• czb.ro
Byte. Parerea Mea

Zilele Clujului 2012

Zilele Clujului 2012

Lipsa de tentativă de dezvoltat pârghii pentru o Industrie muzicală pe partea de rock în România, nici la nivel comercial, nici la nivel de sprijinit trupele locale, devine deja o boală cronică iremediabilă, conform unor studii de piață realizate acum 100 de ani prin care se dovedește că spălarea la creier cu anumite ritmuri muzicale poate schimba gusturile la nivelul unei întregi populații în decurs de două decenii. Cum ne aflăm în 2012, iar industria muzicală Dance autohtonă a fost lansată la București în 1997, alături de campania Generației PRO, ne-a mai rămas un cincinal până la ireversibilitatea definitivă a preferinței publicului general din România pentru ritmuri dance facile și manele. Mulțumim tuturor trusturilor mass media centrale care marșează sincronizat în această direcție de peste un deceniu.

--- 

--- 

Un amic mi-a povestit că pe Blogul personal, președintele Consiliului local din Cluj, Alin Tișe, se lăuda cu faptul că vor cânta cele mai bune formații locale la Zilele Orașului (Zilele Cluj-Napoca fiind organizate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca)… Eu tind să cred însă că Alin Tișe este genul de om care ascultă Kiss FM la radio în mașină și dansează pe manele și muzică populară de sărbători …și nu iese deloc la concertele de club din orașul unde locuiește (un oraș unde nu cunosc proiecte care cântă cu negativul, ci doar trupe ROCK, în mare parte înființate de studenți) … astfel că eu îmi pun întrebarea: de unde știe Alin Tișe care sunt formațiile clujene cele mai bune, sau ce gusturi formate poate avea această persoană pentru a decide programul muzical pentru o metropolă europeană în 2012?

--- 

Consultând programul afișat chiar înainte de weekend-ul prelungit de Ziua Muncii (27-30.APR), îmi dau seama că de fapt este vorba de un festival culinar mai mult decât altceva, programul fiecărei zile fiind dedicat în mare parte bucătăriei unei anumite țări … primele zile fiind dedicate Chinezeriilor, spre exemplu …

--- 

Trupe locale?

Dacă anul trecut am fost impresionat de prima deschidere EVER a edililor pentru formațiile locale (regăsindu-se în program trupe precum omniprezenta Luna amară sau cover-bandul cu ștaif recent înființat Speak Floyd), anul acesta descoperim că curiozitatea edililor pentru nou a murit în fașă, iar puținele trupe locale, alese aleator (parcă trase dintr-o căciulă comunistă), sunt marginalizate pe scena secundară, neinteresantă mulțimii, din Piața Muzeului (unde am mai văzut câteva formații - fără public - și anul trecut).

--- 

Edilii nu au niciun interes IMEDIAT sau PE TERMEN SCURT de a dezvolta un departament cultural care să fie în temă cu ce mișcă talentele tinere din acest oraș deosebit …studențesc. Edilii nu au oameni pe teren care să urmărească activitatea trupelor clujene sau a proiectelor muzicale (înființate la Cluj) în cluburi în timpul anului. Edilii nu cunosc probabil ghidurile de timp liber ale orașului sau websaiturile și blogurile care au ca temă principală activitatea culturală - din orașul pe care îl administrează, că altfel ar cunoaște (zic eu) un pic mai bine care sunt formațiile locale cu activitate sau mai interesante.

--- 

Mă miră spre exemplu faptul că o formație ca Bloodprint, despre care nu cred că am mai auzit ceva de un an de zile (n.a. deși a cântat ultima dată pe o scenă în 22.SEP.2011 la Barrels Pub, iar înainte de asta, în 8.MAI.2011 la Polus Center în deschidere la Iris), cântă în aceeași zi, pe aceeași scenă cu Lights Out, formație alternativă de actualitate, activă - pe care o consider cea mai avangardistă din Cluj la ora actuală și care a lansat recent un EP de debut … (dacă nu greșesc, Bloodprint a fost mai activă timp de vreo doi ani prin 2009-2010).

--- 

Discuțiile despre cine ar merita sau cine nu ar merita să fie prezent în program nu își au rostul; totul se rezumă la preferințe subiective și nepotisme.

--- 

În fond, la ce te poți aștepta de la niște oameni care nu sunt doar mulțumiți de faptul că au refuzat un concert unic în România cu Coldplay vara asta pe Cluj Arena, dar se fălesc (foarte probabil) cu faptul că vor aduce Roxette a doua oară în România, în vară la Cluj (dacă nu știi, proiectul suedez de pop-dance Roxette a lansat două albume de succes internațional în perioada 1989-1991) … cred că asta spune totul.

--- 

--- 

Zilele Clujului 2012

25 mai - 1 iunie 

--- 

Pe lângă spectacolele copy-paste an de an ale proiectelor Casei de cultură a studenților unde sunt promovate strict formațiile care repetă în sălile instituției (acestea neprimind niciun fel de onorariu - concertele gratuite pentru artiști fiind obligația lor față de CCS - înloc de plata unei chirii pentru sălile în care se repetă)… acestea sunt concertele din centru propuse de edilii localității Cluj-Napoca contribuabililor în an electoral. 

--- 

25 mai

Piața Unirii

18:00 

Incognito (COVER BAND)
Om
Maya    
20:00 

Andreea Balan
Elena Gheorghe & Band
Voltaj

--- 

---

26 mai

Piața Unirii

20:00 

Directia 5
Antonia
Stefan Banica Jr.

--- 

---

27 mai

Piața Unirii

20:00  

Filarmonica de Stat Transilvania
Opera Romana Cluj-Napoca
Opera Maghiara Cluj-Napoca

--- 

---

28 mai

Piața Muzeului

17:00 

Blood Print
Lights Out
Soul Train
(COVER BAND)

--- 

Piața Unirii

19:00 Spectacol de dans si muzica folclorica
Ansambluri clujene de traditii si dansuri populare
Dumitru Farcas
Aurel Tamas
Ioan Bocsa
Sava Negrean Brudascu

--- 

---

29 mai

Piața Muzeului

17:00
Cvartetul Clarinetti (Liceul de Muzica Sigismund Toduta)

--- 

Piața Unirii

21:00 

Bigg Digg Dima Band (Big Band-ul Academiei de Muzică Gheorghe Dima)
22:00 

Ovidiu Lipan Tandarica

Fanfara 10 Prajiini

Stelu Enache

--- 

--- 

30 mai

Piața Muzeului

17:00 Seara de Folk
Magda Puskas
Mara and the loved ones
Adriana Andreica

--- 

--- 

31 mai

Piața Muzeului

17:00 Scratch vs. Percutii

--- 

www.primariaclujnapoca.ro/comunicate

--- 

Numele artiștilor clujeni care își duc traiul în Cluj sunt bold-ite. 

Din generația nouă de trupe care compun și promovează muzică originală pop-rock descoperim în program doar patru formații: Om, Maya, Blood Print și Lights Out! Cover Band-urile Incognito și Soul Train nu promovează nimic original. 

Doar Om și Maya sunt prezente pe scena mare din Piața Unirii, dar separat și la o oră mai devreme față de vedetele invitate din București. 

Doar Lights Out este nouă în program față de anul trecut.

--- 

Dacă este vorba de Zilele CLUJULUI, ar tebui promovate și susținute formațiile locale cu onorarii și cu prezența pe scena mare, intercalate cu artiștii invitați din București. 

Capetele de afiș ar trebui să fie din Cluj, nu din București.

Se cunoaște faptul că deja de zeci de ani la Cluj s-au înființat și format o mulțime de proiecte muzicale de succes național și artiști de clasă pe plan internațional. La Zilele Orașului Cluj, acestea ar trebui invitate și promovate în primul rând. 

Există zeci de proiecte muzicale clujene active. Artiști notabili în 2012 ar fi NOUL Rehab Nation cu noul pachet de suflători, care promovează o muzică foarte antrenantă - și mai VECHIUL Voices of Silence, cu solist nou și un nou gen de metal progresiv.

--- 

Dacă cei de la Primărie și Consiliul Local nu cunosc scena locală și nu vor să calce în cluburile unde se promovează scena locală, ar putea organiza un concurs pentru formațiile locale, pe genuri muzicale, săptămână de săptămână, în ianuarie-februarie (când trupele oricum nu prea au posibilități de cântări) cu premii în bani și confirmarea în programul Zilelor Orașului CLUJ, pe Scena MARE. Finalistele s-ar cunoaște din timp, ar putea fi promovate pretutindeni, pe afișe, în program, în mass media locală off-line și on-line, etc. pentru a sublinia faptul că este vorba de Zilele Clujului și nu doar încă un eveniment cu mici și bere în centrul orașului făcut de Primărie pentru a învârti niște bani, în an electoral.

--- 

Autor: RiCo

--- 

Ar trebui an de an să se promoveze câte ceva din toate genurile muzicale… ori edilii noștri la Cluj pun mereu greutatea doar pe muzica populară, clasică, folk și pop-dance-ul din București… de pe vremea lui Gheorghe Funar.

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

COMENTARII:

05.06.2012, 08:58AM, scris de RiCo de la CZB
M-am retras in 2007. nu sunt legat de nimic ce a facut trupa respectiva dupa 2007. desigur, totul porneste din hobby, dar este important ca cei implicati sa fie seriosi privind proiectul si sa nu se sara etape. in graba de a sari etape, se pierde mereu start-ul. din lipsa de seriozitate, toti stagneaza in cluburi intunecoase.

04.06.2012, 23:35PM, scris de ninja
Dada. Ai dreptate, io-s cel mai prost de pe blogul asta si cel mai probabil habar n-am de muzica. Da vorbim peste 10 ani, sa vad evoluarea a trupelor si evoluarea ta, ca sincer luna amara nu mi se pare un bun exemplu nici pe parte muzicala si nici colaborarea dintre voi. Dar sa zicem ca-ti dau dreptate acum, dar revin legat de tema asta si as pune pariu cat vrei ca tot aici o sa fim. Urmaresc si io activitatea muzicala in tara asta de mult timp, dar nu credeam ca siteul asta e complet contra undergroundului, contra oamenilor car fac muzica din hobby si ataca mai ales trupe care din perspectiva ta n-au ce cauta pe scena. Mi se pare ok faptul ca exista un minim support din partea ta, dar dupa care urmeaza un commentar absurd, care ii trist si dezamagitor intr-un fel. "... but a new one has begun."

04.06.2012, 20:55PM, scris de RiCo de la CZB
ninja, eu stiu ce am reusit sa fac cu luna amara pornind de la zero in 2000. este un exemplu concret si personal pe care-mi bazez opiniile. cineva a facut-o o data; se poate face din nou. robocop, aceeasi chestie. sunt atatea exemple de trupe afara care asa au pornit la drum. arta cere sacrificii. cine vrea sa faca arta si stie ca are har pentru asta, sacrifica totul sa traiasca din pasiune. exista multe exemple: John Lee Hooker n. 1917, cariera profesionala incepe in 1948, succesul a venit in 1980 dupa ce apare in Blues Brothers. The Police primul tureu SUA in 1979 a fost concerte gratis, dormit in dubita. existe mii de trupe in Europa care numai asta fac: canta pe bani benzina, fac foamea si spera la ziua in care sparg bariera comerciala. cine vrea poate; problema este ca la ora actuala la noi nimeni nu vrea. end of story.

04.06.2012, 16:57PM, scris de ninja
Trebuie sa traiesti din ceva la inceput. Pana cand nu vezi un income din muzica cat de cat sufficient pentru a trai din asta, n-ai ce sa faci. Putem discuta pe tema asta cat vrei, da pune-te in locul artistului, si priveste lucrurile din aceasta perspectiva. De dat pareri fiind organizator sau scriitor ii usor. http://bandmembersdayjobs.tumblr.com/page/2

04.06.2012, 15:54PM, scris de robocop
Degeaba ia cineva ATITUDINE, cum zici tu, ca moare de foame cu atitudinea in mana. Degeaba organizeaza cineva "festival ad hoc", ca ajunge sa palteasca sonorizarea din buzunar. Degeaba se aventureaza o trupa sa plece prin toata tara, sa cucereasca "fani", daca isi plateste drumul din buzunar. Intreabarea mea e daca se ocupa numai muzica, de unde buzunarul? Tot poate sa traiasca din muzica peste nu stiu cate vreme, daca pana atunci moare de foame. Sau e intretinut de parinti pana la 40 de ani?

31.05.2012, 18:09PM, scris de RiCo de la CZB
parerea mea este ca daca crezi in ceea ce faci si toti dau 100% ca proiectul sa fie prioritate, se poate trai si doar din muzica, si in tarisoara asta, indiferent de nisa aleasa. am impresia ca multi se ineaca la mal, multi se imbata cu apa rece daca au un concert bun si primesc 3 commenturi pozitive pe FB, multi se multumesc cu ideea ca merge si asa, multi nu isi cunosc interesul, multi nu accepta critica. as vrea sa vad festivaluri ad hoc intr-un club in aceeasi zi in care primaria organizeaza zilele ORASULUI fara trupe locale, spre exemplu. asta inseamna a lua ATITUDINE, asta inseamna ca chiar se doreste sa se faca ceva. toti asteapta sa vada ce fac altii si nimeni nu are curajul sa iasa din rand. daca 5 trupe care se iau drept exemplu au slujbe si canta numai sambata ... atunci asta este normal si firesc si pentru restul. bullshit. fiecare primeste atata cat poate sa dea.

31.05.2012, 11:17AM, scris de ninja
Exista multe trupe care vin cu mare tam tam si primii doi ani chiar exista o oarecare miscare, dupa care ori se destrama ori continua ca hobby. Si nu vad nimic rau in asta, ci mai mult ii apreciez, fiindca continua ceea ce au inceput dar limitat si asta in tara. Daca spargi afara barierele, esti apreciat si aici. Muzica, influentele, valurile vin din vest spre est si nu invers. Sincer apreciez ceea ce face CZB in general, dar faptul ca se leaga de trupe de hobby care zici ca ocupa locul altor trupe "importante" nu mi se pare corect, fiindca actual nu vad asa mare potential in tara asta sa mai vorbim de mari performante. Supportul trebuie acordat in primul rand trupelor de hobby, trupelor care au o oarecare nesiguranta fata de viitorul lor si cum o sa poata trai din ceea ce fac.

31.05.2012, 06:14AM, scris de RiCo de la CZB
ninja, nu ma contrazic. exista prea multe trupe LA NOI care canta de placere, de hobby, in timpul liber ... asta se vede pe scena si nefiind atractiva treaba nici pentru public, nu se aduna lumea la trupele astea. si exista trupe in undergroundul NOSTRU (mai putine, ce-i drept) care vor sa faca treaba cu asta ...si se vede pe scena - dar pentru ca scena asta, alternativa, daca-mi permiti, sa sparga barierele, este nevoie de mai multe trupe mai unite care vor sa faca treaba asta... ceea ce nu vad sa existe in acest moment. fiecare-si face treaba lui pe cont propriu ...si de aceea ai fanul X care nu asculta si nu merge la concertele altor trupe de acelasi gen si fanul Y care revine pe acelasi articol la CZB sa lase cate un comentariu ca nu percepe ce face CZB pe plan general, ci se leaga de anumite amanunte dintr-un singur articol ce-l intereseaza, fara sa aiba o privire de ansamblu asupra problemelor.

30.05.2012, 17:22PM, scris de ninja
Ok, da acum te contrazici..."si care aduna 100 de prieteni si colegi la un concert de club ar face mai bine sa stea acasa si sa lase locul de pe scena altcuiva, care intr-adevar doreste sa depaseasca aceasta etapa." ... sa se desfiinteze toate trupele underground fiindca NU POT sa depaseasca aceasta prima etapa in arta muzicii? si asta doar pt. ca traim in tara asta de rahat? Iar faptul ca NU VOR sa depaseasca aceasta etapa, nu consider ca ar trebui judecata ... Ce sanse au oricum? Nu va face legea aici nici o trupa rock, sunt convins de asta! Vise nerealizabile ...

29.05.2012, 15:41PM, scris de RiCo de la CZB
Perfect ce zici, ninja. privim aceeasi luna, dar din alte unghiuri. diferenta este ca tu asculti godmode si relative, spre exemplu, si te consideri iubitor de underground, iar eu ascultand aceleasi piese sunt constient de faptul ca aceste trupe in alta tara ar fi considerate mainstream. si cum totul la noi e pe invers, sunt cu atat mai convins ca nu ma insel in acest aspect.

29.05.2012, 10:44AM, scris de ninja
mai bine beau 1-2 beri de calitate sambata, decat sa beau bere fara alcool in timpul saptamanii... sunt trupe de calitate in romania care imi place sa ascult, cum ar fi godmode, altar, guerrillas, los pogos etc. unde se incadreaza si relative. Iar faptul ca ei canta numai in weekenduri sau numai canta deloc, nu ma deranjeaza. Muzica ramane, cand is la un party si pun un "all my friends are gods" (Godmode) sau "macrophone" (Relative) inseamna ca muzica aia are calitate si ma bucur ca exista trupe care baga suflet in ceea ce fac si nu se alatura snoburilor din mainstream din tara asta pe care ii consider un mare rahat impins de tarani din spate si invartit prin concerte si festivaluri cu PILE. Muzica buna porneste din underground si e mai bine sa stai acolo, decat sa te faci de cacat si sa fi un fake ordinar si sa furi pe oameni. We better stay UNDERGROUND my friends!!!

29.05.2012, 08:12AM, scris de RiCo de la CZB
http://www.youtube.com/watch?v=POVapwuOP38

28.05.2012, 23:17PM, scris de Looch / Relative
Nu-s pesimist , doar ca incerc sa prezint partea serioasa a lucrurilor si personal iti dau perfecta dreptate aici :''cand de fapt de mine si de tine depinde sa gasim mijloacele de a fenta sistemul. fiecare face asta cum stie el mai bine, dar e nevoie de o scena mai unita.. si nu avem artisti care sa isi doreasca sa faca doar asta - asa ca '' ..asa este...numai ca nu trebuie fentat sistemul, el trebuie inlaturat .Poate singura sanse este un organizator bun sa inceapa o campania de promovare a trupelor rock din romania printr-un festival in aer liber.

28.05.2012, 23:11PM, scris de Looch / Relative
....uneori bunatatea e confundata cu prostia ! si fiindca totu-i relativ asa cum frumusetea si uratenia sunt absolut relative pot sa zic ca mie imi plac grasele fara tzatze . Tot aici pot sa raportez tot sistemul la incultura si sa-l reduc la cultura si in acest caz avem de a face cu realitatea , adica cunoasterea capacitatii maxime a unui individ care produce vin de calitate ( relativ vorbind = considerat de el si cativa amici ) , resursele care le detine,calitatea,rabdarea si alte nimicuri trecatoare , produce un vin bun. Exista in mintea fiecarui producator de vin si varianta in care sa-si abandoneze treptat jobul de vanzator de morcovi si alte legume prin piata si sa inlocuiasca / traiasca numai din productia lui de vin, odata ajuns la acest nivel trebuie sa sti sa-l intretii sau mai complicat , sa sti sa-l ridici .......asta se numeste artist ! si bineinteles partea celalta pe care 99.9 % o parcurg pana la abandon . Da e foarte normal sa ai ambitii mari si sa cresti cu ideea : cand o sa fiu mare o ajung mare afacerist cu comert de vinuri si o sa fiu prezent pe buzele majoritatii! ..si ca sa revin la subiect ......eu zic sa abandonam idee ca intr-o zi (pe care oricum nu o mai prindem) o sa vedem la zilele orasului Cluj-Napoca trupe fresh , pentru ca cei de la organizare sunt orientati gresit sau mai stiu eu ce interese , eu zic asa : hai sa vedem cine o sa faca anul viitor un festival in aer liber : Ziua Cluj-Napoca 2 ,Portile de Fier 4 sau Terminator 6 cu trupe de club sau mai pe intelesul tuturor : complexe/no name ..pentru ca la mancat de mici nu trebuie gandit , ci e suficient muzica de radio.

28.05.2012, 07:07AM, scris de RiCo de la CZB
..si cu berea e la fel. exista o manastire in Belgia unde se poate comanda berea fabricata in cantitate limitata. poti comanda maxim o lada. dureaza 75 de zile sa poti merge sa iti ridici lada. nu ai voie sa comanzi din nou timp de 6 luni. in acest regim, mama si bunica pot avea acces dar mai rar, iar sora poate bea pe sestache. trebuie sa stii sa iti vinzi marfa, oricat de deosebita si rara este... dar sunt unii care tin mai mult la slujba... si pot sa ofere din vinul sau berea lor doar sambata ... catorva prieteni. si e pacat, pentru ca butucul e bun. e usor sa dai vina pe sistem ...cand de fapt de mine si de tine depinde sa gasim mijloacele de a fenta sistemul. fiecare face asta cum stie el mai bine, dar e nevoie de o scena mai unita.. si nu avem artisti care sa isi doreasca sa faca doar asta - asa ca Evolutia vine odata pe an, cu VDV, Suie si Subcarpati in Caravana Ursus... si strugurii raman amari si berea buna ramane in Belgia.

27.05.2012, 22:45PM, scris de Looch / Relative
da. strugurii amari ! :) ..sunt 3 feluri de trupe: 1. care-si face productie proprie de vin pt. un numar redus de clienti si poate peste ani de zile o sa valoreze multi bani ..alea cateva sticle din beci , 2. care-si face vin la tona sa fie lungit si prefacut cu mii de ape si ieftin, poate mai baga ceva pastile si zahar ca sa vanda, il gasesti si la peturi in gara... si.... 3.care au afacere din asa ceva ! '' vinul lu' Iosca'' ..na aici e complicat (bani, ambalaj,timp liber,valoare,originalitate,prostitutie,noroc) si cum nimeni nu sustine nisa rock in romania ,cauza este lipsa de cultura, ramai la varianta 1,indiferent de nume . La festivale gen Ziua nu stiu cui ! sarbatoarea nu stiu cui ..merge prea bine varianta 2 ..tum tz tum tz tum tz tum tz . Eu raman la vinul de casa unde fiecare boaba e pusa cu suflet , cu mana mea , are aroma , nu e facut in graba ,sunt mandru de el ,nu vreau ca vinul asta sa fie baut de sete sau de betivii din gara , ci vreau sa fie degustat si apreciat de cunoscatori .Mie imi place sa-l beau cu prietenii si cativa amici. (defapt tu esti cu berea :)) )

27.05.2012, 09:57AM, scris de RiCo de la CZB
it's a dirty job but someone's gotta do it! cu mentalitatea asta, toate trupele rock autohtone raman in underground. strugurii nu sunt amari, ci artistii sunt incapabili sa se adune si sa sparga barierele. mai nou, un grup de tineri m-a convins ca generatia noua nici macar nu mai are un scop anume prin a canta in afara de a se distra cu prietenii. a fi popular si a avea succes inseamna si sora si mama si bunica sa fredoneze piesele rock ale unui artist ... artistul care isi fredoneaza singur piesele in oglinda facand air guitar ... si care aduna 100 de prieteni si colegi la un concert de club ar face mai bine sa stea acasa si sa lase locul de pe scena altcuiva, care intr-adevar doreste sa depaseasca aceasta etapa.

26.05.2012, 22:48PM, scris de Disco
de ce iti bati capul ca sa educi pe cei needucati ? problema e simpla : nu cred ca o trupa rock din cluj - napoca doreste sa cante pe scena la zilele clujului , in fata a 300 de batrani, 500 de copii ,500 de mamici ,200 de comunisti si mai stiu eu ce zorro,superman de la tara !! si asta fara ca aia din fata sa inteleaga ceva.....deci....e perfect programul . Daca vrei muzica buna dute in cluburi ..acolo unde sunt maxim 100 de platitori de bilete.

24.05.2012, 20:53PM, scris de Csaki Romeo
Sunt dezamagit. 3SudEst nu vin? Unde e Iris?

Articole relative:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Humbug
NAȚIUNEA ROMÂNĂ ÎN DOLIU... Bah Hu...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 10:43AM
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea Muzica Europei
DOLIU/PROTEST. Se anulează emisiunea ...
Publicat in: 04.11.2015, Ora: 09:08AM
Primul Festival Tribute din România
Primul Festival Tribute din România...
Publicat in: 17.08.2015, Ora: 18:54PM
Rammstein/Lindemann în 2015
Rammstein/Lindemann în 2015...
Publicat in: 17.06.2015, Ora: 12:33PM
Rihanna. American Oxygen
Rihanna. American Oxygen...
Publicat in: 10.05.2015, Ora: 08:40AM
Luna amară. Om
Luna amară. Om...
Publicat in: 18.12.2017, Ora: 06:40AM
Negura Bunget - OM album 10 years anniversary edition
Negura Bunget - OM album 10 years anni...
Publicat in: 29.02.2016, Ora: 06:08AM
NOU ALBUM. 2016 - 20 de ani Negura Bunget. 10 ani OM
NOU ALBUM. 2016 - 20 de ani Negura Bun...
Publicat in: 23.01.2016, Ora: 06:47AM
NEW RELEASE. 2016 - 20 years Negura Bunget. 10 years OM
NEW RELEASE. 2016 - 20 years Negura Bu...
Publicat in: 18.01.2016, Ora: 06:50AM
2014.IUN.13. CJ. Liceul Unitarian. Concert Aniversar VOICES OF SILENCE - 20 DE ANI
2014.IUN.13. CJ. Liceul Unitarian. Con...
Publicat in: 08.06.2014, Ora: 06:25AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online