• czb.ro
Zoom. Interviuri. Interviu RO

André (25.AUG.1999)

Publicat in: 14.02.2016, 14:01PM
Autor: Richard Constantinidi
Comentarii: 0
Vizualizari: 261
Etichete: André, Andreea Antonescu, Andreea Bălan, Mamaia 1999
André (25.AUG.1999)

Andreea Antonescu era în clasa a XI-a; Andreea Bălan era în clasa a IX-a.

...

CZB: Ce zic colegii voştri de clasă de succesul vostru?

Andreea Antonescu: La-nceput, când încă nu eram cunoscute, erau puţin invidioşi, dar de când am devenit celebre ne susţin şi sunt drăguţi; ne apreciază.

...

CZB: Descrie-mi Galaţiul.

Andreea Antonescu: Mă mândresc că sunt din Galaţi, că sunt Gălăţeancă - chiar dacă uneori sunt complexată de accentul meu de moldoveancă. Ne mândrim cu faleza Dunării, cu grădina publică; avem câteva parcuri foarte drăguţe. Gălăţenii sunt oameni foarte deschişi şi buni la suflet.

...

CZB: Cum ai intrat în legătură cu Adi Ordean?

Andreea Antonescu: Mă cunoaşte de la un spectacol unde a rămas foarte uimit de performanţa mea. I-am zis că am 10 ani şi m-a chemat să lucrez cu el. A întrebat dacă aş fi de acord să-mi compună nişte melodii. I-am zis că da, bineînţeles. I-a plăcut foarte mult de mine şi la 13 ani am înregistrat primul meu album.

...

CZB: Care sunt hobby-urile tale preferate?

Andreea Antonescu: Îmi place Mate şi Engleza.

...

CZB: Astea sunt materii şcolare, nu hobby-uri!

Andreea Antonescu: Noi nu avem timp de altceva - doar şcoală şi muzică. Când scăpăm de muzică, ne cufundăm în materiile de şcoală - şi vice versa.

...

CZB: Ce muzică asculţi acasă?

Andreea Antonescu: Toate genurile de muzică, în special formaţiile româneşti îmi plac foarte mult. Ascult mult Mariah CareyWhitney HoustonCéline Dion.

...

CZB: Descrie Ploieştiul.

Andreea Bălan: Ploieştiul este un oraş mic. Ceea ce-mi place la Ploieşti este că fiind mai mic, toată lumea se cunoaşte. Sunt câteva locuri unde se întâlnesc găştile. Galaţiul are mai multe posibilităţi. Totuşi, mie-mi plac locurile mai restrânse. Ploieştiul îmi place dar dacă mă gândesc bine, nu are discoteci multe; cinematografele lipsesc. În schimb, Bucureştiul nu-mi place pentru că este prea mare.

...

CZB: Povesteşte-mi despre primul tău album.

Andreea Bălan: Se numeşte Ameţit de fum şi este compus din piese pop-dance, Am înregistrat acest album pe vremea primului val de muzică dance la noi în ţară. A fost lansat în Ploieşti, distribuit pe o rază mică şi produsă din banii noaştri. Muzica a fost compusă de tata. Tatăl meu a cântat înainte la o formaţie: Asemenea Vouă. Văzând că aş fi talentată, a început să se ocupe de mine. Am început să cânt de la 10 ani.

...

CZB: Povesteşte-mi despre Eurovision ‘95.

Andreea Bălan: Am încercat să particip cu Andreea Antonescu şi am trimis o casetă.

Andreea Antonescu: Acu’ trei ani am încercat să facem ceva dar eram considerate prea mici - şi nici muzica dance nu era la modă. Deşi piesa Iluzii a luat punctajul maxim de 62 de puncte, nu am avut dreptul să concurăm pentru că nu aveam vârsta minimă, dar am fost primite pe lângă concurs.

...

CZB: Ce-ţi place să faci în timpul liber?

Andreea Bălan: Să dansez, să fac cât mai mult sport, să mă întreţin şi să mă duc la chefuri cu prietenii. Am făcut karate. Am centura portocalie şi aş vrea să încerc înotul dar la Ploieşti nu prea sunt bazine.

...

CZB: Ce muzică asculţi acasă?

Andreea BălanCéline Dion şi muzica rave.

...

CZB: (către Andreea Bălan) caracterizeaz-o pe Andreea Antonescu.

Este ambiţioasă, perseverentă, impulsivă; nu aşteaptă să dau explicaţii. Îmi place că seamănă cu mine. Dacă ne certăm nu se supără. Se supără, dar îi trece - şi apoi uită.

...

CZB: (către Andreea Antonescu) caracterizeaz-o pe Andreea Bălan.

N-am văzut o fiinţă mai copil la 15 ani cum este Andreea Bălan. Dacă mă cert cu ea nu pot să rămân supărată pe ea datorită modului în care se uită la mine… şi mai începe şi să plângă. Plânge din orice motiv, numai s-o iert. Îmi cere multe sfaturi; are încredere în mine. De foarte multe ori îmi cere părerea: cum să se îmbrace, cum să se pieptene: ne ajutăm reciproc.

...

CZB: Cum v-aţi cunoscut?

Andreea Antonescu: Acu’ 5 ani la o emisiune de televiziune când am văzut-o pe Andreea Bălan pe platoul de filmare. Mi-a plăcut foarte mult de ea. Era micuţă, foarte drăguţă. Ne-am împăcat bine din primul moment. Când am povestit în culise am aflat că părinţii noştri au fost colegi de facultate. Am ţinut legătura, am vorbit la telefon şi ne-am gândit să facem o trupă.

...

CZB: Sunteţi complexate de vârsta voastră?

Andreea Bălan: Nu. Suntem chiar foarte mândre de ceea ce am realizat şi am vrut să arătăm României că nu numai cei de la 19-20 de ani pot fi tari; putem face şi noi ceva.

...

CZB: Aveţi probleme pentru că sunteţi fete?

Andreea Bălan: Am crezut că n-o să avem succes pentru că majoritatea trupelor sunt de băieţi şi au mai multe fane.

Andreea Antonescu: Suntem apreciate şi de fete şi de băieţi!

Andreea Bălan: A venit o fată mai mare decât noi (de 16 ani) şi a plâns când a venit în culise şi am strâns-o în braţe. Am rămas surprinsă că pentru ea eram un fel de idoli.

Andreea Antonescu: La început Andreea Bălan nu avea încredere în ceea ce făceam. Erau alte formaţii feminine mult mai dezvoltate fizic decât noi şi mult mai mari ca vârstă - dar cu timpul am remarcat că avem mai mult succes decât ele. Mamaia este un vis care a devenit o realitate mult mai repede decât ne aşteptam.

...

CZB: Ce faceţi împreună în timpul liber? Mergeţi la discotecă?

Andreea Antonescu: Nu vai! Nu ne lasă ai noştri la discotecă. Suntem încă mici. Nu avem decât 15, 16 ani. Când nu ne ocupăm de muzică, suntem două fete de vârstele noastre - nu avem nici un avantaj să zicem că ne lasă să ne facem de cap sau să facem ceva mai mult decât este voie la vârsta noastră.

Andreea Bălan: Ne place să mergem împreună la cumpărături.

Andreea Antonescu: Lui Andreea Bălan îi place să se dea pe tobogan cu fratele meu care are 14 ani şi care se împacă de minune cu Andreea Bălan. Uneori mă supăr pe ei că ne culcăm la 4 dimineaţa şi la 8 Andreea Bălan cu fratele meu se trezesc să se bată cu pernele. Eu le spun că sunt pe aceeaşi minte iar Andreea Bălan se supără.

...

CZB: De obicei când o trupă are un succes “fulgerător”, perioada de glorie nu durează mult. Credeţi că aşa se poate întâmpla şi în cazul vostru?

Andreea Antonescu: Nu, pentru că tot timpul avem în spate cei doi taţi care au grijă să ne amintească defectele şi să ne consoleze. Ne-am putea despărţi dintr-o ceartă - dar nu se pune această problemă!

...

Întoarse acasă cu un trofeu de la Mamaia sub braţ, Andreea Bălan. s-a dus la prima zi de şcoală - iar în momentul în care a intrat în curte, a fost primită cu bucurie de către toţi colegii: a urmat un moment de tăcere iar în timp ce învăţătorii povesteau între ei, colegii au început să scandeze: AndréAndréAndré.

Facebook Twitter MySpace  
 

Lasa un comentariu: (max. 1800 caractere)

Nume:   Antispam:  

Niciun comentariu!

Articole relative:

Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records
Henry Ernst (DE) Asphalt Tango Records...
Publicat in: 21.08.2017, Ora: 06:16AM
Katatonia (metal progresiv, Suedia)
Katatonia (metal progresiv, Suedia)...
Publicat in: 16.01.2017, Ora: 06:08AM
Renate Roca (PR manager, Electric Castle Festival 2017)
Renate Roca (PR manager, Electric Cast...
Publicat in: 09.01.2017, Ora: 06:10AM
Edmond Lenarth (Booking Manager, Electric Castle Festival)
Edmond Lenarth (Booking Manager, Elect...
Publicat in: 02.01.2017, Ora: 06:25AM
Doru Atomei (n.11.DEC.1970)
Doru Atomei (n.11.DEC.1970)...
Publicat in: 26.12.2016, Ora: 06:55AM
Laurenţiu Duţă. 3 Sud Est (1999)
Laurenţiu Duţă. 3 Sud Est (1999)...
Publicat in: 27.02.2016, Ora: 16:49PM
André (Mamaia 1999)
André (Mamaia 1999)...
Publicat in: 02.02.2016, Ora: 08:44AM
Andreea Antonescu, AndreEA, Miss Ventura ...etc.
Andreea Antonescu, AndreEA, Miss Ventu...
Publicat in: 02.11.2012, Ora: 06:52AM
Andreea Bălan, Andreea B
Andreea Bălan, Andreea B...
Publicat in: 26.10.2012, Ora: 06:20AM
REBRANDUIREA ARTIŞTILOR ÎN 2010. ARTANU VS. ANDREEA ANTONESCU
REBRANDUIREA ARTIŞTILOR ÎN 2010. ART...
Publicat in: 22.10.2012, Ora: 06:49AM
Acasa | Contact | Disclaimer | Blog | RSS Feed • CLICKZOOMBYTES © 2010-2017 • Revista De Muzica Online