• czb.ro
Click. Industrie

Semifinala GBOB ARTmania 2016

Semifinala GBOB ARTmania 2016

Semifinala GBOB ARTmania 2016

28.IUL.2016

Oldies Pub, Sibiu


Semifinala GBOB Artmania promitea de luni de zile să fie cea mai interesantă etapă a concursului ...și în 2016. 


În etapa asta am avut parte de prezența unor formații din diverse colțuri ale țării, din Baia Mare și Arad până în București și Miskolc/Ungaria. Cei din juriu și observatorii s-au adunat de la București, Cluj-Napoca, Reghin, Galați, Râmnicu Vâlcea, Caransebeș și Deva (și deși ne aflam deja în epoca Brexit-ului, unul dintre observatori, Graham Robinson, era chiar de origine britanică). 


La această etapă ne-am reîntâlnit cu două formații care au mai concurat la Clubul Țăranului din București în cadrul Semifinalei GBOB Muntenia cu care a debutat competiția din 2016. În martie, White Ash a fost dezcalificată pentru depășirea timpului alocat - și a fost de acord să respecte regula de 8 minute la Sibiu, dar solistul talentat, cool și profi nu a mai avut aceeași convingere pe scenă ca la București. White Ash este deosebită prin faptul că emană un iz puternic de old-school rock, din epoca anilor '70. Blue Night Shadow a fost deosebită prin genul abordat, față de restul din programul din această seară. Schimbările de ritm, care au trecut de la punk la funk în prima piesă, bateristul foarte expresiv și melodiile de limbă română au încărcat atmosfera cu o energie pozitivă. Băieților le lipsește însă acel dram de nebunie pe scenă, prin care ar capta atenția publicului pe toată durata recitalului. Blue Night Shadow s-a clasat pe locul 2 prin votul juriului și la București, și la Sibiu, iar la finalul serii, președintele juriului le-a acordat șansa de a participa la Finala națională 2016 ca WIld Card (formațiile Wild Card vor fi anunțate de abia în octombrie, după ultima etapă: Semifinala GBOB Banat de la Timișoara).  


La Sibiu s-au prezentat două formații de adolescenți: Fantazia (Arad), care are un tenor de 11 ani cu foarte mare potențial și B.E.A.R. (Simeria), care a avut parte de un public numeros de acasă. Problema arădenilor în seara aceasta este însă faptul că am rămas cu impresia că au fost prea emoționați de eveniment, ceea ce nu a ajutat deloc la mascarea scăpărilor mărunte pe durata recitalului din concurs. B.E.A.R. a câștigat votul publicului și deși nu se poate lăuda cu o activitate impresionantă de scenă, a fost convingătoare. Melodiile cu momente de growl ar putea fi îmbunătățite pentru a fi mult mai atractive, cap-coadă la finala de la Brașov. Băieții mai au patru luni jumate să se pună la punct în acest sens.


Cred că motivul pentru care B.E.A.R. și-a câștigat locul în finală se datorează și celor de la Praf, concitadinii din Simeria, care au mobilizat și publicul lor să vină la Sibiu. Treaba cu votul publicului nu este o prostie, pentru că asta dovedește: 1) impactul ce l-a avut muzica sau spectacolul de pe scenă la publicul din sală; 2) popularitatea unei trupe - un element important pentru succesul unei formații; și 3) talentul de marketing al artistului care reușește să-și mobilizeze fanii să plătească un bilet - ca să-l susțină la modul concret. Asta implică un efort sporit din partea fiecărei formații, dar este energia și timpul care în mod normal trebuie consumate și dedicate (în afara orelor petrecute în sală la repetiții) pentru a cultiva un public fidel. Marea majoritate a formațiilor care participă la GBOB - sau nu au fani (în sensul real al cuvântului) sau nu știu să-și promoveze concertele. Simerienii care au venit să susțină Praf foarte probabil au votat și cu B.E.A.R. (dând dovadă de patriotism local), iar tinerii nu au insistat (cum fac alții) pentru invitații. O altă paralelă pe care o pot face între cele două proiecte Simeriene este că ambele s-au îmbrăcat "în uniforma", Praf având cravatele verzi, de discotecă, iar B.E.A.R. având tricourile "rupte" de o gheară de urs pe un umăr. Praf ar fi putut să impresioneze mai bine dacă vocalul ar fi avut solistici mai simple de făcut pe muzica pop-rock promovată de trupa lui.


La Sibiu am avut parte de două formații pagan metal, care promovau linii tematice din folclorul românesc, transpuse pe ritmuri metalice. Ka-Gaia-An de la București a avut o vestimentație scenică impresionantă, a avut un joc scenic atractiv, cânta un metal foarte melodios în limba română, dar impresia unora din juriu a fost că s-a pus un accent prea mare pe folclor. M-a surprins să constat că formația locală, E-An-Na din Sibiu a avut mai mult public la concursul Jaxx Rock Battle din Cluj decât la Semifinala GBOB, la ea acasă! Spectacolul solistului a fost extrem de dinamic, schimbând des flautul cu cimpoiul în cursul unei piese. Show-ul lor a fost original, cu atitudine; s-a creat o atmosferă deosebită și prin comunicarea bună ce o avea vocalul cu publicul. Foarte probabil însă, muzica lor ar fi fost mai atractivă dacă s-ar fi înțeles versurile.


Problema de limbaj a afectat rezultatul final al trupei din Ungaria, care s-a prezentat departe de casă cu două piese în limba maternă. Crossover m-a impresionat că a făcut drumul, fără să se odihnească, din nordul Ungariei, în timpul săptămânii, ca să participe la etapa din Sibiu din cadrul Festivalului Artmania 2016, dar nu s-a informat și nu a căutat filmări de la finala noastră din 2015 să vadă că e important să nu urce pe scenă cu tricourile transpirate de pe drum. Trupa este compactă și sună bine, dar nu a excelat în niciun fel. Odată pus la punct repertoriu, o formație care vede treaba pe termen lung trebuie să lucreze la detaliile legate de prezența scenică, imagine și comunicarea cu publicul.  


Mindcage Escape (București) face mult zgomot și prezintă un zid de sunet metalic în stil full-force. False Reality (din Brașov) este o trupă bine închegată de doom-metal, care, datorită growl-ului indescifrabil al solistului, transpune ascultătorul într-o stare negativă profundă… (și exact asta se dorește prin acest proiect). La False Reality (formație recent semnată la Loud Rage Music), chitaristul și bateristul au fost vicecampioni mondiali GBOB 2016 la Berlin (ei fiind în paralel membri ai formației Hteththemeth din Brașov).


Riot Monk (Baia Mare) a convins juriul, ea revenind în concurs după participarea anul trecut la Semifinala GBOB Crișana-Maramureș. La Oradea, deși a realizat un record la GBOB România, primind șase premii diferite din partea juriului, nu s-a calificat în finală. Anul acesta însă, cu regulamentul nou, prin care nu se mai combină Votul Juriului cu cel al Publicului, Băimărenii de post rock care cântă cu patos și ne amintește de Eddie Vedder în apogeul său alături de Pearl Jam, s-au calificat la Finala GBOB România 2016 de la Rockstadt, Brașov - sâmbătă 10 decembrie. Formația a evoluat, are un joc scenic convingător și a avut o comunicare bună cu publicul, fără să folosească înjurături în limba engleză.


În urma tragerii la sorți, formațiile au urcat pe scenă în ordinea următoare: 

  • B.E.A.R. (Simeria)
  • White Ash (București)
  • E-An-Na (Sibiu)
  • Praf (Simeria)
  • Ka Gaia An (București)
  • Fantazia (Arad)
  • Riot Monk (Baia Mare)
  • Crossover (Miskolc/HU)
  • Mindcage Escape (București)
  • False Reality (Brașov)
  • Blue Night Shadow (București)


Anul acesta s-au prezentat două capete de afiș în programul evenimentului: eroii locali de la Wild Child (Sibiu) și vicecampioana GBOB România 2015, The Kryptonite Sparks (Botoșani).

A fost un spectacol reușit cap-coadă, cu câte ceva pentru toate gusturile muzicale; recitalurile invitaților au fost cireașa de pe tort.

Publicul a fost unul avizat și a știut clar despre ce este vorba. Organizatorii nu se așteptau la interesul atât de crescut al sibienilor. La 22.00 s-au epuizat toate taloanele pregătite pentru această etapă, iar brățările s-au epuizat înainte de finalul serii… 

În 2016, Sibiu își bate propriul record de public: am avut parte aici, DIN NOU de cel mai numeros public la o semifinală GBOB. Nu este însă atât de importantă cifra celor 370 prezenți în sală, cât atmosfera călduroasă cu care au întâmpinat toate cele 13 formații prezente în programul serii. Am fost impresionat nu doar de recitalul formației Wild Child (adolescenții sibieni care au ajuns în Finala GBOB România 2015) care a evoluat evident în sfera stoner-rock - având și un nou baterist, dar și de publicul numeros aflat deja în sală la 20.00 (ora la care am anunțat începerea spectacolului). Spre deosebire de anul trecut, prezența străinilor în sală a fost neglijabilă. Se poate constata însă că lumea a venit la Festivalul Artmania din prima zi pentru a participa activ la Semifinala GBOB Artmania 2016 - iar mulți dintre cei prezenți erau în temă cu concursul și au venit special să asculte muzica formațiilor sosite din diverse colțuri ale țării.


  • Premiul Focus Festival 2016: Riot Monk (Baia Mare)
  • Premiul Gugulan Rock Caransebeș: Ka Gaia An (București)
  • Premiul Low Bass 5 (înregistrarea unei piese în studio): 

1) Mindcage Escape (București); 2) B.E.A.R. (Simeria) 

  • Premiul Intermission (o ședință foto): 

1) False Reality (Brașov); 2) Riot Monk (Baia Mare)

  • Premiul Anglo-Saxon Booking: Ka Gaia An (București)
  • Premiul Aby Stage Bar, Râmnicu Vâlcea: Blue Night Shadow (București)


Locul 1. VOTUL JURIULUI. Riot Monk (Baia Mare)

Locul 2. VOTUL PUBLICULUI. B.E.A.R. (Simeria, FOTO)

Locul 3. WILD CARD. Blue Night Shadow (București)


--- 

Autor: RiCo

Foto: B.E.A.R., de Vladimir Gheorghiu


--- 

CITATE:

We aren't disappointed, I think we are the real winners because we traveled to a big and beautiful country, we saw the beautiful town, beautiful girls and we met a fantastic people!

And that was our goal.

The contest is early for us, but we know... we need some more time and we need more rehearsals.

That's not a problem... We are building a music career but this is a slow process.

Thank you your job and the other staff!

We had a good time, and we are satisfied.

So let's start to rock and roll - and we hope we'll meet again, soon!

- József Biró, Crossover (Miskolc/HU)



Multumim mult GBOB! 

A fost experienta super pentru noi! Multumim membrilor juriului pentru premiul acordat (Lowbass5 Studio) și felicitari Riot Monk/drunkenbrofist! \m/ 

In curand o sa anuntam urmatorul concert Mindcage Escape!

https://www.facebook.com/MindcageEscape/?fref=ts


--- 

G-BOB nu este un concurs, ci o comunitate. 

Publicul are sansa de a descoperi formatii pe care nu le-a mai vazut si de a asculta muzica noua, actuala, contemporana, ORIGINALA si LIVE dintr-o gama larga de genuri muzicale.

Pentru artiști, este posibilitatea de a cunoaste alti artisti si alte formatii cu care sa colaboreze la viitoare concerte sau turnee; oportunitatea de a cunoaste si de a da mana cu cei prezenti in Juriu: oameni activi in industrie.


Morsound & Co. a oferit vochere de reducere tuturor formațiilor participante


Partenerii media ai etapei au fost: TVR Cluj, Radio România Cluj, One Music Channel, Hit Music Channel, BRAVOnet, International Radio Deutschland, Antena Sibiului FM, Impuls FM Sibiu, Jurnal Bihorean, AltRadio Timișoara, ClickZoomBytes, TV Radio Arthis Bruxelles, Definite Rock, Radio Trib, Arta Sunetelor

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

COMENTARII:

31.07.2016, 21:04PM, scris de Colesan Constantin - BUBU
Aceasta manifestare reala de muzica live a crescut fata de anul 2015 si in calitatea organizarii si a trupelor participante. Felicitari celor care organizeaza GBOB Romania - d-lui Richiard Constantinidi si d-lui Mihai Razvan Mugescu .

Articole relative:

Finala GBOB România 2016
Finala GBOB România 2016...
Publicat in: 14.12.2016, Ora: 14:00PM
Eurock Christmas
Eurock Christmas ...
Publicat in: 06.12.2016, Ora: 09:56AM
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS NAȚIONAL de muzică
RECORD ABSOLUT de PREMII la un CONCURS...
Publicat in: 01.11.2016, Ora: 08:18AM
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinului
Semifinala GBOB Banat. Forța Destinul...
Publicat in: 18.10.2016, Ora: 07:05AM
ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala GBOB Bucovina
ÎN PREMIERĂ la Suceava. Semifinala G...
Publicat in: 12.09.2016, Ora: 14:35PM
2019.NOV.8. CJ. Flying Circus Pub. E-an-na. Nesfarsite
2019.NOV.8. CJ. Flying Circus Pub. E-a...
Publicat in: 03.11.2019, Ora: 06:08AM
2019.OCT.10. B. Quantic Club. E-an-na. Nesfarsite
2019.OCT.10. B. Quantic Club. E-an-na....
Publicat in: 05.10.2019, Ora: 06:05AM
2019.IUN.1. SB. RockNbike. E-An-Na
2019.IUN.1. SB. RockNbike. E-An-Na...
Publicat in: 26.05.2019, Ora: 06:45AM
2019.MAR.9. CJ. Flying Circus Pub. E-An-Na
2019.MAR.9. CJ. Flying Circus Pub. E-A...
Publicat in: 04.03.2019, Ora: 06:36AM
2019.MAR.9. CJ. Flying Circus. E-an-na
2019.MAR.9. CJ. Flying Circus. E-an-na...
Publicat in: 04.03.2019, Ora: 06:19AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2023 • Revista De Muzica Online