.

Cosmopolitismul programatic al Festivalului sibian ne-a furnizat noi mostre din vitalitatea periplanetară a jazzului actual. Astfel, tânărul grup de fuziune Jazzpospolita ne-a adus la zi în privinţa celei mai productive scene jazzistice din Europa central-orientală: Polonia; flautista şi compozitoarea Hadar Noiberg, crescută în spirit clasic la Academia de Muzică din Tel Aviv, dar afirmată ca parte integrantă a actualei mişcări improvizatorice newyorkeze, a venit cu un proiect purtând incitantul titlul Persian Love Song; Ungaria a fost reprezentată de grupurile Miegymas și Van; din spaţiul germanofon provenea cvartetul austriaco-germano-helvet condus de Ulrich Drechsler. Acest maestru al fascinantului clarinet-bas (dar care se manifestă, cu egală dezinvoltură, pe mult mai frecventatul saxofon tenor), nu ezită să combine filonul jazzistic cu referinţe stilistice heteroclite: hip-hop, rhythm&blues, drum’n’bass, funk & soul, blues, bossa nova... Pe o similară estetică a surprizei au mizat cele două formaţii invitate din Belgia: septetul Rêve d’Eléphant Orchestra avertizează prin însuşi numele adoptat (=Visul elefantului) că ne putem aştepta la orice, din partea unui asemenea grup descins din patria suprarealismului. Însăşi structura instrumentală e o provocare: trei suflători poliinstrumentişti (Michel Massot, Pierre Bernard şi Alain Vankenhove), secondaţi de trei iscusiţi percuţionişti – printre care evoluează un ghitarist, pe post de „electron liber”, capabil să inducă situaţii imprevizibile într-un univers sonor dens, în permanentă căutare de noi orizonturi. La rândul său, proiectul lui Tuur Florizoone, intitulat Mixtuur/Back to Africa, porneşte de la o tragedie istorică: ostracizarea căreia le-au căzut victime – în anii 1950 – copiii metişi, procreaţi de colonialiştii albi în Congo-ul belgian, smulşi de lângă mamele lor şi închişi în orfelinate fără a-şi fi cunoscut părinţii. Această „odă pentru bastarzii epocii coloniale” a fost pusă în scenă sub forma unei aventuri muzical-conceptuale reunind jazzmeni belgieni și africani.

    Una dintre gale a reprezentat o adevărată fiesta a jazzului hispano-cuban.  Continuându-și programările tot mai ambițioase din ultimii ani, organizatorii sibieni ne-au propus – în premieră românească – doi pianişti reprezentativi ai „latin jazzului”: Chano Dominguez și Harold Lopez-Nussa, împreună cu imparabilele lor trupe. Abia trecut de un sfert de secol de viaţă, HL-P se înscrie pe linia unor virtuozi şi, totodată, sensibili maeştri ai claviaturii, din categoria Bebo şi Jesus Chucho Valdes, Gonzalo Rubalcaba, Hilario Duran, Omar Sosa etc. Indubitabil, avem de-a face cu încă un muzician cubanez capabil să redefinească parametri acestei muzici, dintr-o perspectivă geomuzicală ce-l fascinase pe Dizzy Gillespie încă din anii 1940. La Sibiu am avut încântarea de a-l admira pe pianist în compania unor compatrioți ce anunță o nouă generație de jazzmeni cubanezi de înaltă clasă: prodigiosul contrabasist Felipe Cabrera, suflătorii Mayquel Gonzales/trompetă și Irving Acao/sax tenor, precum și bateristul Ruy Adrian Lopez-Nussa. Fratele protagonistului generează asemenea torente de poliritmii încât, dacă închizi ochii, ai senzația că îi auzi cântând împreună pe percuționiștii lui Carlos Santana din anii 1970... Însă efectul de ansamblu rămâne, prin nu se știe ce alchimie, acela al unei exaltante presiuni ținute sub control.

    Adevărul că o multitudine dintre caracteristicile jazzului latino-american sunt de sorginte hispanică fu demonstrat con brio de prestația cvartetului Chano Dominguez. Este artistul care a reuşit să creeze cea mai convingătoare sinteză dintre jazz şi muzica flamenco. Şi, culmea, a făcut-o nu pe ghitară (altminteri, instrumentul său de debut), ci prin intermediul claviaturii, pe care obţine efecte pianistice demne de maeştri ghitarei clasice. Stilistic, Chano nu se sfiește să îşi asume o multitudine de influenţe – de la Bud Powell, Thelonious Monk, Red Garland, Tommy Flanagan, până la Bill Evans, Chick Corea, Herbie Hancock, Keith Jarrett. Însă fundamentele gândirii sale muzicale rămân profund ancorate în genul originar din Andalucia (unde muzicianul însuşi s-a născut în 1960, la Cadiz). Într-un interviu recent acordat revistei americane Down Beat, Chano Dominguez afirma: „Superficial privind lucrurile, flamenco şi jazzul sunt diferite, însă în substanţa lor sunt similare. Ambele îşi au originile în cultura oamenilor ce au dus o existenţă dificilă. Jazzul provine de la negri, odată cu blues-ul, cu intenţia de a exprima fericirea şi tristeţea  iar flameco-ul are aceleaşi aspiraţii. Dar jazzul e crucial pentru mine. El reuneşte o multitudine de culturi şi le permite să gândească pe aceeaşi direcţie.” Demersul pianistic al lui Dominguez și-a aflat un suport de aleasă muzicalitate și sensibilitate prin acțiunea empatică a contrabasistului Horacio Fumero –  un nume de referință al jazzului argentinian –, dar și prin intervențiile oportune ale bateristului catalan David Xirgu și ale cantaor-ului andaluz Blas Cordoba.

    În deschiderea ultimei gale festivaliere a evoluat cvartetul trompetistului şi compozitorului german  Joo Kraus, specializat pe reluarea din unghi jazzistic a unor cunoscute hit-uri din domeniul jazz-rock şi chiar pop: Birdland-ul lui Joe Zawinul, Thriller sau Billie Jean ale lui Michael Jackson, Venus As a Boy de Bjork etc. Un recital cu priză imediată la spectatori, în care protagonistul cânta cu egală dezinvoltură la trompetă, flugelhorn, vocal, sau ne amintea că se poate fluiera nu doar a pagubă, ci și în beneficiul jazzului, iar Ralf Schmid își etala pe larg talentul pianistic (pe cel de orchestrator și dirijor i-l cunoșteam de pe albumul Bossarenova, realizat cu SWR Big Band, unde îl avea ca basist pe Decebal Bădilă!)

    Încununarea ediţiei 2012 a festivalului sibian a constituit-o proiectul Golden Striker, al grupului condus de megastar-ul american Ron Carter. Neologismul nu are, în acest caz, nicio conotaţie pejorativă. Din contra, e vorba despre unul dintre titanii jazzului, aflat încă în plină activitate. Uimitoarea sa prolificitate artistică s-a concretizat în peste 2000 de albume discografice, dar timbrul extras contrabasului şi maniera de articulare sonoră rămân inconfundabile. Cine poate uita prezenţa sa în aşa-numitul „cvintet clasic” condus de Miles Davis, între 1963-1968, sau colaborarea la tranziția spre „faza electrică” a aceluiași Miles? Dar colaborările sale cu Eric Dolphy, Jaki Byard, Wes Montgomery sau Cannonball Adderley? În acei ani, pe când ghitara-bas părea să se instaleze – fără minime formule de curtoazie – în secţiunea ritmică a formaţiilor de jazz, Ron Carter a avut un rol-cheie în menţinerea nobilului contrabas clasic ca prezenţă inconturnabilă a identităţii sonore a acestui gen. De neuitat este şi brianta sa idee de a aduce în avanscenă instrumentul care până prin anii 1960 păruse a vegeta în penumbra secțiunii de acompaniament. Mă refer la istoricul dublu-LP Piccolo (1977), unde Ron Carter devine protagonistul unui instrument manufacturat la comandă specială: contrabasul piccolo. Ingeniosul obiect avea dimensiuni şi acordaj intermediare între violoncel şi contrabas, iar obţinerea sunetelor era facilitată de coardele mai lejere decât cele ale instrumentului clasic. Veteranul jazzului clujean Pitty Vintilă, care primise acel album din partea lui Willis Conover (realizatorul legendarelor programe Voice of America Jazz Hour, pe timpul războiului rece), i l-a adus lui Carter în culise, spre autografiere. A fost încă unul dintre episoadele din care se țese istoria jazzului pentru cei ce-l trăiesc cu toată ființa, fie creându-l, fie savurându-l.

    În aceste timpuri, când zeii jazzului sunt tot mai rari, o reîntâlnire cu Ron Carter reprezintă o adevărată terapie muzicală. La 75 de ani, și în pofida condițiilor extenuante impuse de un turneu transeuropean, contrabasistul ne-a regalat cu sapiența sa de-o viață, concretizată în arta de a da sens fiecărei note, fiecărei fraze muzicale, indiferent dacă el acționa ca ferm suport al demersului colectiv, ori ca improvizator (de o nesecată inventivitate, însă fără să-și refuze nostalgice alunecări în citate din standards, asortate de minune inconfundabilelor sale glissando-uri). Pentru Sibiu 2012 Carter și-a alcătuit o formație impecabilă, pe un „schelet” de tip trio de coarde: imperturbabilul Russell Malone la ghitară, cu tușele sale cromatice și modulații seci, evocatoare ale moștenirii lui Joe Pass sau a lui Jim Hall; apoi – veritabilă revelație – pianistul  Donald Vega originar din Nicaragua, în egală măsură năvalnic, asemenea unui spirit neoromantic, dar totodată, lucid în sinuoasele-i traiectorii pe claviatură. Pe lângă trinitatea contrabas/pian/ghitară, grupul Golden Striker a beneficiat de un irezistibil element de coloratură: percuționistul Rolando Morales-Matos (între ale cărui credite se numără şi colaborarea – ca instrumentist şi dirijor asistent – la producţia newyorkeză a faimosului The Lion King disneyan). Tratându-și arsenalul  de „small percussion” ca pe niște obiecte de prestidigitație, acesta a dat aproape un ... recital paralel de teatru instrumental: gesticulație și mimică de actor, simț ritmic suveran, obținerea celor mai nuanțate efecte dintr-o gamă minimală de instrumente pecutate cu degetele, palmele sau baghete de magician. Imaginați-vi-l pe George Dinică interpretând rolul regretatului Tito Puente, regele școlii de percuție „marca Puetro Rico” (insulă de unde provine și Morales-Matos)...  

    Cu atâția invitaţi a căror muzică face să fiarbă sângele, nu e de mirare că Sibiu Jazz Festival continuă să fie un elixir al tinereţii!
- Virgil Mihaiu
---
---
INTERVIU CZB cu Virgil Mihaiu (in doua parti)
---
Partea 1
http://czb.ro/articol/3446/
---
Partea 2
http://czb.ro/articol/3447/

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Semifinala GBOB Oltenia. O altfel de provocare pe acorduri muzicale
Semifinala GBOB Oltenia. O altfel de p...
Publicat in: 23.04.2016, Ora: 10:57AM
Discriminarea artiștilor români
Discriminarea artiștilor români...
Publicat in: 01.04.2015, Ora: 04:14AM
FRANK BLACK. HEADACHE
FRANK BLACK. HEADACHE...
Publicat in: 05.11.2014, Ora: 06:29AM
GVSTY: NE LIPSEŞTE SCENA EMO
GVSTY: NE LIPSEŞTE SCENA EMO...
Publicat in: 29.10.2014, Ora: 06:11AM
Violul de martzi #18. Stilurile muzicale și muzicienii români
Violul de martzi #18. Stilurile muzica...
Publicat in: 20.11.2012, Ora: 06:48AM
Sibiu-Jazz-Festival-2012
Sibiu-Jazz-Festival-2012...
Publicat in: 05.05.2012, Ora: 09:53AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online