Byte. Stiri
Okapi Sound și Universal Music România prezintă videoclipul piesei „Tare Rău”, cel mai nou single Mitză, o colaborare cu Grasu XXL și BTW.
„Tare Rău” este primul single lansat de Mitză după albumul „Născut la Revoluție”, pe care l-a prezentat publicului în 2018, atât în format digital, cât și într-un format unic – casetă audio.
Videoclipul, filmat în luna aprilie a acestui an, este regizat de Ionuț Trandafir, regizor care nu se află la prima colaborare cu artiștii Okapi Sound, și a fost filmat one shot, în studioul lui Vladinsky, unul dintre cei mai apreciați pictori din România. Personajul principal din videoclip este actriţa Mădălina Craiu. Piesa a fost produsă de Mitză, muzica este semnată alături de Alexandru Radu și Cristian Pascu (BTW), iar de mix și master s-a ocupat Grasu XXL, la Okapi Sound Studio.
Noul single Mitză poate fi descărcat de pe toate platformele de downloaddisponibile (iTunes, Google Play și nu numai), cât și ascultat direct prin aplicațiile de streaming (Apple Music, Spotify, Google Play Music etc.).
„Născut la Revoluție”, al doilea material semnat de Mitză, include un cumul de subiecte și stări prezentate din perspectiva celor care au crescut și copilărit la începutul anilor ‘90, în perioada următoare Revoluției din ’89. Albumul conține nouă piese și doar o colaborare pentru piesa “Nimicuri”.
CLIP NOU. Mitză. Tare Rău, alături de Grasu XXL & BTW
Publicat in: 28.05.2019, 06:23AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 218
Etichete: Btw, Grasu Xxl, Mitză. Tare Rău, Născut La Revoluție
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 218
Etichete: Btw, Grasu Xxl, Mitză. Tare Rău, Născut La Revoluție

„Tare Rău” este primul single lansat de Mitză după albumul „Născut la Revoluție”, pe care l-a prezentat publicului în 2018, atât în format digital, cât și într-un format unic – casetă audio.
Noul single Mitză poate fi descărcat de pe toate platformele de downloaddisponibile (iTunes, Google Play și nu numai), cât și ascultat direct prin aplicațiile de streaming (Apple Music, Spotify, Google Play Music etc.).
„Născut la Revoluție”, al doilea material semnat de Mitză, include un cumul de subiecte și stări prezentate din perspectiva celor care au crescut și copilărit la începutul anilor ‘90, în perioada următoare Revoluției din ’89. Albumul conține nouă piese și doar o colaborare pentru piesa “Nimicuri”.
Articole relative:
PIESĂ NOUĂ. VUNK, Cel mai bun cantar...
Publicat in: 13.05.2020, Ora: 06:32AM
Publicat in: 13.05.2020, Ora: 06:32AM
PIESĂ NOUĂ. Sore si Florian Rus. Sun...
Publicat in: 12.05.2020, Ora: 06:30AM
Publicat in: 12.05.2020, Ora: 06:30AM
NOU RECORD. Post Malone are cele mai m...
Publicat in: 11.05.2020, Ora: 06:26AM
Publicat in: 11.05.2020, Ora: 06:26AM
PIESĂ NOUĂ. Nicole Cherry. Ma rup...
Publicat in: 08.05.2020, Ora: 06:24AM
Publicat in: 08.05.2020, Ora: 06:24AM
PIESĂ NOUĂ. Viki Gabor. Getaway...
Publicat in: 07.05.2020, Ora: 06:21AM
Publicat in: 07.05.2020, Ora: 06:21AM
CLIP NOU. Grasu XXL și Guess Who. Sus...
Publicat in: 07.02.2019, Ora: 06:16AM
Publicat in: 07.02.2019, Ora: 06:16AM
PIESĂ NOUĂ. Grasu XXL și Guess Who....
Publicat in: 25.10.2018, Ora: 06:58AM
Publicat in: 25.10.2018, Ora: 06:58AM
ALBUM N OU. Grasu XXL x Guess Who. În...
Publicat in: 28.09.2018, Ora: 06:40AM
Publicat in: 28.09.2018, Ora: 06:40AM
CLIP NOU. Junky Zice. Întruna Întrun...
Publicat in: 01.09.2018, Ora: 06:24AM
Publicat in: 01.09.2018, Ora: 06:24AM
PIESĂ NOUĂ. Mitză. Născut la Revol...
Publicat in: 28.03.2018, Ora: 06:08AM
Publicat in: 28.03.2018, Ora: 06:08AM
Niciun comentariu!