Colaborarea anului (partea 3/2016)
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 586
Etichete: Ac/dc, Acdc, Angus Young, Bon Johnson, Brian Johnson, Cristi Minculescu, Dan Bittman, Holograf, Iris

COLABORAREA ANULUI LA NOI
Întorcându-mâ la artiștii noștri de succes, ar mai fi de menționat "colaborarea anului", dintre Cristi Minculescu și Dan Bittman, care au lansat "S-aprindem Torțele" (iar eu aș fi numit piesa asta "Să stingem becul"). Ceea ce a fost promovat cu entuziasm ca fiind un duet inedit mă duce cu gândul la disperarea celor doi soliști în goana lor după bani pe o piață lipsită de prea multe surse de venit pentru artiști (precum petreceri private sau zile de mititei unde amândoi au fost invitați deja de prea multe ori alături de trupele lor).
Byte. La o ascultare atentă, se observă o asemănare între "hitul" românesc din martie 2016 și o compoziție anglofonă lansată în martie 2014:
COLABORAREA ANULUI "LA EI"
Solistul Brian Johnson de la AC/DC a fost nevoit să se retragă din formație (la sfatul medicilor care l-au avertizat că este pe punctul de a rămâne surd), iar turneul Rock Or Bust (aflat în plină desfășurare) a trebuit întrerupt. Soluția a fost asocierea cu Axl Rose (de la Guns'n'Roses). Colaborarea a început în 7 mai, când turneul european de stadioane a debutat la Lisabona. Ce m-a șocat pe mine a fost faptul că în afară de câțiva fani înrăiți AC/DC, majoritatea plătitorilor de bilet nu au avut nicio reacție. O bună parte a tinerilor nu le păsa de componență. Puțini au fost cei care au realizat că toată șmecheria trupei veterane era să își încaseze banii din cântările confirmate și să nu anuleze turneul, deși trupa AC/DC nu mai este AC/DC cu Axl Rose la voce. Mai mult de atât, Axl a suferit o fractură la picior și a debutat pe scena din Lisabona alături de Angus Young & Co. într-un scaun cu rotile la microfon! Consider asta cea mai tare poantă de stand-up comedy din istoria muzicii pop-rock.
Brian Johnson a fost alături de AC/DC după pierderea tragică a lui Bon Scott în 1980. Angus Young (cel mai tânăr component) vrea să mai cânte cel puțin încă un deceniu, iar foarte probabil se va colabora cu mai mulți soliști în următorii ani.
Trăim vremuri ciudate, în care mesajul transmis prin muzică și implicarea sufletească din fenomenul artistic nu mai sunt la fel de importante ca și statutul social și câștigul material în industria muzicală actuală.
Același sentiment l-am avut și cu un an în urmă, când am aflat de colaborarea dintre Queen și Adam Lambert. Vorba cuiva: "nu mă mai duc să dau 100 de euro să văd înlocuitori!!"
Articole relative:
Publicat in: 14.03.2017, Ora: 11:18AM
Publicat in: 01.03.2017, Ora: 10:48AM
Publicat in: 11.02.2017, Ora: 07:58AM
Publicat in: 06.02.2017, Ora: 09:39AM
Publicat in: 04.01.2016, Ora: 07:49AM
Publicat in: 15.11.2019, Ora: 06:53AM
Publicat in: 08.04.2019, Ora: 06:42AM
Publicat in: 19.02.2019, Ora: 06:16AM
Publicat in: 08.02.2019, Ora: 08:34AM
Publicat in: 05.10.2018, Ora: 06:36AM
Niciun comentariu!