• czb.ro
Byte. Cinema

2018.MAR.21-23, CJ. Serie de filme | World · War · Memory 1918-2018

Publicat in: 20.03.2018, 22:07PM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 75
Etichete: Das Attentat, Merry Christmas, Poll, The Cut, World · War · Memory 1918 - 2018
2018.MAR.21-23, CJ. Serie de filme | World · War · Memory 1918-2018

Serie de filme | World · War · Memory 1918-2018

Memoria trecutului în film și societate

 

În cadrul unei serii de filme, în perioada 21-23 martie, Centrul Cultural German Cluj-Napoca arată diferitele aspecte și percepții ale Primului Război Mondial prin intermediul filmului. Seria de filme este completată de o dezbatere pe tema culturii memoriei, în care vor fi abordate întrebări privind diferitele perspective, mituri și construcții istorice în jurul războiului și a unirii din 1918. Evenimentul va fi completat de un tur ghidat, în care va fi prezentat Clujul istoric, cu schimbările sociale și politice prin care a trecut în perioada aceea.

Dezbatere: Primul Război Mondial în memoria colectivă

Memoria Primului Război Mondial diferă în funcție de perspective. Dacă în Germania și Franța este corelată mai mult cu moartea în masă și percepută drept o mare catastrofă a secolului XX, pentru Europa de Est înseamnă mai mult schimbări teritoriale esențiale iar pentru țara noastră, formarea României Mari, un eveniment definitoriu pentru societatea, cultura și identitatea noastră.

Cum percepem astăzi, după 100 de ani de la acțiunile de luptă, Primul Război Mondial? Ce forme, ritualuri și dispozitive ale memoriei colective există în Transilvania? Care este rolul consecințelor sale asupra formării identității? Vom discuta despre schimbările istorice și urmările lor împreună cu istorici și sociologi de la Universitatea Babeș-Bolyai: Christian Schuster, politolog; Ioan Cârja, istoric; Edit Szegedi, istoric. Ca o introducere în dezbatere, vom cunoaște abordările personale ale poeților slam-poetry de la Poethree.

Tur ghidat: Clujul sub semnul Primului Război Mondial

Cluj-Napoca nu a fost câmp de luptă în timpul Primului Război Mondial, în schimb războiul și urmările sale au avut o influență majoră asupra întregii societăți din Transilvania. Când România a intrat în război în 1916, unul din țelurile principale a fost ocuparea teritoriilor cu populație majoritară română, precum Basarabia și Transilvania. Anexarea Transilvaniei la Regatul României, în urma Tratatului de la Trianon, a produs schimbări politice și sociale profunde, Clujul fiind și el afectat. În cadrul unui tur ghidat, Edith Szegedi, istoric la Universitatea Babeș-Bolyai ne va conduce prin locurile, care au avut un rol însemnat în istoria orașului.

Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Filmele sunt subtitrate în limba engleză. Dezbaterea și turul vor avea loc în limba română.

 

PROGRAM
21.03.2018 | Casa Tranzit
18:00 - Dezbatere: Primul Război Mondial în memoria colectivă
20:30 - Film: Das Attentat - Sarajevo 1914 (DE, AT 2014)

22.03.2018 | Teatrul Național
17:00 - Tur ghidat: Clujul sub semnul Primului Război Mondial

22.03.2018 | Cinema Mărăști
20:00 - Film: The Cut (DE, FR 2014)

23.03.2018 | Cinema Mărăști
18:00 - Film: Poll (DE, AT 2010)
20:30 - Film: Merry Christmas (FR, DE, GB 2005)

 

Das Attentat – Sarajevo 1914

DE, AT 2014, 98 min., Regie: Andreas Prochaska

Cu un amestec de fapte și elemente fictive, Das Attentat abordează tema atacului din 28 iunie 1914 asupra moștenitorului Imperiului Habsburgic Franz Ferdinand și a soției sale, ale cărui consecințe au declanșat în cele din urmă Primul Război Mondial. Principalul personaj este procurorul austriac Leo Pfeffer, care interoghează autorii atentatului din gruparea formată în jurul lui Gavrilo Princip și, în cele din urmă, este prins în jocul unei intrigi politico-militare. În timp ce circumstanțele săvârșirii și unele personaje se bazează pe realitatea istorică, scenariul filmului continuă cu acțiuni marcate de teorii ale conspirației, care învăluie acest eveniment până în ziua de astăzi. Faptele și ficțiunea se completează într-un thriller captivant.

 

The Cut 

DE, FR 2014, 138 min., Regie: Fatih Akin

Povestea filmului începe în anul 1915, când fierarul armean Nazaret Manoogian este arestat de către soldați turci și forțat să lucreze în deșert împreună cu ceilalți bărbați armeni din satul său. Foarte rănit, cu corzile vocale tăiate, el reușește cu greu să scape dintr-un masacru asupra armenilor. Evadarea sa și căutarea timp de 10 ani a fiicelor sale, care ar fi supraviețuit genocidului armean, îl conduc din Orientul Mijlociu prin Cuba până în Statele Unite. Șapte ani s-a pregătit Fatih Akin pentru The Cut, o poveste despre conflictele dintre națiuni, temă centrală în opera renumitului regizor german. Filmul a primit trei nominalizări pentru premiile Academiei Germane de Film în 2015.

 

Poll

DE, AT, EE 2010, 129 min., Regie: Chris Kraus

La scurt timp înaintea Primului Război Mondial, Oda, o adolescentă de 14 ani, se mută la tatăl ei într-o casă din Estonia, după ce rămâne fără mamă. Între soldați ruși și tatăl ei medic, care disecă cadavre pentru cercetare, Oda se izolează tot mai mult. Întâmplător întâlnește un anarhist Estonian rănit, care se ascunde de ruși într-o biserică ruinată și începe să îl îngrijească pe ascuns. Cei doi tineri se apropie și se împrietenesc, în timp ce situația din casa fetei devine tot mai periculoasă. Acțiunea filmului Poll se bazează pe amintirile scriitoarei Oda Schaefer și prezintă drama verii din 1914, în care o fată tânără este inițiată în viața de adult – jucată remarcabil de actrița Paula Beer. Filmul a câștigat numeroase premii internaționale, printre care și premiul publicului la Festivalul Filmului European București.

 

Merry Christmas 

FR, DE, GB, BE, RO & NW 2005, 116 Min., Regie: Christian Carion

 

Merry Christmas redă povestea reală a nopții de Crăciun din 1914, în care soldații germani, britanici și francezi de pe anumite secțiuni ale frontului de vest au lăsat armele jos într-un moment de fraternizate. În film, un tenor aflat într-un tranșeu începe a cânta renumitul cântec de Crăciun Noapte de vis și i se alătură nu doar colegii germani, ci și soldați francezi și scoțieni. Comandanții locali ai celor trei trupe decid să întrerupă luptele în perioada sărbătorii Crăciunului. Filmul poate fi o pledoarie pentru mai multă umanitate. Merry Christmas a fost nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur pentru cel mai bun fim străin.

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOARTE SCURT METRAJ TRÈS COURT
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOARTE SC...
Publicat in: 04.06.2018, Ora: 15:04PM
CONCURS. Competitia Locala #TIFF2018
CONCURS. Competitia Locala #TIFF2018...
Publicat in: 13.03.2018, Ora: 16:59PM
Pororoca. din 19.IAN.2018 în Rom
Pororoca. din 19.IAN.2018 în Rom...
Publicat in: 18.01.2018, Ora: 14:37PM
2017.NOV.16-19. Festivalul filmului francez la Cluj
2017.NOV.16-19. Festivalul filmului fr...
Publicat in: 11.11.2017, Ora: 06:52AM
Les Films de Cannes à Suceava 2017
Les Films de Cannes à Suceava 2017...
Publicat in: 06.11.2017, Ora: 19:17PM
Slipknot. MTV Merry Christmas
Slipknot. MTV Merry Christmas ...
Publicat in: 19.12.2011, Ora: 06:45AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2018 • Revista De Muzica Online