• czb.ro
Zoom. Artist. Strain

Bryan Ferry

Bryan Ferry
  • Porecle: Mr. Cool, The King Of Cool, The Electric Lounge Lizard
  • Ţara de origine: Anglia
  • Debut: 1962 (Solo: 1973)
  • Gen muzical: Art Rock

---

Cantautorul britanic, Bryan Ferry este apreciat pentru stilul sau vocal suav şi melancolic, prezenţa scenică elegantă şi impecabilă şi stilul vestimentar inconfundabil.
---
De-a lungul carierei impresionante a înregistrat 13 albume solo (trei dintre ele ajungând No.1 în Marea Britanie) şi 8 albume cu Roxy Music. 10 single-uri lansate de Bryan Ferry au urcat în podiumul primelor 5 piese din UK Charts, unele hituri fiind folosite pe diferite coloane sonore de film şi documentare, precum Legend (Ridley Scott-Tom Cruise, 1985), 9½ Weeks (Adrian Lyne, 1986), Bitter Moon (Roman Polansky, 1992), Phenomenon (Jon Turteltaub, 1996) şi The Walker (Woody Harrelson, 2007).
---

Bryan Ferry (n. 26.SEP.1945, în Washington, County Durham, UK) şi-a început cariera solo în 1973, în paralel cu activitatea sa de cantautor alături de Roxy Music.

---

Înainte de facultate, Bryan Ferry a participat la o audiţie pentru postul de solist în formaţia The Banshees.

---

1962-1963. The Banshees

When I was just about to leave school, I bumped into this guy, Bruce MacDonald Lowes, who had been in my cycling world. He said, ‘I’ve got a group – I play drums in a band. We’re looking for a singer – can you sing?’ And I said, ‘Er -yeah’.

So Bruce asked me to come along for an audition, which was held in his dad’s hairdressing salon in Shiney Row, another village about three or four miles away. And there in this salon, with all these hair dryers around the room – weird looking space age hairdryers – was this band set up. I had never sung in my life before, except at home, singing along with my records. So I thought this might be a way of making some money. I got the job anyway and became their singer. And for someone who was as shy as me, I was quite amazed that I could do it. His dad was the manager and he had a whole diary full of bookings for that summer period.

They were called the Banshees, and they did all these Chuck Berry songs like ‘Sweet Little Sixteen’ and ‘Johnny B Goode’. The group did really well, but when it came to September it was time to leave them and start university. If I hadn’t bumped into Bruce, this drummer, I would never have done anything in music, I’m sure of it. So if I hadn’t been in the cycling club and met him then ….It’s funny how things can lead to another in a strange way. So it’s best not to question why you do certain things. It was a chance meeting.

- Bryan Ferry

---

Bruce MacDonald Lowes, este solist şi multi-instrumentist în mai multe formaţii din nord-estul Angliei şi în prezent. Prieten cu Bryan Ferry la clubul de ciclism Houghton-le-Spring Clarion , prin faptul că l-a primit pe licean în formaţia The Banshees (în 1962), a contribuit în mod direct la evoluţia muzicii rock.. Primul concert The Banshees cu public are loc în iulie 1962 la clubul (între timp demolat) Black Bull (din Nettlesworth, County Durham). Bryan Ferry a rămas cu trupa până a plecat la studii (la Newcastle University) toamna următoare.

---

Componenţa

  • Bryan Ferry (solist)
  • Eric Vincent (chitară solo)
  • Jeff (chitară ritm)
  • Clive Edmunson (bas)
  • Bruce Lowes (baterie)

www.readysteadygone.co.uk/bruce-macdonald-lowes/

---

În facultate, alături de basistul Graham Simpson, Bryan Ferry înfiinţează trupa de preluări de piese Soul/R&B The Gas Board. Bryan Ferry conduce trupa Universităţii din Newcastle (The Gas Board), fiind pasionat de americanisme. În primii doi ani după facultate (făcând parte din promoţia anului 1968), lucrează ca şofer, restaurator de antichităţi şi profesor de ceramică la o şcoală de fete din Hammersmith ... iar în timpul liber învaţă să cânte la pian, compune versuri şi studiază structuri de piese. În toamna anului 1970 îşi pierde slujba la şcoală (cu timpul, s-a descoperit că orele au devenit şedinţe de ascultare de muzică) şi îşi dedică timpul în scopul înfiinţării unei formaţii. Astfel, alături de prietenul din facultate, Graham Simpson, şi împreună cu alte cunoştinţe, pune bazele formaţiei Roxy Music între noiembrie 1970 şi ianuarie 1971.

---

La începutul anului 1970, Bryan Ferry s-a dus să dea o probă pentru postul de solist vocal la King Crimson, după ce Greg Lake plecase. Deşi (chitaristul) Robert Fripp şi (compozitorul, artistul şi tehnicianul) Pete Sinfield au decis că vocea tânărului nu se potrivea cu stilul materialelor semnate King Crimson, au fost impresionaţi de talentul lui Bryan Ferry, şi s-au decis totodată să ajute proiectul Roxy Music să obţină un contract de management cu E.G. Records.

---

La Roxy Music, actorii pricipali sunt: solistul Bryan Ferry, basistul Graham Simpson, chitaristul Phil Manzanera, saxofonistul Andy Mackay şi bateristul Paul Thompson. Alt component de bază de la începutul formaţiei este Brian Eno (specialist la sintetizator, cu minte experimentală).

Mai multe despre Roxy Music puteţi citi AICI:

http://czb.ro/articol/2034/

---

După ce se lansează cel de al doilea album de studio, Brian Eno a fost obligat să se retragă din Roxy Music, iar Bryan Ferry rămâne singurul lider al formaţiei. În aceeaşi perioadă (1973), Bryan Ferry îşi începe cariera solo. Iniţial, preia hituri clasice în manieră Art-Rock.

---

Turneul solo (compus din trei date) din decembrie 1974 este încununat cu succes şi se încheie (în premieră pentru artist) la Royal Albert Hall (cu o trupă de spate îmbrăcată la costum şi acompaniată de orchestră). Cele trei date i-au stârnit pofta artistului pentru un turneu ca lumea pe plan solo, iar visul i se împlineşte doi ani mai târziu.

---

Artistul compune muzică originală pe plan solo în etapa în care Roxy Music face o pauză de activitate (1976-1978), timp în care lucrează cu membri din formaţie (Paul Thompson, Phil Manzanera şi Eddie Jobson) la propriile albume de studio şi alţi colaboratori în turnee. Trupa se consolidează în jurul unui nucleu (Bryan Ferry la voce şi pian, Paul Thompson la tobe, John Wetton la bas şi Chris Spedding la chitară).

---

În 1977, se face un turneu în Anglia (februarie) şi Europa (martie), iar din mai se pleacă în a doua parte a turneului mondial, în Japonia, Australia şi Statele Unite. La finalul turneului, trupa se destramă, iar Bryan Ferry se izolează (iniţial la Los Angeles, apoi la Montreux) să compună muzică pentru următorul album solo. Lucrează cu muzicienii de studio (Waddy Wachtel şi Neil Hubbard la chitară, Alan Spenner la bas, Rick Marotta la tobe) în Montreux Casino Studio.

Ulterior, nu se confirmă datele pentru un turneu britanic.

---

No-one is more critical of my work than I am myself. That's why I take so little notice of the so-called critics, who are mostly ill-informed and illiterate idiots. I know how good I am ... and as far as I am concerned, everybody else can just go and fuck themselves.

- Bryan Ferry, september 1978

---

Când simte că nu mai este pe val, artistul revine la proiectul Roxy Music (în 1979)

Avalon (1982) este singurul album Roxy Music care ajunge pe locul 1 în clasamentul britanic de vânzări. Piesa cheie de promovare, Jealous Guy (o preluare lansată de Roxy Music în 1981, care apare iniţial pe albumul Imagine, 1971) este dedicată lui John Lennon (autorul piesei), care fusese ucis cu câteva luni mai devreme. Piesa este singura interpretată de Roxy Music care ajunge pe locul 1 în clasamentele britanice (totodată singura care nu este compusă de Bryan Ferry pentru formaţie).

BIOGRAFIE John Lennon

http://czb.ro/articol/150/

---

După turnee interminabile de promovare a albumului Avalon, Bryan Ferry decide să se concentreze pe cariera solo, iar formaţia Roxy Music îşi încetează activitatea din nou în 1984.

---

De-a lungul anilor, designerul Antony Price a colaborat cu Bryan Ferry la imaginea formaţiei Roxy Music pe scenă şi la stilul vestimentar al solistului. Antony Price este recunoscut pentru eleganţa costumelor create de el pentru vedete internaţionale şi pentru magazinul vestimentar de pe Kings Road din Londra. Având o fire artistică, despre Bryan Ferry ca vedetă rock în anii 70 se zicea că înloc să devasteze camera de hotel, el ar fi în stare să o rearanjeze...

---

Următorul album, Boys and Girls (1985) devine singurul din cariera lui solo care ajunge pe primul loc în UK Album Charts şi este cel mai de succes album ca cifră de vânzări în SUA. Bryan Ferry este invitat în programul Live Aid 1985 de Bob Geldof.

---

Bryan Ferry este convins de noul management să iasă din casă şi să promoveze Bête Noire (1987) în turneu la un an după lansare. A urmat împăcarea cu Brian Eno pentru înregistrările la Mamouna (proiectul de album a durat cinci ani să fie completat). În paralel, artistul a lucrat la un album de preluări care s-a dovedit mai de impact la public decât acesta (Taxi, 1993).

După o pauză muzicală, Bryan Ferry revine pe scenă în 1999, fiind influenţat de muzica anilor 30, As Time Goes By fiind nominalizat la premiile Grammy Awards.

---

Anii 2000. Între Roxy Music şi cariera solo

Ferry, Manzanera, Mackay şi Thompson au repornit Roxy Music în 2001, fără intenţia să înregistreze vreun material nou. Au urmat doi ani de turnee în acest sens. Din 2002 Bryan Ferry începe lucrul la un nou album solo, cu colegii de trupă Manzanera şi Thompson, Brian Eno şi talentul componistic al fostului Eurythmic, David Stewart (la câteva piese). În 2005, se revine la Roxy Music. De data asta, Brian Eno revine la sintetizatoare – şi se lansează zvonuri că se va lucra la un nou album de studio pentru Roxy Music în această componenţă. Ceea ce urmează însă este un album de tribut dedicat lui Bob Dylan sub egida solo, iar materialul de studio pregătit în 2005 pentru Roxy Music apare pe cel mai recent album solo (Olympia, 2010).

---

Bryan Ferry a umblat cu câteva dintre modelele care au apărut pe coperţile de albume la Roxy Music, precum, Amanda Lear (For Your Pleasure, 1973 – care s-a cuplat apoi cu David Bowie), playmate-ul Marilyn Cole (Stranded, 1973) şi manechinul Jerry Hall (Siren, 1975 - care l-a părăsit pentru Mick Jagger în 1977). Se căsătoreşte cu Lucy Helmore (de care divorţează în 2003) şi cu care are patru fii (Isaac, Tara – muzician în formaţia Rubber Kiss Goodbye, Merlin – chitarist la Voltorb şi Otis - activist politic).

---

Premii şi Distincţii

  • Albumul As Time Goes By (2001) este nominalizat la premiile Grammy Awards (în categoria Cel mai bun album pop-rock al unui artist solo)
  • 2003. Ivor Novello Award, pentru contribuţia adusă muzicii britanice
  • 2004. Q Lifetime Achievement Award, pentru întreaga activitate a trupei Roxy Music
  • 2008. BMI Icon Award, pentru influenţa asupra noilor generaţii de muzicieni
  • 2011. Commander of the Order of the British Empire (CBE, de ziua Reginei)

---

The Bryan Ferry Band

Componenţa 1976

  • Bryan Ferry (solist, keyboards)
  • Chris Spedding (chitară)
  • John Wetton (bas)
  • Paul Thompson (baterie)

---

Componenţa 1977

  • Bryan Ferry (solist, keyboards)
  • Phil Manzanera (chitară)
  • Chris Spedding (chitară)
  • John Wetton (bas)
  • Ann Odell (keyboards)
  • Paul Thompson (baterie)
  • Mel Collins, Frankie Collins, Dyan Birch, Paddie McHugh (cor)

---

Componenţa 2005

  • Bryan Ferry (solist, keyboards)
  • Phil Manzanera (chitară)
  • Brian Eno (tape recorders, synthesizer)
  • Andy Mackay (saxofon, oboe)
  • Paul Thompson (baterie)

---

Filmografie

  • The Porter (2004)
  • Breakfast on Pluto (2005)

---

Discografie solo

  • These Foolish Things (1973)
  • Another Time, Another Place (1974)
  • Let's Stick Together (1976)
  • In Your Mind (1977)
  • The Bride Stripped Bare (1978)
  • Boys and Girls (1985)
  • Bête Noire (1987)
  • Taxi (1993)
  • Mamouna (1994)
  • As Time Goes By (1999)
  • Frantic (2002)
  • Dylanesque (2007)
  • Olympia (2010)

---

www.bryanferry.com

---

Autor: RiCo

---

Concertul Bryan Ferry de la Bucureşti produs de One Event (18.SEP.2011) promovează noul material discografic al artistului, Olympia (2010), ce conţine atât piese înregistrate alături de foştii colegi din Roxy Music cât şi colaborări cu artişti renumiţi precum Nile Rogers, David Stewart (Eurythmics), Johnny Greenwood (Radiohead), Flea (Red Hot Chili Peppers), Scissor Sisters, Groove Armada şi David Gilmour (Pink Floyd). Pe disc figureaza si doua cover-uri: o adaptare emoţionantă a piesei cantautorului Tim Buckley, Song To The Siren şi o versiune uimitoare a hitului trupei de rock-psihedelic Traffic, No Face, No Name, No Number. Pe coperta albumului apare celebrul model Kate Moss într-o fotografie inspirată de tabloul cu acelaşi nume al impresionistului Edouard Manet. Deşi este cel mai bun material al artistului din ultimii 20 de ani, Olympia nu are succesul scontat, ajungând doar în UK Top 20, unde staţionează trei săptămâni.

https://www.facebook.com/event.php?eid

---



---

Surse:

Websait Oficial Bryan Ferry

Wikipedia

Illustrated Encyclopedia of Rock

Blogul Ready, Steady, Gone

Comunicat One Music


Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Milan Rakić (Exit Fest, Revolution Festival)
Milan Rakić (Exit Fest, Revolution Fe...
Publicat in: 08.10.2016, Ora: 06:09AM
Graham Robinson (UK)
Graham Robinson (UK) ...
Publicat in: 20.08.2016, Ora: 12:29PM
Crossover (Miskolc, HU)
Crossover (Miskolc, HU)...
Publicat in: 18.07.2016, Ora: 06:24AM
Nest of Plagues (Budapest, HU)
Nest of Plagues (Budapest, HU)...
Publicat in: 30.06.2016, Ora: 06:31AM
Eufobia (Bulgaria)
Eufobia (Bulgaria)...
Publicat in: 19.05.2016, Ora: 06:39AM
Bavaria Radler (2014)
Bavaria Radler (2014)...
Publicat in: 12.05.2014, Ora: 06:48AM
Kevin Ayers (1944 – 2013)
Kevin Ayers (1944 – 2013)...
Publicat in: 27.08.2013, Ora: 06:43AM
VITA DE VIE. Spunk Tour 2013
VITA DE VIE. Spunk Tour 2013...
Publicat in: 24.01.2013, Ora: 06:56AM
VITA DE VIE. Spunk Tour 2013
VITA DE VIE. Spunk Tour 2013...
Publicat in: 23.01.2013, Ora: 09:18AM
John Lennon. I Met the Walrus
John Lennon. I Met the Walrus...
Publicat in: 07.12.2012, Ora: 06:35AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online