• czb.ro
Zoom. Interviuri. Interviu RO

Doru Atomei (n.11.DEC.1970)

Publicat in: 26.12.2016, 06:55AM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 195
Etichete: Antofagasta, Dark Bombastic Evening, Dbe, Doru Atomei, Kogaionon, Kruna, Krunatura, Krunavod, Muzaholic, Radio Top 91 Suceava
Doru Atomei (n.11.DEC.1970)

Implicat în Industria muzicală de mai bine de 25 de ani, Doru Atomei (n.11.DEC.1970) este critic și redactor muzical, inițiator al unor reviste muzicale on-line (precum Kogaionon) pentru genuri de nișă. Ca organizator de evenimente, a promovat doar formații internaționale care nu au fost invitate înainte de alți promoteri, pentru a le oferi șansa de a fi văzute live în România, festivalul anual Dark Bombastic Evening (organizat la Alba Iulia) este specializat pe genuri minimaliste dark underground. 

Din martie 2014 este asociat la clubul de concerte Live 31 Motors Pub din Suceava (care este închis temporar, după tragedia de la Colectiv); în același an lansează Muzaholic, un site ce promovează exprimări artistice de calitate.

În 2015 este invitat în juriu la Finala națională GBOB România.

 

RiCo: Radio Top 91 Suceava. Cum ai ajuns în echipa de pornire și de ce ai ales să promovezi metalul în emisiunea Antofagasta?

Doru Atomei: Era o chestie începută de câțiva tineri suceveni, care au reușit să facă rost de ceva fonduri și voiau să mute munții. Cum ne cunoșteam, nu a fost greu să mă ofer să fac si eu o emisiune de drujbe, că ascultam Metal la greu și mi se părea exotic să pun muzicile preferate la un post de radio. Cei din echipa de bază erau Rockeri, dar nu Metaliști. Eu eram din ăia cu plete, cu barbă, îmbrăcat în negru, eclectic, arogant, mizantrop, disprețuitor față de cotidian, dar plin de idei și doritor de a face ceva mai mult decât a asculta muzică. La acea vreme nu eram în direct, emisiunea se trăgea pe banda de magnetofon și apoi difuzată. Emisiunea a avut mai multe denumiri, dar, după ce am ascultat albumul celor de la Sadness, am ales numele unei piese și, astfel, a devenit Antofagasta. După aceea am aflat că era și numele unui oraș din America de Sud.

 

RiCo: Te ocupi de organizarea de evenimente în timpul liber, ca hobby. Ce lipsește pe plan socio-economic în România anului 2016 ca acest hobby să poată deveni o meserie pentru persoane ca tine, pasionate de muzică, care ar face ca acest domeniu de activitate să se dezvolte și în țară?

Doru Atomei: Nu știu ce sa spun. Eu nu am știut să aduc nici măcar pe zero suma de evenimente pe care am organizat-o până azi. Când e vorba de hobby, pragmatismul pălește. Nu am vrut să fac compromisuri, poate de asta. Dar sunt exemple în țară câștigătoare, cred că ele ar putea răspunde la întrebarea ta. Știu insă că am invitat peste 120 de trupe de afară să cânte aici, dar să și cunoască România. E un sentiment fain și chiar sunt împlinit, din punctul acesta de vedere.

 

RiCo: Ai înființat DonisArt pentru a organiza evenimente cu artiști care nu ne-au mai vizitat țara în trecut, din genuri muzicale de nișă. Cum a evoluat proiectul și cum ai ajuns la ideea festivalului anual Dark Bombastic Evening?

Doru Atomei: Totul a plecat din admirație și dragoste pentru muzica underground, mai întâi cu Metal-ul extrem, apoi cu Dark, Ambient, Industrial, Gothic, Ethereal... Am invitat în România numai trupe ce nu au cântat înainte aici, să le spun nișate, care au dorit să descopere România, nu doar să mai pună de o cântare. Am încercat să aduc ceea ce consideram că merită a fi promovat, cu speranța că, la sfârsit de zi, sau de an, să ating break even-ul. N-am reușit asta, însă am legat prietenii faine și am trăit momente memorabile, atât eu cât și trupeții sau publicul.

DBE a plecat tot de la conceptul de Seară Specială, a fost primul eveniment DonisArt în București și am vrut să aibă o vizibilitate diferită, poate mai amplă. După ediția a doua, care a fost umbrită de mai multe ghinioane, am decis să ies dintre pereții unui club și să schimb orientarea, în sensul că am mixat Metal cu non Metal. Locația a fost întotdeauna importantă pentru mine, așa că până la stabilirea locației în cetatea Alba Iulia nu a fost decât un pas.

Nu pot vorbi de o evoluție, ci de o diversificare, transformare....

 

RiCo: Ce înseamnă Kogaionon pentru tine? Care este părerea ta privind faptul că nu există o educație organizată la modul colectiv privind mitologia dacică, a poporului nostru?

Doru Atomei: Kogaionon a fost numele fanzinului pe care l-am înființat cu un coleg, in 1995. După primul numar, am rămas singur și l-am continuat cum am putut, deloc periodic, dar au fost tiparite totuși 10 numere. Între timp l-am făcut și online, cu ajutorul prietenului meu Lucian, cel care îmi spunea periodic că e păcat să mă las de scris, de promovat, că există oarece interes pentru ceea ce făceam de ani buni. Ce înseamnă pentru mine? Hmmm, habar n-am. Știu sigur că e ceva ce nu are legătură cu niciun fel de compromis, cu abordările fariseatice sau cu repere din istorie. E doar un simbol pentru mine. Și un mod de viață vertical față de mine. Despre Daci și toată mitologia dacică citesc mult, sunt deschis în a afla tot felul de ipoteze, dar e complicat să emiți ipoteze când știi că istoria e scrisă de câștigători iar Dacii au fost asimilați de romani. Sunt însă extrem de mirat de ce nu există un interes în a studia și a dezvolta profesionist izvoarele istorice care există sau pot fi cercetate. Ne e mai simplu să admitem istoria invățată la școală sau, mai rău, să credem scenarii create de oameni care au probleme cu mansarda.

 

RiCo: Cum te-a afectat pe tine personal incendiul din Colectiv și în ce sens crezi că s-a schimbat ceva privind scena muzicală autohtonă după tragedie (dacă simți s-a schimbat ceva)?

Doru Atomei: Colectiv a fost o tragedie. De felul meu sunt un optimist incurabil și încerc să nu-mi las nemulțumirile interioare să mă copleșească. Privit pragmatic, nu s-a schimbat nimic, dacă vorbim de scenă: nu există label-uri, nu există reviste, nu există platforme... Fiecare merge pe cont propriu, visează să dea lovitura și da, se declară șocat și afectat de ce a fost în acea seară ghinionistă. Dar atât. Nu am văzut pe nimeni să fie franc și să aibă curajul să declare realitatea. Care? Păi, până în acel moment, în București, în afară de Fabrica, nu exista o alta locație indoor în care să încapă mai mult de  200 de omuleți, care să accepte să se cânte în ea Rock, Metal sau alte sonorități extreme, non mainstream.

 

Colectiv era un club apărut relativ nou pentru Rock, care oricum mixa și Metal cu Electro și alte chestii, era chiar "premium" față de alte cluburi, cel puțin așa arăta. Am fost acolo înainte, am văzut concerte cu multe trupe extreme, cu flăcări, cu public dublu față de ce a fost în seara aia diabolică de sfârșit de octombrie. Până atunci eram convins că proprietarii clubului sunt tipi care chiar doreau să susțină mișcarea Rock, dar privită financiar, că era un business pentru ei. Ceea ce era mare lucru pentru o capitală europeană, unde oricum nu existau alte locații dispuse să accepte Rock.

În fine, ipocrizia e mare, au murit copii nevinovați, s-au creat traume, suferința continuă să fie mare, doar doar pentru cei implicați direct. Restul a uitat, în sensul că militantismul e zero, mobilizarea de atunci a devenit astăzi doar o mișcare underground, care va exista și de acum încolo, dar doar în sufletele celor implicați. 

 

Patriarhia ne-a arătat că, la greu, nu te poți baza pe ea, așa că până și ideea de credință tinde să se interiorizeze și să se izoleze, politicienii sunt toți o adunătură de ciocoi care nu ne reprezintă, oamenii de presă de specialitate sunt puțini și dezbinați... hmmm, e totul la fel ca înainte, din păcate. Doar că suntem puțin mai atenți la ISU și respectăm reguli ce trebuiau oricum respectate. Nu există responsabilizare, empatie, dorință. Suntem atât de ipocriți încât am ținut Arena Națională închisă 4 luni și apoi i-am dat drumul, fără să facem nimic. Nu mai spun de cluburi. Prieteni care au fost în Colectiv nu mai sunt, alții, norocoși că au scăpat, rămân cu traume pe viață... Mă gândesc doar că și eu aș fi putut fi în locul lor, dar na, asta este. Un sentiment greu, irespirabil, lăsat pe mâna timpului, singurul responsabil să-l dilueze.

 

RiCo: Consider că lipsesc liderii de opinie în rândul soliștilor pop-rock de la noi. Care este părerea ta și (dacă ești de acord) de ce consideri că se perpetuează această mentalitate de autocenzură la un sfert de secol după descătușarea constrângerilor comuniste?

Doru Atomei: Multe din trupele din România se uită într-o oglindă falsă. Faptul că valoarea lor în afara României e zero, spune totul pentru mine. Doar pentru mine. Dar în a găsi explicații plauzibile suntem ași. Poate că ni se trage de la resemnarea mioritică, nu știu. Suntem experți în a invoca motive și scuze, dar lași in a muta munții. Autocenzura dă bine și da, e un motiv care continuă să fie credibil. Pentru mine valoarea unei trupe este acolo unde ea cântă, pentru prima dată, si uimește... Dar să nu fie în orașul și/sau țara unde locuiește.

 

RiCo: Deși există multe reviste muzicale românești online, majoritatea copleșitoare a lor este formată din redactori care centralizează și retransmit știrile în manieră copy-paste. Apar mereu site-uri noi de gen, dar extrem de puține reușesc să ofere editoriale, recenzii și păreri personale privind albumele noi și scena muzicală per ansamblu, așa cum faci la Kogaionon. Cum îți explici acest trend virtual lipsit de culoare care pe termen lung nu ajută la evoluția scenei muzicale autohtone?

Doru Atomei: Este greșită referirea la Kogaionon. Acum 5 sau 10 ani poate că era ok, pentru că scriam pe an cca 250-300 de recenzii. Acum e istorie, mai inserez cate un editorial, din Paște în Crăciun și asta e tot. În paralel însă, au apărut noi denumiri, între care pendulez: KRUNA, KruNatura, KrunaVod, DBE, HASH, DBE echoes... chiar și 31 Motors Pub, unde m-am asociat acum 2 ani, tot pentru a susține mișcarea muzicală Rock/Metal din orașul natal.

Privit la rece, nu avem un portal online autohton care să facă treabă serioasă. Îmi vine in minte doar Metalfan, cam singurul site unde mai citesc câte o cronică, interviu, dar și astea destul de rar. Există și altele mai noi, dar e prea devreme să spun că ar conta. Restul, sincer: fosile cu facelift, doar motoare de promovare pentru propriile activități, dar nimic care să educe sau să culturalizeze.

 

RiCo: Cum îți explici lipsa unei reviste muzicale pentru adulți distribuită pe plan național în România?

Doru Atomei: Nu avem educație muzicală underground, nu ne place să cumpărăm bilete la concerte (vânăm acreditari, invitații, concursuri), nu susținem trupele cumpărând merch-ul lor, nu facem altceva decât să apelăm ca proximitate, invocând apoi motive nenumărate. Nu dăm nicio șansă underground-ului, preferăm să vedem, să vorbim și să ascultăm trupele pe care le știm, nu avem dorința sau răbdarea de a căuta și a descoperi trupe noi și de calitate. E ca la nuntă, mergi la un concert la o trupă pe care o știi de 5-10 ani și vrei să-ți cânte aceleași piese la care ai rezonat odinioară. Piesele noi sunt percepute doar ca un preludiu pentru ceea ce va urma pe scenă, la bis. E ca și cu mirosul de naftalină: nu te omoară, dar nici nu te face să trăiești. Doar respiri. E bine și asa, zic unii. Probabil că așa o fi, eu sunt din alt film. Noroc că există și excepții... și ăsta e undergroundul adevarat :-).

 

RiCo: Ce părere ai de scena muzicală autohtonă în 2016?

Doru Atomei: Nu am nicio părere, nu am vreun proiect nou care să mă miște în mod special, dar mai e timp. 

 

RiCo: Îți pare rău că ești obligat să petreci zilele de lucru departe de Suceava / Bucovina (și de ce)?

Doru Atomei: Noțiunea de spațiu pentru mine e cam scoasă din context. Încerc să nu-mi număr motivele pentru care aș putea să am regrete (uneori ele chiar există), pentru că îmi umplu timpul cu atât de multe idei, lucruri, proiecte noi, încât și cei care mă cunosc bine obosesc numai când le povestesc ce-mi mai trece prin minte și vreau să fac. Și asta nu are legătură cu un anumit loc. Chiar vorbeam ieri cu cei de la Irfan și nu înțelegeau: stau cică în Suceava, job-ul e la Ploiești, fac evenimente în Suceava, București, Cluj Napoca, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc, Timișoara, pe litoral... cam obositor de povestit, chiar greu de urmărit.

Ca și concluzie: viața e frumoasă, depinde doar de tine dacă reușești să o accepți astfel. Și să lupți pentru asta, dar fără încrâncenare, că asta naște frustrări și apoi, invidie. Chiar putem fi mai buni, dacă încercăm: uneori chiar ne iese.

 

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records...
Publicat in: 21.08.2017, Ora: 06:16AM
Katatonia (metal progresiv, Suedia)
Katatonia (metal progresiv, Suedia)...
Publicat in: 16.01.2017, Ora: 06:08AM
Renate Roca (PR manager, Electric Castle Festival 2017)
Renate Roca (PR manager, Electric Cast...
Publicat in: 09.01.2017, Ora: 06:10AM
Edmond Lenarth (Booking Manager, Electric Castle Festival)
Edmond Lenarth (Booking Manager, Elect...
Publicat in: 02.01.2017, Ora: 06:25AM
Doru ROCKER Ionescu (n. 1.FEB.1965 la Focşani)
Doru ROCKER Ionescu (n. 1.FEB.1965 la ...
Publicat in: 19.12.2016, Ora: 06:08AM
Torstein Parelius (NO)
Torstein Parelius (NO)...
Publicat in: 14.08.2017, Ora: 14:41PM
2017.AUG.3-5. AR. Curtici. DBE 2017
2017.AUG.3-5. AR. Curtici. DBE 2017...
Publicat in: 17.06.2017, Ora: 21:25PM
Doru Atomei
Doru Atomei...
Publicat in: 07.12.2016, Ora: 06:22AM
Doru Atomei
Doru Atomei...
Publicat in: 10.11.2016, Ora: 06:19AM
PREMIILE. Semifinala GBOB Bucovina-Moldova
PREMIILE. Semifinala GBOB Bucovina-Mol...
Publicat in: 16.09.2016, Ora: 11:28AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online